Nu, încà nu suntem în Peru, putinà ràbdare, si noi avem nevoie de muuuuultà ràbdare pentru a trece dintr-o tarà în alta...Deci, fàcusem actualizarea Ecuadorului în grabà, sàrind peste surprinzàtoarea Cuenca, asupra càreia nu vom întârzia prea mult, nici asupra misterioasei Vilcabamba, satul în care tràiesc probabil oamenii cei mai în vârstà de pe Pàmânt (un recensàmânt de prin anii 80 contabilizase mai bine de 70 de persoane centenare...într-un sat...) Energia misterioasà a Anzilor ne-a cuprins si pe noi, nu pariem cà vom trài suta de ani dar ceea ce tràim ne stârneste aceastà poftà. Anzii ne încântà, ne surprind, coborâm pe coclaurii celui mai important lant muntos din lume pàtrunsi de o fascinatie sànàtoasà, si de la desertul arid la culmile etern înzàpezite màretia este cu adevàrat banalà...Superb, sublim, exceptional...am omis vreunul ? |
 |
Revenim deci la Cuenca în Ecuador, doar pentru a reda dreptatea si onoarea celebrelor pàlàrii "Panama", cele mai fine pàlàrii de paie din lume...Numele de Panama se datoreazà faptului cà erau purtate în timpul constructiei canalului din Panama, dar ele sunt pur Ecuadoriene. Cuenca este unul din locurile cele mai renumite în Ecuador pentru a pipài sau a cumpàra aceste pàlàrii. Unele dintre ele, cele mai fine au delicatetea unei tesàturi de màtase (nu sunt cele din imagini). Avem ocazia sà vizitàm o fabricà, sà pàtrundem tainele procesului tehnologic si sà tinem în mânà exemplare de o finete exceptionalà...La un moment dat, între fascinatie si scepticism, mà întreb dacà nu cumva îsi bat joc de noi, nu se poate face asa ceva din paie, totusi.....Ca simplà curiozitate, dacà vedeti într-un magazin în Europa pàlàrii Panama (ecuadoriene, deci), sà stiti cà pretul a fost între timp multiplicat cu 10 (zece) Cele mai fine exemplare ies din fabricà la pretul de 500 de dolari. Màrci renumite, punându-si logotipul, prin magia comertului, le vând la 5000 de dolari...Và vindem un pont, pentru cine este interesat, revine cu mult mai ieftin a cumpàra un bilet de avion si a petrece câteva luni de hoinàreli de vis în America de Sud iar la sfârsit a cumpàra respectiva pàlàrie...dar asta ràmâne între noi, nu am dori sà dàunàm comertului de lux... Ne îndreptàm deci spre Peru, pàràsim pentru o scurtà perioadà Altiplano-ul, descoperim un cu totul alt Ecuador, plantatiile infinite de bananieri, accentul lejer african, zâmbete cu dinti superbi, mari si albi evocând caraibele, ambianta litoralà a Americii Centrale...în mod bizar realizàm cà nu ne-a lipsit, Altiplanoul ecuadorian fermecându-ne si oferindu-ne nopti de vis... Iatà-ne la frontiera Peruvianà, sau mà rog, talciocul frontalier, sau piatà de desfacere a tuturor chinezàriilor din lume. O senzatie jalnicà, de murdàrie cruntà, simti cà dacà cumperi ceva, te pàcàlesti, dacà mànânci ceva, te îmbolnàvesti, de fapt numai privind în jur si simti cum apar simptomele tuturor bolilor contagioase. Pràfuiti si zguduiti bine pe urma ultimilor 300 km cu caracter (pentru a nu folosi cuvinte deochiate) ai Panamericanei ecuadoriene, este exact ceea ce ne lipsea, în plus, nimànui nu i-a trecut prin minte înainte cà s-ar putea trece cu o masinà, care în plus ar trebui parcatà pentru a face hârtogàraiele....parcàm de bine de ràu între tarabe si fug de la un birou la altul la ora închiderii cu spectrul de a petrece noaptea aici... Triumfàm în cele din urmà, obtinem pretioasa hârtie de importare temporarà a camperului, trebuie doar sà iesim cu Simon din Peru înainte de septembrie 2007. 2007 ? dar suntem în 2008, trebuia sà iesim acum un an...dar asta o vom remarca 10 zile mai târziu în urma unui control de politie...Hotàrât lucru, simt cà uràsc Peru si acest sentiment puternic care pare de neschimbat, va dura totusi câteva ore... |
