El Salvador, vom trece în mare vitezà si fàrà mari regrete, o tarà superpopulatà, de 5 ori mai mult la km2 decât Romania, autocolonizatà în directia Statelor Unite, dolarul introdus de bunà voie si cu zâmbetul pe buze acum 7 ani, fàrà a anticipa cresterea tururor preturilor, tara are un mic aer de Statele Unite frustrate...vom ràmâne cu amintirea simpaticei politii care ne parcheazà în fata teatrului national în Santa Ana punând în jocul securitàtii noastre onoarea nationalà...iar pentru asta, le multumim!

Honduras, o tarà cu adevàrat interesantà, dar trecând prin El Salvador, ràmân doar 200km de traversat, o naturà frumoasà si linistità, dar cu sigurantà nu partea cea mai interesantà a tàrii. Avem ocazia sà vizitàm un « Pompei » local, cenusa unui vulcan acoperind cu 6 metri un sat maya. Descoperirea lui relativ recentà a relevat singurul loc cunoscut unde viata maya s-a oprit pentru întotdeauna, se pot vedea case, obiecte, plantatii mayase. Din pàcate, acoperisuri lugubre fàcute in ciuda bunului simt, triste si ruginite structuri metalice, betoane de consolidare, poteci asfaltate în toate directiile, adevàrate bunkere omoarà visul, pàcat, interesul locului este, sau, cel putin, ar putea sà fie de exceptie.
Din El Salvador încoace, mare schimbare de notat, Iveco-ul nostru îsi regàseste tinuta de drum de limuzinà, uitasem aceastà senzatie de condus linistit....sau poate am uitat noi ce este aia o masinà, ce zici Liviu ?

Nicaragua, una dintre cele mai sàrace 10 tàri din lume dupà banca mondialà, cu un trecut apropiat agitat între dictaturi, si revolutii pe fond de cochetàri cu idei comuniste...numeroasele masini Lada încà amintesc de recentele simpatii politice. Bun, cum se pot interpreta toate aceste ingrediente în càlàtoria noastrà? In mod surprinzàtor pentru necunoscatori ca noi, o tarà putin populatà, frumoasà, cu peisaje suave, minunate, oameni agreabili, cu o impresionantà demnitate, o curàtenie la limita de a da lectii Elvetiei, iar la nivel de securitate, se spune, tara cea mai sigurà din toatà America Centralà. Bine, ne veti spune cà asta nu este o referintà, dar totusi...este pentru prima datà în 15 luni de càlàtorie cà "reusesc" sà las rucsacul cu ordinatoarele si aparatele de fotografiat în camper linistit pentru a merge la plajà...

Imaginile de sus, greierii din Honduras, Antonel, ati fi vrut voi în Mexic sà puteti mânca asa ceva....
Jos, Insula Ometepe, de pe lacul Nicaragua. De multe ori pregàtind càlàtoria am privit îndelung harta Americii Centrale, fàrà a remarca existenta acestui lac gigantic. Nu-mi amintesc de suprafata lui, în jur de 45 km lungime iar làtimea, de cel putin douà orizonturi. Sunt multe lucruri demne de semnalat despre acest lac. Mai întâi, a fost dintre primele optiuni pentru canalul construit în cele din urmà în Panama, lucru dat uitàrii. Principiul ar fi fost acelasi, trecerea prin ecluze, plus làrgirea si adâncirea unui râu si sàparea unui canal. In defavoarea lui, situatia politicà a tàrii (alt fapt putin stiut, tara Panama a fost creatà prin divizarea Colombiei, de càtre americani, pentru a avea libertatea de actiune, simplu!), localizarea printre vulcani, putin demni de încredere...nu trebuie sà ai niciodatà încredere într-un vulcan...Canalul va fi construit deci în Panama, iar Nicaragua, va ràmâne printre cele mai sàrace 10 tàri din lume...Alt fapt demn de semnalat, izolarea insulei Ometepe a tinut-o la adàpost de toate evenimentele politice, "insularii", nu au cunoscut niciodatà ràzboaiele civile sau revolutiile, nu au avut de a face cu nici un fel de violentà, mentalitàtile lor în consecintà au fost prezervate. Insula este o oazà de liniste si securitate de care ne vom bucura câteva zile...In ultimul rând, dar un fapt divers extraordinar, lacul este un lac de apà dulce dar acum multà vreme, rechini si pesti fieràstràu au urcat prin râul care se naste aici adaptându-se apei dulci pentru întotdeauna. Este deci, singurul loc cu apà dulce pe Pàmânt unde tràiesc rechini, pesti fieràstràu si multe alte specii de pesti oceanici...
Feriul înspre insula Ometepe...Simon si vulcanul Conception, în bunà formà fizicà, activ, în fiecare zi ne rezervà noi surprize. Plaja hotelului care ne-a primit, plimbaràle cu kayakul (dedesubt, rechinii).

