Colombia
Quel pays...Au début du voyage il était hors de question de passer par la Colombie, donc peut être avons nous doublé l'enthousiasme qui nous a pris ...Superbe et tellement méconnu pays...Un pays "brave" mais il ne faut chercher aucun mauvais sens a cette appréciation. Difficile a voir le bout du tunnel de cette situation, de sortir de ce fossé de la violence et des crimes, avancer avec ce boulet attaché aux pieds, le boulet de la terrible reputation...Malgré le fait que tout soit en nette amélioration (les efforts et les résultats a l'echelle nationale sont évidents) le pays a été plongé dans un épais brouillard de la méconnaissance. Essayez de vous rappeler d'autre chose concernant la Colombie, que le cartel de Medellin et son Pablo Escobar ou de Andres, ce malheureux joueur de foot assassiné pour avoir raté l'inratable pendant le championnat mondial de États Unis ...Pourtant un rien pourrait faire balancer l'image de la Colombie entre cette violence extrême et un Botero et toute la vie culturelle, et voir tout le coté extraordinaire du patrimoine colonial espagnol, la nature exceptionnelle - la Colombie a tous les climats imaginables entre la jungle tropicale et les neiges eternelles...La Colombie change et changera d'une manière radicale, elle sera sans doute une prochaine destination touristique " a la mode".
Pour l'instant, "Lonely Planet", notre fidèle guide , a la rubrique - voyager en Colombie avec son propre véhicule - dit "Il semblerait que cette folie ne serait pas aussi grande, nous n'avons pas d'informations précises mais il semblerait qu'il y ait eu quelques personnes qui l'ait fait sans avoir eu de problemes...ou alors peut être qu'ils ont eu de la chance...En attendant, pendant tout notre séjour nous n'avons vu aucune voiture étrangère, et, pendant une dizaine de jours, aucun touriste...
Autrement dit, bienvenue en Colombie...

Debarcàm în Cartagena de Indias, frumoasa Cartagena de Indias, cu avionul, càci, în ciuda a ceea ce ne imaginàm cu totii precum o evidentà, Panamericana este tàiatà de jungla dintre Panama si Columbia (pe o respectabilà distantà de 300 km) si nicidecum de càtre canal...Cele douà Americi nu au mai multe conectiuni rutiere decât Europa cu Statele Unite. Oroarea absolutà, trebuie sà gàsim un hotel, cu bucàtària accesibilà, si ne dàm seama cât de mult suntem obisnuiti cu camperul nostru si ce servicii extraordinare ne poate face...Homelesi deci, gàsim un hotel al càrui patron, crescând pe gradul ororii spre maximum, este Michel, un francez instalat aici...Seara ambianta în jurul mesei este de tàiat cu cutitul iar a doua zi dimineatà cutitul, tocit cu o searà înainte, nu mai poate face minuni...iar copiii par sà fie în plus...Asta nouà, nimeni nu ne-o face!!! Ne luàm deci catrafusele si plecàm. Càutarea hotelurilor nu ne va împiedica sà savuràm mândra si eleganta Cartagena, si în ciuda teribilei zile petrecute între vamà si politie pentru a-l recupera pe Simon, si a càldurii umede care intrà prin toti porii iesind imediat în valuri de transpiratie, cele câteva zile petrecute aici vor ràmâne pentru noi o minunatà amintire.
