Prima frontierà inter America de Sud....si cea mai civilizatà probabil de pânà acum....Afisele cu sefii guerillei càutati acoperind literalmente peretii în partea Colombiei ne fac sà realizàm cà làsàm cu adevàrat în urmà aceastà violentà stupidà..., în orice caz, în ciuda bunei relatii avute, prezenta serviabilei si simpaticei armate colombiane nu ne va lipsi...
Làsàm în urmà deci frumoasa dar tumultuasa Colombia si hotii ei ecuadorieni pentru a trece în Ecuador si a afrunta hotii ei...colombieni. Relatiile între cele douà tàri, asa cum ne sunt zugràvite, par sà fie cel putin « simpatice »...este drept cà influentele externe reprezintà cele douà extreme ale politicii....
Descoperim rapid o oazà de pace si liniste (mai ales dupà Colombia...) pe care este dificil de lipit anumite clisee ale trecutului îndepàrtat sau chiar (înspàimântàtor de) apropiat. Imaginile trofeelor capetelor reduse la talia pumnului pe care le situam prin jungla pierdutei Africi, vin de aici, din jungla amazonianà a Ecuadorului, si precum orice om alb asasinat în aceeasi junglà de càtre triburi « sàlbatice », sunt fapte petrecute pânà acum câteva zeci de ani....và asiguràm imediat, din jungla de aici ne vom multumi cu poze...
Quito, se pare unul dintre cele mai frumoase orase din America de Sud, desi am stat în împrejurimi câteva sàptàmâni nu am avut timp sà vedem partea veche, iar vizita rapidà din ultima zi nu ne-a convins, era duminicà si centrul era inchis masinilor. In schimb despre rampa de skate board, cea mai generoasà si coloratà din toatà càlàtoria, am putea sà facem un capitol întreg....ce ziceti, copii?
Si iatà cà iar « A venit vacanta cu trenul din Franta », am terminat 2 ani de scoalà cu Matei, iar începând cu luna septembrie vom face economia altui ghiozdan, Vladi va trebui sà dea socotealà noilor învàtàtori....Pentru a rezuma situatia, în functie de zile, scoala am numi-o « Intre durere si extaz » dar rezultatul ni se pare exceptional si nu atât datorità scolii....Matei si Vlad au dobândit un nivel extrem de bun în spaniolà jucându-se cu alti copii, Matei este imbatabil în geografia Americilor càlàtorind, tàrile, capitalele, monezile, vulcanii (si aici mai ales este de lucru...) sunt un joc. Orice teamà legatà de limbi este definitiv uitatà, dupà românà, francezà, spaniolà si un bun an de englezà va începe germana cu noi si cu scoala ca a doua limbà, chineza, dacà continuà asa, profesorii se vor pune în grevà, avem si noi dreptul sà respiràm....Speràm sà dureze!

La mitad del mundo, jumàtatea lumii, altfel spus, ecuatorul...Ne imaginam cà dacà vreodatà vom trece aceastà linie simbolicà o vom face suferind în nisip pânà la gât cu dintii scrâsnind, în plin desert pe malul màrii, într-un nor de tântari pe o caniculà insuportabilà, si cu o fata morgana la orizont... numai cà am fàcut-o la 2500m altitudine, înconjurati de munti de 4500m...amuzându-ne copios cu copiii fàcând poze.
Câteva reflexii despre miturile schimbàrii emisferei si ale liniei ecuatorului:
Cântàrim mai putin !!! Pe linia ecuatorului forta centrifugà este mai importantà (de unde bombeul Pàmântului la ecuator) Greutatea noastrà fiind (teoretic cel putin) rezultanta între « mg » si forta centrifugà, aici cântàrim mai putin, dar nu ne imaginati fàcând salturile lui Armstrong pe Lunà, din pàcate ràmâne neglijabil...
Apa care se scurge învârtindu-se în sensul opus în lavabou în emisfera sudicà...mare deceptie, noroc cà nu am venit pânà aici special pentru asta...din Mexic încoace în fiecare tarà se schimbà sensul...de fapt aceastà teorie este valabilà dar la o scarà cu mult mai mare, precum tornadele de exemplu.