La hotel întâlnim o simpaticà familie din Canada càlàtorind cu copiii pentru câteva luni în America centralà, cu Mark si familia vom petrece câteva zile spre încântarea tuturor. Imaginea din dreapta, drumurile insulei, în afarà de drumul principal, trebuie sà te astepti la orice, scoatem chiar si lopata, copiii aruncà pietrele, toatà lumea este mobilizatà. Jos, Ojo de agua, un loc plàcut unde vom petrece o dupà amiazà cu canadienii nostri. Insula Ometepe va ràmâne pentru noi un arhetip al raiului, un paradis vegetal, un loc extrem de putin populat, o viatà linistità, copiii alergând pretutindeni, animalele în libertate, caii mergând la pas pe stradà, câinii bàlàcindu-se fericiti în lac, càrutele trase domol de vaci...totul pe fondul inevitabilului vulcan care lasà zilnic un fum lenes impunând respectul...De fapt dacà acest paradis existà intact este pentru cà aici nu este de lucru, plantatiile de banane, pescuitul, putin turism sunt unicele resurse potentiale...
Nicaragua ne va fi încântat pentru cele 10 zile petrecute, nu este mult, dar ne-am bucurat cu adevàrat de ele, multumim Nicaragua !!!

Costa Rica
Tara « albà » a Americii Centrale, tara cu cei mai putini indigeni, cu cea mai putinà « culoare localà », traditii...tara pare sà fi plàtit cel mai greu tribut bolilor colonizàrii, mai bine de 90 la sutà din indigeni au fost ràpusi fàrà a fi avut timpul de a fi cunoscut evanghelizarea...
Fapt demn de semnalat, în Costa Rica nu existà armatà....da, se poate trài si în asemenea conditii, desi pare o nebunie totalà, (nu ?) si ni se pare meritoriu. Banii astfel economisiti (sumele trebuiesc sà fie fabuloase) sunt investiti, în mod normal în educatie, culturà, artà în general, dar nu ne vom aventura în a face aprecieri...In orice caz, salutàm initiativa !
Nosara Beach...Un prieten ne împrumutà o casà pe plajà, vom profita sà ne odihnim încercând o activitate foarte interesanta, farnientele...Ajunsi acolo, descoperim o urbanizare de 600 de case, o odà adusà betonului cu câteva frunze de cocotieri în calitate de tratament cu botox. Suntem profund dezamàgiti pentru natura distrusà pentru un business, pentru a reveni aici vom astepta linistiti ca natura sà-si reia drepturile...Dacà este lux, pài lux sà fie, beneficiem chiar de un golf-kart pentru a ne deplasa în împrejurimi, Matei, încântat de aceastà nouà oportunitate de a da din volan. In casà, mic invitat, o broscutà tràieste în WC. Activà foc, între parter si etaj reuseste sà perturbe ritmurile naturale ale familiei jenate sà nu o "batjocoreascà". In ultima searà, însà se aventureazà sà iasà din piscina ei de lux si în tipetele întregii familii tata, în calitate de erou national îi redà libertatea în naturà (pe care si-a reluat-o lenes si fara mare convingere...)
Fugim repede în munti, de fapt mergem oriunde numai în directia opusà oceanului, caniculei, tântarilor, jejenilor si noptilor de cosmar sà fie...Viciosi, càdem peste muntii parcului national............unde cad cca 8 metri (da, metri !) de precipitatii anual, si (ghiciti, nu ?) va ploua tot timpul...Continuàm drumul înainte sà ne deprime si putrezeascà panoul solar, cu unica conditie de a ràmâne prin munti, departe de plàjile idilice, bizar, nu ?
Vulcanul Arenal, unul din spectacolele garantate din Costa Rica si dintre cele mai active vulcani din lume. Noaptea, bule de foc coboarà pantele craterului, se aud petrele càzând, impresionant ! Bàietii sunt PAF!
Maimutele Cara Blanca...
Prietenele noastre, iguanele...capitolul "doamnelor", cum spun copiii.
Iatà-i si pe "domni". In stânga, iguana "Jesus Cristo", îsi datoreazà numele faptului cà aleargà atât de repede încât merge pe apà...
Pàsàrile Colibri, deja greu de fotografiat nemiscate, dar în zbor....
Elegantii Quetzali...