 |
Panamericana urmàreste oceanul, defilându-ne peisaje demne de cosmardesca Sonora, gunoiul în aer liber al Mexicului. Sàràcia redevine sinonim a murdàriei, pungi de plastic si sticle din diverse materiale decorând într-un mod opulent, spectacular orice suport natural sau artificial...Totul seamànà cu brazii de cràciun versiune "grunge". Và vom cruta aceste imagini (încercàm sà vedem partea frumoasà a lumii) dar sàràcia este mai mult decât evidentà, probabil cea mai impresionantà din toatà America latinà, în orice caz, pânà acum...Costul vietii este clar una din cauze, si încà nu vorbim de regiuni turistice. Suntem surprinsi de pretul combustibilului, motorina, în jur de 1,20 dolari litrul, iar benzina, 1,60 dolari....si suntem în America Latinà, este cu adevàrat exorbitant....în orase traficul este constituit numai de taxiuri iar în afarà numai de autobuze si camioane...nici màcar masinile de politie nu circulà, se instaleazà comfortabil la pândà dimineata si nu se miscà pânà seara...La unul din controale politistul ne spune clar cà nu au bani pentru benzinà si ne roagà dacà putem participa cu câtiva litri...Gàsim situatia hilarantà si acordându-i meritul de a nu ne fi inventat o infractiune pentru a ne cere bani, participàm în mod meschin cu 2 litri, sunt totusi persoane cu mult mai in necesitate decât politia pentru a putea întoarce masina la cazarmà. Amuzant lucru, scriu uitându-mà pe fereastrà, doi politisti împing o masinà de politie pe stradà, si sigur nu este în panà...Panamericana este surprinzàtoare, între foarte bunà si excelentà, atingem viteze uluitoare, gen 90km pe orà, numai uitându-mà la kilometraj si simt cum pàrul îmi fâlfâie pe spate...In plus, Peruanii au avut o idee stràlucitoare, cum oricine coboarà pe autostradà înspre sud, va trebui sà si urce înspre nord, (mai putin noi) plata autostràzii se face doar într-un singur sens, ghiciti care? Ce ràutate, nu, celàlalt...Nu vom participa deci la întretinerea ei si, putinà ipocrizie nu ne face mult ràu, ne bucuràm !!! Profitàm de o zi de plajà, lângà un port de pescari, bàietii îsi fac imediat prieteni, copii de vârsta lor sunt de o independentà, bunà crestere si politete ce ne uluiesc... Regiunea devine rapid deserticà, (si din ce în ce mai curatà) nu avem timp sà ne imaginàm desertul Peruvian cà suntem în mijlocul lui, màret, senzual dar cu sigurantà neiertàtor. Zdrobitor ! (uite, àsta îl uitasem înainte) |
 |
Trujillo, oras colonial în mijlocul desertului, adorabile stràdute, minunate clàdiri dar din nefericire aceste detalii nu fac neapàrat un oras plàcut...Poluarea, traficul de nebunie...pàcat. Regiunea lui Trujillo a fost leagànul diverselor civilizatiilor preincase, una dintre cele mai importante regiuni arheologice Peruane. Vom ràmâne totusi cu si mai puternica amintire a ORELOR petrecute càutând o spàlàtorie pentru rufe....da, uneori importanta culturii este cam relativà. |
 |
Chan Chan, cu sigurantà cel mai mare fost oras din adobe, construit în jurul lui 1300 era noastrà, capitala civilizatiei Chimu. Scara ruinelor este cu adevàrat impresionantà. Activitàtile de restaurare sunt pe màsura importantei locului, una din civilizatiile precursoarelor incasilor. Cucerit de incasi în 1460, orasul nu a fost distrus decât de...spanioli. |
 |
Huanchaco, un fost sàtulet linistit de pescari, la un sfert de orà de Trujillo, pentru cei interesati, are un camping, în plus echipat pentru camperuri, un "RV park". Vom avea deci de ales între a plàti 10 dolari la camping si a fi departe de plaja cu frumoasele bàrcute, sau...a dormi gratis pe plajà. |