Zilele sunt constante tot timpul anului, dar foarte scurte – cu o minusculà variatie, timp de 12 luni pe an soarele se duce la culcare cu încàpàtânare la 18h30. Fiind la ecuator soarele trece din est în vest prin centrul boltei ceresti tot timpul anului, iarna nu va coborâ niciodatà de-a lungul orizontului, jumàtate din an legând estul de vest trecând lejer prin sud, jumàtate prin nord, totalitatea fatadelor a unei clàdiri primind la un momet dat lumina divinà, frumos si echitabil, nu ?
Acum iatà în pozele « oficiale » în ce pozitie trebuie sà stàm...în realitate de acum încolo vom sta ca mustele agàtate de plafon, iar asta, bàietii, încà nu pot pricepe cum de stim sà o facem.....magie, bàieti, nu ?

Planificàm sà stàm cel putin o sàptàmânà la Quito, sàptàmânà devenità trei, eu trebuie sà « dau o fugà » la Guadalajara pentru câteva reuniuni pentru stadionul de fotbal...Bineînteles, în plin santier, mà asteaptà munti de probleme de rezolvat dar, fapt bizar, de când nu mai am gestiunea si stresul functionàrii biroului sunt într-o stare de decontractare euforicà, iar în aceastà stare de spirit nimic nu te poate atinge, orice problemà are o solutie...minunatà experientà....In stânga, vedere din avion asupra canalului de Panama, partea dinspre oceanul Atlantic...
Familia Bramwell, un frumos capitol al sederii noastre aici, oameni pe atât de simpli pe cât de minunati, 6 copii la activ, le multumim pentru ospitalitatea si sentimentele lor frumoase...

Tumbaco, una dintre micile asezàri devenite satelite ale expansiunii sàlbatice ale capitalei. O oazà între munti, la 2500 metri altitudine. Ajungem aici prin Maria, o prietenà din Germania instalatà aici acum mai bine de 15 ani. O descoperire cu adevàrat frumoasà, un loc minunat si sau mai ales prin persoanele pe care le întâlnim...Ecuadorul pare o tarà fertilà ideilor alternative, fie vorba de economie, energii, educatie...Multe persoane de toate originile par preocupate în a gàsii solutii alternative societàtii noastre în crizà, trebuie sau este chiar urgent sà o admitem...
Tumbaco - germani, austrieci, elvetieni, scotieni, canadieni, cehi, au emigrat aici în càutarea unei libertàti de actiune si gândire si este drept cà aici se resimte un spirit comun cu adevàrat puternic. Descoperim universele puternice pe care oamenii si le-au creat, fiecare construindu-si casa cu propriile mâini ascultându-si doar vocea constiintei; de atunci reflexionàm asupra elementului perturbant pe care îl poate reprezenta un arhitect în crearea cadrului de viatà a cuiva...de meditat. Imaginile de sus, un cuplu de biologi din Germania recupereazà animale în dificultate pentru a le salva, în stânga un Rey Gallinazo (vultur), dreapta, visul nostru, un cuplu de paresosi (lenesi) adorabile animale care se miscà cu încetinitorul...Jos, în fiecare zi dàm de mâncare iepurilor, bem lapte de la Dominga, probabil singura vacà în lume care va muri de bàtrânete...si ne lansàm într-o crescàtorie de fluturi în camper - în imagine, primul nostru fluture...
Este campionatul European, mà stràduiesc sà gàsesc televizoare transmitând meciurile României, si nu este usor...sunt cu atât mai deceptionat de deznodàmânt....ah, Mutule mamà, cu penaltiul tàu, bine cà nu suntem colombieni...
Intr-o dimineatà, un mic convoi de motociclete si 4x4 urcà drumul de pàmânt pe lângà camperul nostru. Este Rafael Correa, presedintele Ecuadorului care îsi acompaniaza fiica la lectii de càlàrie chiar în vecinàtatea noastrà în Tumbaco ...Cum de multà vreme am uitat ce este timiditatea mà duc în modul cel mai natural sà stau de vorbà cu el, intrigat de unanimitatea cu care absolut toti intelectualii de aici ni l-au descris ca fiind o persoanà inteligentà si cultà...Trec cu zâmbetul pânà la urechi de barajul politiei care mà salutà respectuos si mà alàtur familiei Correa la masà cu copii, frati, surori...Incredibil, persoana cea mai vizatà de mass media din lumea întreagà de acum 2 luni pentru a fi deplasat toatà armata la frontiera Colombiei îmi zâmbeste sànàtos fascinat de càlàtoria, de aventura familiei noastre...Discutàm îndelung despre educatie, scoalà prin corespondentà, dar si despre securitatea în lume, Colombia...Intâlnirea mi s-a pàrut atât de suprarealistà gândindu-mà la momentul în care Michaela, ne informase despre situatia politicà întrebându-ne – si acum ce faceti ? Imi place sà anticip dar n-as fi îndràznit sà-ti zic – Pài, simplu, mergem si ne asezàm cu presedintele la masà...La plecare nu mà pot împiedica sà stau de vorbà si cu garda personalà, mai decontractati decât pensionarii jucând table în Cismigiu...Rafael, jos purulia, cum ar spune Ilincuta...