Recuperarea camperului a fost la înàltimea asteptàrii...din fericire ne reîntâlnim (lumea este cu adevàrat micà...) cu Gerhardt, simpaticul nostru austriac întâlnit la Agua Azul în Mexic. Petrec ziua cu el alergând de la un birou la altul trecând precum în nivelele unui joc video prin etape din ce în ce mai grele. Pentru a termina, când cu 5 minute înainte de a se închide avem toate hârtiile, trebuie doar sà recuperàm camperurile, la intrare ni se spune "-Dar de ce aveti pantaloni scurti?" "- Este o glumà, nu?" "- Nu, si purtati sandale!" "- Dar sunt 40 de grade..." Trebuie stiut cà portul din Cartagena are etica lui vestimentarà iar bancurile englezesti cu cravatele în desert îsi au sursa lor de inspiratie...Sefului securitàtii însàsi i se face milà de privirile noastre de neînteles ascunse dupà cascade de sudoare, ne va admite sà încàlcàm regulile de bun simt ale portului...iar pentru a termina istoria, Ivecoul lui Gerhardt nu dà semne de viatà, bateria lui în urma înfràtirii cu alei noastre printr-un cablu a ràmas totusi mutà, voi iesi deci din port în mars arriere tractând-ul cu un cablu printre containere...Ce zi! si cel mai incredibil, toate astea în sandale si pantaloni scurti...
Ne întoarcem deci la oras, parkingul pàzit "La Marina" ne va face oficiu de hotel de lux...mai ales cà au si un robinet de apà !!! Stiu cà este genul de detaliu care vi se pare ridicol dar pentru noi este luxul suprem, dupà aproape un an si jumàtate de càlàtorie, precum o deformatie profesionalà, pot sà intru oriunde, într-o ambasadà, un muzeu sau curtea unei case, primul lucru, caut din privire robinetul de apà estimând posibila lungime a furtunului.
Influentele spaniole sunt greu de ascuns, si cu atât mai bine, sunt minunate. Orasul, restaurat cu foarte mult bun simt nu a pierdut nimic din splendoarea colonizàrii. In plus, fericite plante agàtàtoare acoperà literalmente fatadele sau balcoanele cu florile lor sàlbatic de colorate. Prezenta muzeului inchizitiei, precum deseori în Mexic atestà forta colonizàrii spaniole. Pentru mine este un fel de barometru. Un oras colonial fàrà acest muzeu, si înseamnà cà spaniolii nu au venit decât sà facà plajà...Se poate asa ceva...
Turistii care stràbat Colombia în general nu se aventureazà prea departe, dar Cartagena de Indias ràmâne un pasaj obligatoriu. In ciuda acestei prezente turistice (dar nu và imaginati hoarde de turisti), orasul si-a pàstrat viata si spiritul. Agitatia matinalà, omanenii îmbràcati în costume mâncând în fugà pe stradà, vânzàtorii ambulanti de fructe, puzderia de cozi la oficiile notariale, oameni cu vechile masini de scris oferindu-si serviciile la fiecare colt de stradà...Istoria orasului este intim legatà de cea a pirateriei, cele mai "nobile" nume ale pirateriei si-au încercat mâna aici, coroana Frantei însàsi a fàcut apel la corsari pentru a doborâ dominatia spaniolà.
Sus, stânga, Academia de dans, prima si ultima lectie, usoarà de fapt, pânà si Ilincuta a reusit spilul...Jos în dreapta, detalii ale zidurilor orasului, fie ele de apàrare sau structurà ale bisericilor, sunt construite din...corali. Adevàrati poeti...
Vânzàtori ambulanti de fructe...Totul este bineînteles local, exceptând strugurii, invariabila origine Chilenà. Oamenii sunt cu adevàrat agreabili, zâmbitori, comunicativi, doar cà fiecare are ceva sà-ti vândà (si nu vorbim neapàrat de vânzàtorii de fructe), fàrà a avea capacitatea de a întelege cà tu nu ai neapàrat ceva de cumpàrat si sunt din genul de a intra pe fereastrà dupà ce i-ai dat afarà pe usà...
Dreapta sus, muzeul marinei, traseazà istoria pirateriei si prezintà si câteva specimene de pesti comuni de talii extraordinare. Impresionant, nu, Vladi? Jos, Matei pe ultima sutà de metri fàcând evaluarea la matematicà...Marilena gàseste cà o cam exageràm...dar tot este bine, eu insistasem sà o facem în bisericà, locul cel mai linistit si umbros din oras...refuz general si nenegociabil.