 |
| Seara la Huanchaco, bàrcutele odatà pe mal sunt scuturate de apà si transportate pe uscat. Gestul pescarului pare firesc, dar pline de apà sunt de neurnit...Apus de soare...pescarul nu vine...ci pleacà, este ora pescuitului de crabi. |
 |
Huaca del dragon, un alt sit chimu, tot din adobe, foarte bine conservat gratie proximitàtii desertului, situl fiind acoperit de nisip pânà prin 1960. Dreapta sus, un zâmbet inocent si mii de ani de istorie sunt dati uitàrii...Jos în stânga, câiinii peruani, se cheamà Biguiri sau ceva de genul àsta, nu i-am zis lui Matei la timp si acum nu are cine sà ne aminteascà...Au particularitatea (în afarà de aspect) de a avea temperatura corpului de 45 grade...Sunt folositi dintotdeauna în îngrijirea bolilor gen artrite, tratamentul este extrem de simplu, dormi cu el strâns în brate, iar dacà ai febrà, combini cu reteta ecuadorianà, te ungi pe tot corpul cu urinà de lamà. O micà durere de gât, ceva? Scrieti-ne, cu riscul de a face ràu industriei farmaceutice và vom tine la curent cu leacurile ancestrale sudamericane. Bine, zic asta savurând o bere Peruanà, Cusqueña...sper cà nu este prea ancestralà, mi-e fricà. Dreapta jos, civilizatia Sechin, un templu gravat pàstrat intact de mai bine de 3000 ani. |
 |
| Huaca de la luna, alàturi de huaca del Sol, cea mai mare structurà precolumbianà din Peru. 140 milioane de càràmizi din adobe, pentru a và da o micà idee despre scara ei...Bazoreliefuri policrome în stare extrem de bunà (trebuie considerat cà sunt din pàmânt ceea ce este exceptional) descriu viata acestei civilizatii Moche, anterioare celei Chimu, si bineinteles îngenunchiati de cei care la rândul lor au fost îngenunchiati de cei care....si iar ajungem la spanioli. |
 |
Deliciul dunelor de nisip...Dacà và întrebati unde este Ilinca, este ascunsà sub tricoul lui tata. Si mama? strânge în camper dupà ultimele virage surprinzàtoare...pentru a te bucura de dune trebuie acceptat nisipul în toti porii corpului. Este de o finete comparabilà cu textura apei, intrà cu adevàrat peste tot...Dintii încà ne scrâsnesc uitându-ne la poze. |
 |
| Cu adevàrat minunat...Imagine de pe marginea Panamericanei. Adicà chiar pe margine, nu trebuie sà feci un efort, dezgustàtor... |
 |
Suntem în càutarea Cordillerei Blanca, cel mai înalt lant muntos dupà Himalaya, 22 de vârfuri peste 6000m, toate înzàpezite etern, cel mai înalt, Huascaran, 6800...Suntem doar la o aruncàturà de bàt, cel putin asa pare pe hartà, drumul în plus este bun , ne cofirmà politia din Casma (mi-ar place sà-i întâlnesc din nou...) Totul se confirmà, pentru început, traversàm deserturi impresionante pe o bunà stradà asfaltatà, pânà când....100km de drum început în gen 4x4 si terminând în càrare de capre, 10 ore începute cu aparatul de fotografiat agàtat pe fereastrà, cu capetele afarà cu mustele pe dinti, si terminând trecând în revistà bogatul repertoriu al limbii materne paralele (si este bogat...stim cu totii) Pràpastiile sunt impresionante, pe alocuri, între o micà avalansà în stânga si o alunecare de teren pe dreapta drumul pare prea îngust chiar si pentru un singur vehicol, cât despre întâlnirea unui autobuz sau camion, cauciucurile sunt la câtiva centimetri de margine, una din întâlniri, mai bine de 10 minute pentru a iesi teferi. "Jala, gringo, jala", urlà toti din camionul improvizat în autobuz în care este practic înfipt sàrmanul Simon în partea de sus...Intre douà calcule savante, în ce parte trebuie sà misc putin pentru a-l înclina în sens contrar încerc sà-mi apàr