Preocupàrile ecologice si sociale sunt punctul comun al tuturor locuitorilor, o nouà comunitate ecologicà este prevàzutà în Tumbaco...Pentru asta eu nu am nevoie de mai multe apropos-uri sau invitatii, mà pun pe lucru imediat. Case construite din lemn de eucalipt, bambusi, adobe (chirpici), acoperisuri vegetale, utilizând doar ceea ce se gàseste în jur, plus spatiile comune, un templu de yoga, proiectul prinde viatà si în cele din urmà ne punem cu toatà familia sà fabricàm o machetà de arhitecturà. Descoperim între altele minunàtiile pe care ni le rezervà gràdina ecuatorianà pentru a improviza vegetatia machetei. Interesantà plàcere de a face un proiect din purà pasiune pentru o cauzà nobilà fàrà a trece prin vicioasa relatie a banilor...
Gàsim afinitàti cu multe persoane, copiii îsi fac prieteni mai peste tot, va fi greu în cele din urmà sà plecàm...Timp de mai multe zile plecàm « definitiv » iar seara ne întoarcem în hohotele de râs ale prietenilor, spre marea bucurie a lui Matei si Vlad...Un loc cu adevàrat special....
Gràdina lui Maria, cu obiectivul macro, doar asa pentru plàcere...

Tot pentru plàcere...cine ghiceste ce pot fi imaginile de sus primeste seria celor 500 de portrete de "lama" cu dedicatie...

Sus, Laguna de Quicocha, un crater de vulcan, se pare dintre cele mai mari din America de Sud explodat si redus la doar 3000m, devenit cu timpul un lac. Nici o formà de viatà marinà nu existà, vulcanul fiind activ. Bule de gaze si sulf se ridicà în mod constant în spatele insulitelor. O micà plimbare cu barca, fascinant loc...
Echinoul de varà, o simplà datà în calendarele noastre, aici însà toate etniile îl sàrbàtoresc cu mare cinste. Inti Raymi, sàrbàtoarea Quechua, ceremonii, dansuri, scopul este de a multumi Soarelui, a se încàrca cu energia pozitivà a Pàmântului, a-si propune noi obiective in viatà si reînoibile de 4 ori pe an cu ocazia solstiilor si echinoxurilor. Cel mai bine este deci sà càutàm o comunitate indigenà care sà ne accepte pentru acest eveniment....Ne vom întoarce în regiunea Imbabura, unde hazardul întâlnirilor ni-l scoate în cale pe Miguel si familia sa, indigeni Quechua, membrii ai comunitàtii La Calera din Cotacachi. Fascinant personaj, una dintre întâlnirile majore ale càlàtoriei noastre. O întelepciune sànàtoasà venità din negura timpurilor, din stràfundul Pàmântului, dublatà de dorinta de a o împàrtàsi, de a face lumea mai bunà...Miguel este într-un fel spaimà a specialistilor mai din toate domeniile pe aici. In emisiuni radiofonice, articole în presà, dezbateri publice ascultà prezentàrile titlurilor de doctori în economie, antropologie, medicinà... si le ràspunde cu implacabilul "Yo soy Miguel", omul cel mai liber în gândire, vorbà si actiune de pe Pàmânt. Nici un fel de diplomà la activ, si mai ales sà nu-i vorbiti vreodatà de diplome, are însà bacalaureatul vietii si titlul universitar al coeziunii cu natura, doctoratul bunului simt, este profesor emerit de umanism si în plus un exceptional si neobosit orator...Il ascultàm la rândul nostru ore în sir, vorbindu-ne despre viata lor spiritualà, medicina plantelor, (aici pânà si copiii le cunosc, dacà se rànesc se duc singuri pe câmp sà-si gàseascà plantele pentru a se obloji), culturà, naturà, politicà, comert, (sistemul lor de troc ancestral este fascinant) dar si despre sistemul educativ pe care l-a pus pe picioare la el în casà, sistem inspirat de toate scolile alternative existente, Walldorf, Montessori, Pestalozzi. A scoate copiii din sistemul educativ public pentru a-i educa în dragoste si libertate ràmâne totusi o aventurà, pânà nici majoritatea membrilor comunitàtii nu au fost de acord, acuzându-l cà copiii vor ràmâne muti...Experienta de 7 ani este însà un succes, nici unul din copii celor cinci familii neràmânând mut, dimpotrivà!