Singura distractie fàrà bani din Costa Rica, aadmiratul crocodililor de pe pod, înainte de parcul Carara. Dreapta sus, "el Peresoso", sau lenesul, nu l-am putut veda miscându-se, jos în dreapta ........
In stânga, jos, într-una din pàrtile parcului national Carara tata se va duce singur càci responsabilii parcului ne-au enumart constiincios în câte moduri poti muri în câteva minute muscat de serpi de toate culorile, sau atins de broscutele multicolore minuscule, cele mai veninoase animale de pe Pàmânt, deci copiii vor ràmâne cu mama...Serpi nu am vàzut, iguane extrem de multe dar cea mai amuzantà a fost întâlnirea cu crocodilul de jos stânga...Pare adult càci de mici sunt perfect proportionati dar nu màsura mai mult de 60 de centimetri - doar talia frunzelor poate tràda vârsta lui...La numai un metru de el s-a apàrat ca un adult apoi, s-a refugiat în apà.

Parcul National Manuel Antonio, reputat pentru viata sàlbaticà, natura generoasà, plàjile de vis...dar si pentru miile de turisti. Natura pare extrem de prietenoasà dar realitatea este putina mai...departe. Serpi, broscute veninoase, chiar si copaciii - tot ce vedeti în prim plan, copacii Manzanillo - Scoarta, frunzele, ràdàcinile, chiar si semintele sunt extrem de otràvitoare. Genial sà fii cu copiii...

Copiii descoperà viata animalelor sàlbatice în conditii turistice...iguanele vin si se luptà la picioarele noastre la ora pic-nicului pentru a-si apàra locul de vânàtoare preferat, maimutele furà din rucsacii de pe plajà, beau apà de la dusuri, Racoonii se luptà cu paznicii pentru a putea deschide savuroasele cosuri de gunoaie, un adevàrat spectacol...
Descoperim orasele din Costa Rica, în general un eficace remediu contra oricàrei forme de bunà dispozitie. San Jose, capitala, un loc trist si mohorât...iar pentru amatorii si mai ràului, la numai 20 km, Cartago, fosta capitalà, întelegem de ce a fost abandonatà (desi nu a fost pentru aceleasi motive). La alti 20 km, supliciul continuà, coborând pe aceeasi pantà a deprimàrii, culmea ! Paraiso (Paradisul) – se pare cà numele dateazà de sute de ani, de la colonizarea spaniolà. Locul era cu adevàrat paradisiac, de atunci, însà, în Paradisul àsta nu s-a muscat din màr, aici
s-a fàcut compot din merele întregii livezi care la rândul ei trebuie sà fi fost abàtutà pentru a fi fost pedepsit atât de amarnic...
Bisericile din Costa Rica de asemenea ne-au marcat de-a lungul periplului nostru...triunghiuri, trapeze, curbe si cercuri de tot felul se mariazà (prost) întrecându-se în a-ti sugera existenta divinà. Interioarele, pe aceeasi màsurà cu o ambiantà de farmacie a unui spital, adàpostesc cutii din plexiglas în interiorul càrora leduri rosii se aprind în chip de lumânàri fictive dacà strecuri o monedà...Reusita este totalà, orice urmà de savoare este definitiv izgonità...spunem bànuind cà àsta era scopul...
Copaci din Costa Rica

Parcul Los Quetzales, un chiparos de 1000 ani...

Scoala, din când în când la o masà adevàratà...sau pe jos pentru Ilincuta. Imaginea de jos stânga, Vlad încercând sà punà mâna pe pàsàri colibri si...reusind!!! Sus stânga, petrecând douà nopti la un cuplu din Canada (le multumim pentru toatà amabilitatea si atentia lor) facem cunostinta unui cuplu englez (dacà mai trebuie semnalat), care, pentru cei 60 de ani ai MG-ului lor, îi oferà o curà de tinerete, parcursul Patagonia - Alaska ! Frumos cadou de aniversare, so british !!! Imaginea din dreapta, pàduri de ferigi gigantice, cele mai mari atingând probabil 15 metri înàltime, ca în filmele lui Spielberg dar fàrà dinozauri...
Suntem deasupra norilor, un mic apus de soare...
Plantatii de palmieri pentru ulei - uleiul de palmà, jos stânga, Rain Forestul, mari similitudini cu cea din Alaska pe cât de bizar poate sà parà dar ràmânem cu mult mai sensibili la pàdurea nordicà. Alàturi, plàjile pustii de vis, ultima pe marginea càreia am înnoptat, dar cum te poti bucura între caniculà, tântari....este putin ca si cum te-ai uita la Gioconda când cineva ti-ar pune un phoen în ceafà si te-ar ciupi constant de picioare...greu de imaginat...
Am petrecut aproape o lunà în Costa Rica, una dintre destinatiile pe care le asteptam cu neràbdare, sentimentele noastre sunt destul de împàrtite, natura, exceptionalà dar cu sigurantà de apreciat în alt moment al anului dar în rest, tàrii îi lipseste savoarea la care ne asteptam, orasele sunt triste, fàrà interes, oamenii cu mai putin comunicativi decât în restul Americii Centrale, cu un aer de americani frustrati, dar natura, este cu adevàrat de exceptie ! Multumim pentru aceastà încântare...
 
Povestea càlàtoriei