Plecàm din Cartagena, dupà o altà "micà" formalitate - asigurarea obligatorie a lui Simon. Pentru a và da o idee, încercati sà asigurati o farfurie zburàtoare la Bucuresti - nimeni nu are în ordinator o rubricà care sà dea o idee vagà despre ceea ce conducem noi, deci toatà lumea ne refuzà...Gàsim în cele din urmà perla rarà ! Fericiti posesori ai asiguràrii unui camion de mai mult de 15 tone (!) ne lansàm pe drumurile necunoscute ale Colombiei...Pe drum vom fi pentru prima datà în càlàtorie cântàriti...Simon al nostru, limitat la 3,5 tone cântàreste 4570 kg (si în ultima vreme l-am usurat mult...) dar asta, bineînteles ràmâne între noi...
Douà zile mai târziu ajungem la Medellin, un loc de o tristà recentà amintire...cartelul lui Pablo Escobar a reusit sà streargà în memoria colectivà faptul cà Medellin este un oras, chiar de aproape de 2 milioane de locuitori...In perioada ràzboiului din Liban, Medellin conta mai multe crime zilnice decât Beirutul...iar aceastà situatie nu a fost provocatà de un ràzboi, un eveniment punctual, ci de viata de zi cu zi a Colombienilor...Tristà realitate, azi devenità un oras cu statistice de securitate de invidiat, viatà culturalà....Vom sta câteva zile la Beatriz si Eduardo, ne-am simtit la ei ca la noi acasà, am discutat îndelung de prezentul si trecutul tàrii...un frumos moment de care ne vom aminti...Petrecem sfârsitul de sàptàmânà în compania lor, copiii sunt încântati de toatà atentia care li se acordà, expozitia de orchidee, casa de stiintà, în dreapta o foarte reusità anamorfozà reflectà figura lui Einstein pe un stâlp din inox...
Medellin este si orasul lui Botero, o expozitie permanentà pe stràzi agrementeazà centrul orasului, iar muzeul adàpostind expozitia de picturi este un deliciu...Dreapta, jos, nu Ilinca, nu ne uitàm sub fuste, chiar dacà esti o printesà...
Inevitabila "rubricà" de acum înainte a mijloacelor de transport locale... Los "escaleras" sau los "chivas", autobuzele traditionale colombiene nu par sà aibà egal în America latinà. Opere de artà purtând, pentru fiecare, numele autorului, încrediintate unor alti artisti în aceeasi màsurà dar al volanului, din genul celor cu gene guatemaltece...La început, ne oprim îndelung sà fotografiem în detaliu fiecare autobuz, sud toate aspectele, suntem profund emotionati...Incredibil lucru, incredibilà constiintà de a lucra fiecare centimetru pàtrat cu flori, peisaje, sfintisori, texte cu tâlc, sublim, sublim...Simtim cà albul de titan al camperului nostru are zilele numàrate...
Drumul de la Medellin se complicà, o alunecare de teren importantà ne deruteazà prin munti, pe hartà nu pare mult dar asta va însemna 3 zile, dintre care în a doua zi...100km Alunecari de teren alterneazà cu barajele armatei, devenite din ce în ce mai dese si unele si altele...Transportoare auto blindate, tancuri ne dau o minusculà idee despre amploarea evenimentelor...La început ni se pare bizar, mai apoi ne fac sà ne simtim în securitate, terminàm prin a ne saluta îndelung cu toti soldatii...
O naturà sànàtoasà, fericità...peisajele sunt superbe de culori si liniste, ne este cu adevàrat greu sà ne imaginàm infernul în acest paradis...
Pe marginea drumului câtiva soldati agità bucurosi un armadillo. Face parte din animalele ale càror comert este interzis dar aici, se mànâncà...Nu am înteles intentiile lor desi le cam bànuim...dar câtva timp dupà ce am plecat ne-am dat seama cà ar fi trebuit sà-l cumpàràm pentru a-i da drumul...Incà ne pare ràu pentru el, sàràcutul.
Pe drum...