Vom petrece câteva zile în compania lui Miguel, a lui Rosita si copiilor, îmbràtisati de peisajul protector, cuprinsi între Taita (tata) Imbabura si Mama Cotacachi, cei doi vulcani mama si tata care au dat nastere aceastei vài linistite si fertile. Descoperim comunitatea Quechua, una dintre cele 18 comunitàti indigene ecuadoriene, cea mai importantà. Discutàm îndelung cu Miguel despre modul lor de viatà, organizarea socialà...
Dintotdeauna indigenii Americii de Sud tràiesc în comunitàti...într-ajutorarea, utilizarea în comun a resurselor. totul într-un spirit uman, echitabil pe fondul unei vieti profund spirituale si într-o armonie totalà cu natura constituiesc modul lor de viatà ancestral...« Omul alb », însà,  a trebuit sà punà un nume pe acest mod de viatà, sà îndoctrineze o manierà atât de ancestralà, simplà si sànàtoasà de a trài, si sà facà din idei umane si frumoase un compendiu al abuzurilor. Deschid aceastà parantezà pentru ca orientarea de « stânga » a tàrilor Americii de sud sà nu fie consideratà ca o manevrà a fostelor sau actualelor tàri comuniste ci ca o atitudine oportunistà a acestora pentru a recupera aceastà ideologie dobândità în mod...genetic, ideologie proprie si Europei (în mod sigur) dar demult pierdutà. Iar pentru a închide paranteza, iatà-ne la Cotacachi, o municipalitate despre care auzisem numai lucruri pozitive – premiatà de càtre Natiunile Unite precum probabil putine sunt în lume – premiul democratiei, al transparentei, premiu pentru ecologie, dezvoltare....si sigur uit câte ceva – mai ales, teritoriu liber de analfabetism, fapt mai mult decât notabil pentru America Latinà....Primarul, un indigen Quechua, Auki Tituaña, una din personalitàtile politice devenite majore ale Ecuadorului (cu sigurantà unul dintre viitorii presedinti ai tàrii – desi pentru aceastà anticipare nu iau riscuri enorme, 7 presedinti în ultimii 10 ani, la acest ritm, oricine poate matematic deveni presedintele ecuadorului), este...comunist. Situatia ne intrigà tare, asociatia comunismului cu democratia sunând pentru noi precum a zâmbetului cu crampele...vom merge cu Miguel sà asistàm la reuniunea publicà dominicalà, subiectul, utilizarea fondurilor publice anuale. Suntem prezentati adunàrii si primiti cu aplauze. Indigeni, metisi, femei cu copiii agàtati pe spate ascultà cu atentie explicatiile scolare de o limpezime incredibilà ce le sunt date, sub privirile pàrintesti ale primarului, într-un poncho bleumarine impecabil. Reprezentantii tuturor asociatiilor satului trebuie sà participe si la rândul lor sà explice tutror sàtenilor, pentru a vota cu totii în cunostintà de cauzà. Se fac exercitii de repartizare de buget pentru a fi siguri cà toatà lumea a inteles, cà nu se produc erori cu scopul final de a umple formulare explicând (fiecare sàtean) care sunt prioritàtile lui si de ce. Aici nu este vorba de nationalizare sau alte forme de confiscari, opresiune, controlul maselor sau cultul personalitàtii ci de o adevàratà participare democraticà si dezvoltarea municipiului în mod echitabil, social, utilizând la maximum în comun resursele sale. Terminàm prin a trece cu primarul în biroul sàu discutând îndelung despre politicà, scolarizare, medicinà (spitalul din Cotacachi fiind considerat cel mai functional din Ecuador) sub privirea atentà a lui Che Guevarra (dintr-un tablou fixat la loc de onoare)...Auki Tituaña, surprinzàtoare personalitate degajând o puternicà fortà linistità....