onoarea - No soy gringo!!! Mai apoi am înteles cà aici gringo nu defineste doar pe Americani ci stràinii în general dar ràmâne totusi la limita insultei...mai putin când este folosit pentru Ilincuta, prin piete, pe stradà, este unanim chematà "gringuita" Credintele de orice fel sunt cu adevàrat binevenite si poate, salvatoare...Cei 100 de km ne duc de la nivelul màrii la 3800m, înainte de a coborâ la 3100, la Huaraz. Termin periplul scanând din priviri curbele de nivel ale potecii, màsurând altimetriile, termin prin a ocoli pe cele majore, si nu pe toate, teribil...A doua zi, din curiozitate scot filtrul de aer, îl scutur...iese praf ca din sacii de pânzà ai aspiratoarelor de pe vremuri...Liviu, de atunci am schimbat si ultimul filtru de aer, avem o adresà la La Paz în Bolivia, poate ne aranjàm sà primim câteva acolo... Ultima imagine, suntem la pasul celor 3800m, chiar înainte de a descoperi Cordillera Blanca... |
 |
| Una dintre primele imagini, ghidul Lonely Planet spune cà "aici se distrug superlativele" Nu-l vom contrazice, dar nici nu le vom distruge, simtim cà trebuie sà le pàstràm si pentru mai târziu.... |
 |
| Ce se poate spune, imaginile sunt departe de realitate, facem si noi ce putem pentru a o transmite... |
 |
Dupà Huaraz, reluàm drumurile noastre de capre pentru a ajunge la lagunele de Llanganuco, 3400m. Aclimatarea lui Matei pentru a doua oarà consecutivà se petrece fàrà probleme, suntem mândri de a fi putut stàpâni aceastà problemà...Sus în stânga, autoritarul Huascaran, 6800m deci, autorul singurei catastrofe majore cunoscute a Anzilor...1970, în plinà zi de piatà, Yungai, satul situat la poalele lui este complet distrus de ruperea unui bloc de ghiatà. Avalansa a antrenat noroaie si pietre, 15 milioane de metri cubi au stins 30 000 de vieti în câteva minute...Pata neagrà de pe masivul din stânga este amintirea vie a impresionantului ghetar smuls. Soferul care ne coboarà în sat într-una din zile în càutarea apei avea 11 ani, asista la un spectacol de circ pe o colinà cu putinii copii care au supravietuit. Innoptàm pe marginea unei lagune, singuràtatea totalà, doar noi, câtiva màgari sensibili mângâierilor si...luna plinà. Ce liniste...Ce pace. De jur împrejur, ghetarii apar fantomatici, scoatem capul pe fereastrà si ni se face pielea de gàinà In cele din urmà ies cu trepiedul si aparatul pentru a savura momentul...Incercàm sà descoperim ceva constelatii pe cerul limpede ca apa, imposibil, din emisfera sudicà, totul este diferit. |
 |
Lagunele de Llanganuco, strânse între munti de peste 6000m. Poza de jos stânga, dedicatie pentru Radu, recordul personal al lui Matei de pescuit în altitudine, pàstràvi la 3400m, record pe care îl va bate cu sigurantà în curând la lacul Titicaca, 4000m (Pipicaca cum spun copiii...amuzându-se copios, asta pânà si Ilincuta a învàtat-o). Alàturi, vecinii nostri, màgarii...cum ne vàd, vin la mângâiat si gustat de aparate de fotografiat... |
 |
In cele din urmà ne predàm evidentei...inutil sà-l biciuim pe Simon, urcàm cu altà masinà ultima mie de metri pânà la 4750m, recordul personal de altitudine dar ce priveliste...Suntem practic pe vârful lui Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Europa, pânà si nouà ne este greu sà realizàm altitudinile despre care vorbim, si và asiguràm cà la efort, le simtim... Pentru a doua zi, copiii sunt în extaz, mergem la laguna 69, urcând de la 3800m unde înnoptàm la 4800m càlare pe màgari, 6 ore dus întors...Yupii !! Treaba bine organizatà se face de cu searà, ne aranjàm pentru sàrmanele animale, 5 dolari fiecare màgar, dar a doua zi, simtind bucuria copiilor, inflatia