Tot pe drum, pe drum, pe drum...Dreapta jos, sezonul ploilor se tine de glume, are câteva luni avans, alunecàri de teren la tot pasul relativizeazà pericolul guerillei. Pe alocuri, partea relativ utilizabilà a carosabilului este înspàimântàtoare...Totul pare sà stea sà cadà.

Si dacà tot ajungem la un baraj militar, hai sà evocàm putin subiectul care supàrà...Cocaina – Tinem sà deschidem o micà parantezà despre celebra pudrà albà despre care fiecare stie mai totul si...nimic. Cocaina, se extrage din frunzele de coca (pentru aceastà informatie nu a trebuit sà facem càutàri prea aprige...), una dintre plantele care si-au gàsit fericitul adàpost în mod natural în aceastà climà de exceptie. In Colombia cresc 4 dintre cele 5 variante de Coca cunoscute în lume. Planta de Coca si derivatele ei, sunt cunoscute si utilizate din cele mai vechi timpuri, toate etniile indigene latinoamericane recurgànd la ea pentru rituri, ceremonii, sau, consumul cotinian, în stare naturalà. In ziua de azi, frunzele de coca sunt mestecate (în modul cel mai legal si natural din lume) ore în sir în tot Altiplanoul Sudamerican – ca energizant sau pentru a ajuta organismul sà suporte altitudinea – và vom spune la momentul oportun dacà ajutà sau nu... Existà chiar si bàuturi pe bazà de Coca (nu, nu este uzurpatoarea Coca Cola)...
Eminente nume precum Shakespeare, Regina Victoria sau Freud s-au bucurat de efectele cocài...Dar imediat ce un chimist german a separat alkaloidul plantei, istoria a luat o altà anvergurà. Dupà ce în primul moment se vor pune în evidentà avantejele acestui produs în medicinà, rapid se vor descoperi efectele negative si în special, starea de dependentà pe care o creazà...Interzisà în mod absolut pe la începutul secolului 20 in Statele unite, exemplul va fi rapid urmat în lumea întreagà....Rezultatul, precum alte exemple istorice de prohibitie si violenta care a decurs, Colombia produce, si comercializeazà 80% din productia mondialà de cocainà, iar înflorirea cartelurilor a dus la o violentà de neimaginat pentru noi, si, pentru viata lor cotidianà, fàrà iesire...
Colombienii realizeazà cu mare tristete aceastà reputatie, având ca ca unicà apàrare implacabila replicà - Dacà la voi în Europa si în Statele Unite nu s-ar consuma cocaina....la noi, aceastà violentà nu ar exista...iar noi am adàuga, sàrmanii indigeni ar avea dreptul sà ardà frunze de coca în deplina libertate în care o puteau face stràmosii lor. Iatà deci, în imaginile de sus, fàrà a và împuia capul cu violenta vizibilà, cu ce seamanà un post de control al politiei în Paso de las Letras. Sosim aici, la 3700m odatà cu càderea noptii. Preocupati de securitate si sedusi de atentia cu care suntem primiti hotàrâm sà înnoptàm în spatele cazematei. In mod bizar de debutant în materie de altitudine (în aceeasi zi urcàm de la nivelul màrii la 3700m) nu gàsesc nimic mai bun de fàcut decât de a maltrata balonul cu copii pe terenul politistilor...iar pentru a definitiva ambianta, o sticlà de vin se deschide pentru a sàrbàtori frigul glacial de afarà...Marele slem al càlàtorului novice ! Noaptea, între dureri de cap si "dat afarà" va fi memorabilà...
Sus, în stânga, rugàciunea politistului - Tatàl Nostru, eu sunt politist, tu mi-ai dat aceastà vocatie, si asa cum tu veghezi asupra ordinei lumii, te ajut si eu având grijà de o parte din ea, dà-mi ràbdarea, prudenta si inteligenta sà servesc publicul, protejeazà-mà la orice orà, în special în timpul serviciului meu, protejeazà-i pe cei pe care-i iubesc în absenta mea...