Deschidem o nouà parantezà (cam multe în ultimul timp, avem impresia cà mergem ca pe ace...), noi nu suntem de dreapta sau de stânga, nu revendicàm si mai ales nu ne regàsim în nici un fel de partid politic dar ne place sà ne imaginàm o societate justà, în care fiecare îsi gàseste locul, în care cursa nebunà dupà profit si consumatie lasà locul ideilor umane, savoarei vietii, respectului, dragostei, dezvoltàrii spirituale ale fiecàruia, în care armonia cu natura sà fie atât de strânsà încât notiunea de « ecologie » însàsi sà nu îsi aibà sensul...
Revin la poza din stânga jos, prieteni ai familiei lui Miguel, o adevàratà lectie de istorie, jos, Marco, tatàl lui Lenin (în picioare) la rândul lui vàrul lui Stalin (nu apare în pozà) dar linistiti-và, ne oprim aici, nu am întâlnit Brejnevi sau Gorbachovi....

Inti Raimi, echinoxul de varà, la prânz mergem la locul ceremoniei, într-o vale "fericità" la o sursà de apà lejer gazoasà, continând cu sigurantà mult fier dupà gust. Iaràsi o micà parantezà, proprietàtile acestei ape sunt foarte interesante, o multinationalà este interesatà pentru a o cumpàra si a o exploata. Primària însà cautà o manierà de a îmbutelia apa pentru a oferi gratis locuitorilor sau màcar la un pret care sà acopere strict costurile "tehnice". Miguel ne explicà, apa este cel mai frumos cadou pe care ni l-a fàcut "Madre Tierra", este sângele ei, nu avem dreptul sà îl vindem. Pentru noi, occidentalii apa este H2O, pentru ei este "Mama Apà", este consideratà si bàutà cu alt respect...Exceptând faptul cà sàrmana multinationalà nu va scoate nici un profit din sursa de apà, încercati sà gàsiti vreo falie în acest mod de gândire, dar và rugàm nu utilizati cuvântul "comunist" - cel putin asa cum l-am cunoscut, pentru aceastà manierà de gândire, iar vom mânji idei frumoase...
Sus în stânga, indigenii Quechua nu-si tund niciodatà în viatà pàrul, el este o extensie, sunt "antenele" creierului...Ceremonia, se pregàteste o baie de pàmânt cu apà (am putea spune noroi ar sunà putin cam vulgar ...) Acoperiti cu aceastà pastà cu scopul de a extrage toxinele din corp, asteptàm rândul pentru spàlatul în sursa de apà. Inclinându-ne celor patru puncte începând cu nordul (Marilena dà exemplul), terminàm prin a bea Mama Apà. Masa comunitarà, cartofi, carne de porc si porumb fiert dispus în forma crucii ca simbol al pasajului spaniolilor pe aici....Discursul lui Miguel, în capàtul mesei în imaginea din dreapta, este o multumire creatiei (aici nu este vorba de Dumnezeu ci doar de Mama Pàmânt, Mama Naturà, Mama Apà, Tatàl Cer) si scuzele de rigoare pentru tot ràul pe care le facem. Suntem dàunàtori "Madrei Tierra", si în ciuda întregului ràu pe care il facem ea ne iubeste ca o mamà, si ne oferà tot ce are ea mai bun. Pentru Pàmântul nostru suntem niste microbi dar printr-o schimbare de gândire si în consecintà de actiune am putea deveni un sistem imunitar al lui...Ii multumim pentru tot ce avem la aceastà masà...este doar o micà spicuire, ne-a vorbit cel putin o jumàtate de orà. Ce personaj !!!
Sus în stânga, Miguel face un bilant lui Marilena pentru a gàsi plantele de care are nevoie organismul, bilant în urma càruia mergem cu totii sà gàsim o parte din plante în naturà. In plus, nu-i datoràm nici un ban, tot ce tine de sànàtate trebuind pentru Miguel sà fie ca un cadou al naturii, gratis...Pentru legumele care trebuiesc cumpàrate, sfaturile de rigoare, atentie, cartofii nu-i cumperi decât dacà au viermi, cartofii vostri mari rotunzi si luciosi în care nimeni nu vrea sà tràiascà din cauza pesticidelor si altor produse chimice, nu vor aduce nimic bun organismului...Vorba aia, cine nu are indigeni sà-si cumpere....