este puternicà, fiecare màgar devenind 20 de dolari !!!! Adevàrat màgari...Nu sàrmanele animale, ceilalti... « Tata, àstia ne-au luat drept turisti » îmi lanseazà Matei pe fondul hohotelor de plâns ale lui Vlad de a fi ratat ocazia de a càlàri un màgar...Aici atingem limitele inocentei Americii Latine, poluate de turism si ai sài bani usori, multi batjocoresc gàina cu ouà de aur...Deja în America Centralà ni se cereau înre 15 si 30 de dolari pentru a parca (numai) în fata unui hotel ( !!!) rusine...In absenta îndràgitelor noastre lame, màgarii, noii nostri prieteni vor ràmâne la odihnà, cu atât mai bine. |
 |
| Coplesitor...Privelistea panoramicà de la 4750m, la stânga, vârful Huascaran, 6800m, jos, lagunele de Llanganuco, pe pajistea gàlbuie a celei din prim plan înnoptasem de douà ori, doar noi si màgarii... |
 |
Stânga, aceleasi lagune, dreapta, rara, frumoasa si celebra floare de colt...Jos, petrecem o zi de vis într-o vale làsatà de retragerea unui fost glaciar, minunat! |
 |
Pe drum luàm doi autostopisti, el este arheolog, ea inginer civil, lucreazà la un sit arheologic apropiat, pe marginea unei lagune glaciare, "Quechu". Ne invità sà vedem cu copiii cum functioneazà un sit arheologic, ce înseamnà meseria de arheolog. Arheologi Peruani si studenti Colombieni ne primesc cu o extraordinarà amabilitate, interpelati în aceeasi màsurà de aventura noastrà cât de farfuria noastrà zburàtoare. Suntem intrigati de suprapunerea atâtora culturi diferite, cele mai vechi având mai bine de 3000 de ani. Petrecem douà zile memorabile într-o liniste deplinà perturbatà doar de zgomotul pensulelor printre pietre. Ce cadru de viatà, de lucru!!! Petele mici albe de pe imagini sunt Simon al nostru la o binemeritatà odihnà dupà nebuniile ultimei sàptàmâni...In plus, într-una din seri iesind din incinta excavatiilor pentru a umple rezervoarele de apà într-unul din pârâurile provenind din topirea unui ghetar îl trosnesc ràu într-o piatrà imensà pe o parte, scara este aproape ruptà, usa îndoità...Asteptàm Bolivia, mai ieftinà pentru a reda demnitatea câtorva detalii... Noptile sunt pe màsura linistei pe care imaginile v-o pot sugera...Suntem singuri pe lume, la ora 5 toti cei care lucreazà pàràsesc situl, ràmânem numai noi. Nu mai sunt nici pàsàri, nici animale, pânà si vântul respectà acest consemn, calmul este absolut (dacà facem abstractie de vacarmul copiilor). Timpanele noastre viciate suportà greu aceastà liniste abisalà odatà copiii adormiti. Parcà ar fi nevoie de un urlet, un "vreau apà!", un "am fàcut caca!", claxon, ceva...pentru a echilibra presiunea lor internà. Este magic, plutesti cu adevàrat, doar Ilincuta sàraca ne impune câte un aterizaj fortat din aceastà stare de imponderabilitate...Stim de pe acum cà oriunde vom trài, aceste momente ne vor lipsi... |
 |
Copiii deseneazà inimioare cu pietre pe "plajà". Alàturi, pe una dintre coline vizitàm un sit funerar, mai bine de 3000 de ani...si acoperit cu dale de piatrà de mai bine de 5 tone, impresionant... Jos, "Mina O" si Ata Peyet", în traducere liberà, Vlad si Ilinca. Ne tot întrebasem cum le va spune Ilinca lui Matei si Vlad. Smecherà si cu putin efort, Matei este "Peyet - adicà Bàiat" iar Vlad "Ata Peyet - adicà Alt Bàiat". Alàturi, pietrele care vor folosi inimioarei, mare dilemà, Peru pare sà aibà o istorie atât de complicatà si densà încât nici o piatrà nu pare sà fie pusà undeva din întâmplare...greu de atins ceva. Ultima imagine, în rucsacul lui Marilena, mai greu de gàsit un rimel (si nu este nevoie!), dar întotdeauna saci mari de plastic polivalenti...De câtàva vreme a gàsit o manierà de a