Popayan, Orasul Alb...Pasaj inevitabil în drumul înspre Ecuador, un oras la nivelul multor orase turistice mexicane, dar, necunoscut, precum restul Colombiei. Petrecem aici câteva zile, Matei încà are "examene" de terminat, tata ceva de lucrat...Politia ne gàzduieste în parkingul lor, vom înnopta alàturi de frumoase camioane si autobuze, unul chiar, cel din dreapta, autobuz discotecà...Abia aici realizàm cà orasul nu are nici o formà de comert turistic si cà...nu am mai vàzut un picior de turist de la Cartagena, acum 10 zile...
De la Popayan plànuisem sà vizitàm câteva situri arheologice unice, San Agustin, Tierradentro, dar statul Cauca este departe de a fi securizat. Drumurile laterale care se afundà în munti ne vor fi zugràvite cu spectrul Guerillei si vom renunta cu regret la aceste incursiuni. Ne ràmâne satul Silvia, teritoriul Guambianilor,

Ajungem la Silvia, seara înainte de ziua pietei. Intre prezenta copiilor blonzi cu càsti si trotinete si a chestiei noastre cu roti nedefinite, privirile întâlnite, fàrà nici un fel de ostilitate, îmi amintesc de ale noastre când ni s-a reprosat cà purtàm sandale si pantaloni scurti, numai cà aici bàrbatii sunt în fuste...Trebuie sà începem sà ne obisnuim cu oamenii constant la usa camperului dornici sà vadà naveta Discovery pe dinàuntru...
A doua zi mà scol la ora 5 sà asist în plinà beznà la fascinanta agitatie a instalàrii pietei...Autobuzele Chivas descarcà pe toate pàrtile pasageri, làzi, gàini, legume...Piata este atât de agitatà si ocupatà încât trec neobservat, incredibil...si nici màcar nu mi-am pus o fustà!
Los Guabianos, în tinuta (de zi cu zi) traditionalà...
Detalii...

Detalii...Liviu, onoarea lui Iveco a scàpat teafàrà pentru unicul motiv cà nu am gàsit în piatà càluti cu bulinute pentru capota motorului...Recunosc, càlutul mà fascina mai mult decât lebàda, cât despre buline, ce sà mai zic ...
Despre decoratia în douà dimensiuni, parbrizele si geamurile în general folosesc drept orice tip de suport, numai pentru a stabili o conectie cu exteriorul, nu!
Jos în dreapta, scenà de viatà din camper cu Ruela, càreia îi aràtàm colectia artizanalà personalà transamericacentralà, ne descifreazà coduri si mesaje maya printre diversele reprezentàri.

Continuàm pe coclauri în cautarea lui Guambia, unul dintre satele de origine ale guambianosilor. Si îl gàsim, nu departe, dupà un drum pentru care cei 166 de cai putere au trebuit sà se transforme în tot atâtia purcelusi pentru a ne scoate din noroaie...iar protectia carterului de care mà preocupam atâta la început, a devenit un fel de covor la intrarea casei...
Jos în dreapta, Marilena si...Marilena.
Las Lajas, un loc de pelerinaj, o bisericà construità în urma aparitiei Fecioarei Maria, un zid plin de pietre memoriale multumind pentru miracolele sàvârsite, un muzeu cu vitei cu douà capete sau opt picioare si...o lamà cu pàlàrie (purulia, cum ar spune Ilincuta), dar de data viitoare và promitem poze cu lame sàlbatice...

Iesirea din Colombia, peisaje demne de Alaska, Islanda, surprinzàtor, aici încep cu adevàrat Anzii, dar asta va fi un alt si lung capitol în càlàtoria noastrà...Hai, ultima pozà cu Chivasi...
Multumim, Colombia !!!
Un mic paragraf de multumire armatei, politiei, care au manifestat fatà de noi o atentie si o elegantà extremà. Ne-au oferit întotdeauna sfaturi si adàpost când a fost necesar. Le multumim tuturor si dorim sà subliniem atitudinea ocrotitoare a politiei pe care am întâlnit-o, si nu numai în Colombia, în toatà America Centralà...





Retour a l'histoire du voyage