multumi naturii pentru minunatele locuri si momente pe care ni le oferà, altfel decât prin cuvinte. La plajà, pe vulcani, la munte activitatea a devenit un obicei. La început reticenti, apoi încântati de a curàta locurile copiii umplu cu pàrintii saci de sticle, conserve si alte gunoaie...Iatà "trofeul" de la jumàtatea plimbàrii (si este incredibil càci locul este exceptional de curat, si totusi...), doi saci în cele din urmà agàtati de suportul bicicletelor pentru a fi coborâti în oras...Vom fi participat si noi la rândul nostru càutàrilor arheologice, rezumându-ne la recuperarea obiectelor civilizatiei contemporane... |
| 500 de zile càlàtorind, da, asta înseamnà exact un an si jumàtate. Câteva filozofàri despre diferentele aspecte ale vietii noastre boeme... |
A lucra oricând, de oriunde cu persoane de pretutindeni are un iz de adevàratà libertate...Ar fi tare bine ca societatea sà evolueze în aceastà directie, ca legile sà încurajeze sau màcar sà permità aceastà libertate. Deocamdatà, din nefericire, libera circulatie, libertatea în general si lucrul sunt la limita legalitàtii...Lucrul s-a petrecut cu mult mai bine decât am fi crezut. Adaptarea noilor conditii, trecerea de la un birou mare la balansul camperului cu sàriturile copiilor, dosarul cu desenele pe genunchi sau pus nonsalant pe volan în luxul solitudinii cabinei, mausul ordinatorului plimbându-se vesel pe fundul de lemn de la bucàtàrie devenit cel mai multifunctional obiect din lume, a fost un exercitiu bizar de usor. Manierà de autosubventionare a càlàtoriei, sau a pàstra contactele profesionale, sau chiar si mai ales a pregàti viitorul, în orice caz, amândoi simtim nevoia imperioasà de a face lucruri cu mâinile noatre deci trebuia ne organizàm pentru a lucra în timpul càlàtoriei. A avea la îndemânà scanner, imprimantà, ordinatoare în conditiile unei asemenea càlàtorii este un adevàrat lux si un ajutor exceptional. Internetul este dintre inventiile cele mai extraordinare ale umanitàtii. Ne-a schimbat viata din multe puncte de vedere dar ar putea cu adevàrat sà ne-o revolutioneze. Aceastà revolutie este la îndemânà dar trebuie trecut prin revolutia manierei de gândire. Lumea întreagà s-a schimbat din acest punct de vedere, gàsim internet în locurile cele mai izolate sau insolite. O fermà izolatà în Utah, în living roomul cuiva la Popayan, în micutul cyber al pierdutului Todos Santos sau cel tinut de cel tinut de tinerelul în fustità de la Guambianosi, fàrà a considera nenumàratele wifiuri fàrà parola, la început tatonam, acum am devenit mai "experti" în a mirosi internetul. Acum doi ani nu ar fi fost posibil sà facem ceea ce facem, în orice caz, nu în legàturà cu lucrul. Tinem sà multumim din suflet celor din lumea întreagà care au wifi fàrà a pune un password. Generozitate sau simplà indiferentà, rezultatul este pentru noi extraordinar. Ei ne-au fost cu adevàrat un ajutor pretios, esential în aceste 500 de zile. La rândul nostru o vom face odatà "sedentarizati". De multe ori ne întrebàm în fata zecilor sau sutelor de retele wifi, cum de fiecare îsi plàteste abonamentul când se pot pune în comun si face mari economi? "Medalia de aur" o acordàm orasului Cuenca din Ecuador, unde marile înreprinderi au creat în comun o retea wifi pusà gratis la dispozitia tuturor în tot centrul. In alte locuri, desi experientele ràmân marginale, municipalitàtile pun un asemenea servici la dispozitie, dar întotdeauna este vorba de oràsele modeste. Cum banii nu rimeazà cu generozitatea, la opus, lingura de lemn, si din multe puncte de vedere o acordàm Las Vegas-ului unde plonjati într-un ocean de dolari, mii de retele toate superprotejate, unde dumnezeul dolar oculteazà orice formà de valoare umanà. Sunt dur, nu? Ce sà facem, asta este filozofia noastrà.... Viata în camper în America latinà...Suntem de cealaltà parte a pàmântului, asta poate explicà de ce avem impresia cà este lumea întoarsà pe dos...Dupà politia represivà din Europa si cea a Statelor Unite, unde odatà oprit si controlat începi pânà si tu sà ai îndoieli asupra participàrii la un act terorist, descoperim o altà lume...In Mexic politia opreste circulatia pentru a ne îndruma pe un sens invers, ne parcheazà pe o stationare interzisà, si întotdeauna la dispozitie pentru informatii...în mai toatà America Centralà de nenumàrate ori, politia opreste circulatia sà ne permità sà trecem în securitate, în Colombia, greu de numàrat atitudinile binevoitoare ale politiei si armatei, în tot Ecuadorul politia la toate colturile ne face semne prietenesti cu mâna, practic singurele controale pe care le-am avut au fost pentru a putea vizita interiorul camperului, în Peru în plin centru orasului, spitalul politiei scoate ambulantele pe stradà pentru a ne oferi securitatea parkingului lor, în Cordillera Blanca, în urma unui control, bineînteles nu avem centurile de sigurantà, în plus Ilinca este în fatà, dupà o micà remarcà (însotità de un ràspuns gen - da, dar ne dàm jos des sà facem poze...), politistul ne ureazà sà ne bucuràm de frumusetile Perului. Oare sunt asa cu autohtonii? Greu de spus dar prin atitudinea lor ne-am simtit întotdeauna ocrotiti. Niciodatà nu ni s-a interzis sà parcàm pe plajà sau în buricul locurilor turistice ziua ca si noaptea, iar libertatea asta este clar cà ne va lipsi... In Europa, precum în Statele Unite, tot ceea ce nu este autorizat este interzis, totul este legiferat, libertatea este cu adevàrat prinsà între douà balustràzi. Imi amintesc cu o deosebità "plàcere" acum câtiva ani, Comunitatea Europeanà standardizase curbura bananei "comunitare"...oameni buni, unde mergem?! Azi în schimb suntem putin mai tristuti....am descoperit cà încuietoarea cabinei pe partea soferului fost spartà, fortatà cu o surubelnità probabil. Nu s-a putut intra în camper dar nici nu ne putem da seama de când este asa càci folosim doar telecomanda. Ràmânem totusi cu convingerea cà nu s-ar putea càlàtori atâta timp în Europa fàrà a avea neplàceri de gen si mai mari... |
Educatia copiilor...aici ne-ati prins, mai avem muuuult de lucru. Trebuie realizat cà petrecem 24 de ore pe zi cu copiii pe zi (uneori chiar 48 de ore pe zi) între minusculul spatiu înauntru si infinitul de afarà. Care este secretul reusitei noastre? Sunt zile în care nu este nici unul, nu reusim...Intre "mâna de puf în mànusi de màtase" a lui mama si cea de "lemn în mànusi de tablà" a lui tata discutiile sunt deschise, uneori chiar foarte deschise. Tata încà este în càutarea mànusii de màtase, mama a mîinii de lemn... Rebeca, ne pare ràu, nu ne supraestima....Suntem din carne, oase, sentimente si ràbdare (limitatà uneori) Scoala...Aici v-am prins noi pe voi, scoala în familie este cu adevàrat interesantà, rezultatul este exceptional desi doar zilele "pare" par sà fie o adevàratà plàcere. In plus, cum nivelul si ritmul sunt personalizate copilului, dureazà foarte putin, deci le ràmâne mult timp la dispozitie...de joacà. Càlàtoria ràmâne pentru ei o sursà inestimabilà dar si inconstientà de învàtàturà. Copiii au ocazia sà învete alte limbi jucându-se - ni se pare urgent ca joaca sà fie consideratà de învàtàmântul public drept altceva decât pauza de odihnà cerebralà între douà materii, ci ca factor cu adevàrat educativ.
|
Và multumim... |