Jos în stânga, de acord, uneori trebuie specificat cine este indigenul (este cel din dreapta). Ultima pozà cu Miguel...ce caracter!!! "Yo soy Miguel" ne va rezona multà vreme în minte... Miguelito, gracias por todo !!!
Vulcanul Cotopaxi, 6000m, ajungem la càderea serii pentru una din aceste nopti absolut magice ale càlàtoriei...O izolare si o liniste apàsàtoare dar atât de refàcàtoare...cu adevàrat magic! Magicà si întâlnirea nas în nas cu un lup a doua zi la trezire. Copiii se aruncà la fereastrà pentru a-l admira înainte de a dispare cu sigurantà în drum spre casa bunicutei...Peisajele cu viatà devin pe màsurà ce ne apropiem de vulcan din ce în ce mai ostile, în ciuda prezentei persistente a florilor multicolore.

Ne propunem sà urcàm pânà la parkingul refugiului la 4400m, pentru a atinge glaciarul vulcanului pe jos. Incepem deci ascensiunea motorizatà...O Toyota se opreste pentru a trece transmisia în 4x4...dar eu nu sunt usor de intimidat...am învàtat cà mergând încet si cu mare grijà putem trece prin locuri prin care pare de neimaginat, în locuri prin care din punct de vedere geometric, fizic nu este logic sà trecem...Insiruim curbele fàcute prin terasarea pietrisului si a cenusei vulcanice slalomând printre gropi imense traversând un nor cenusiu care ni se pare etern...pentru a ne opri la câteva sute de metri de scopul nostru fortati de asocierea fatalà pantà enormà, viraj la 180 de grade, hàrtoape. Pânà si întoarcerea pe loc pentru a coborâ a fost o aventurà...Trebuie înteles cà în asemenea locuri, un camper nu se comportà ca o masinà, balansurile sunt incredibile, într-o secundà, partea de sus a lui Simon poate parcurge amplitudinea de mai bine de un metru. Cu toate securitàtile dulapurilor puse (dacà nu sunt uitate ca de obicei) într-o secundà, deci, hainele de pe dreapta terminà cursa nebunà în oalele de pe stânga, peste rosiile din frigider, biblioteca terminà în baie, discurile si caietele printre perne, un fel de cutremur de, as estima, vreo 20 grade pe scara Richter plus balansul pânà la stabilizare care taseazà  totul...Urmeazà obisnuita secundà de liniste, apoi, cea de dubiu – strângem sau cumpàràm altul ? -  apoi, cea de descurajare, verdictul càzând sever - strângem...Vom strânge deci, si vom coborâ, pentru a strânge din nou odatà ajunsi în vale, dupà traversarea unui râu, cu inima cât un purice...
Jos, caii sàlbatici...

Laguna de Quilotoa, alt vulcan explodat al càrui crater a devenit cu timpul un lac, dar aici nici o pozà din lume nu ar putea reda màretia absolutà a locului, probabil unul dintre cele mai impresionante din càlàtoria noastrà...Dormim pe marginea craterului, pentru a coborâ a doua zi de dimineatà la lagunà. Urcarea însà o vom face cu catâri, vorbim de o denivelare de cca 500m pentru a ajunge la cota 4000....Vlad si Matei singuri, mama cu Ilinca, tata cedeazà în cele din urmà milei fatà de suferinta sàrmanului animal si terminà urcarea pe jos (literalmente pe jos, epuizat...) Ah, Brigitte Bardot ar fi fost mândrà de mine...
Quilotoa ràmâne pentru noi si marea satisfactie de fi prevenit pentru prima datà cu succes ràul de altitudine al lui Matei la 4000m. Ajunsi sus plecând de la altà altitudine rezonabilà - 2500m, petrecem toatà dupà amiaza jucând càrti, uitându-ne la un film, practic repaus complet si mâncând cât de putin se poate pregàtind cea de a doua zi. Succes total de care suntem mândri si linistiti pentru viitor...

Peisaje andine....Spre deosebire de alte etnii sudamericane, Quechua cultivà terenurile asa cum sunt ele, fàrà a crea terase, uneori pantele terenurilor sunt cu adevàrat incredibile, dar acest respect al naturii dà un aspect de patch work admirabil.
In drum spre laguna Quilotoa.
Zumbahua, piata de sâmbàtà. Un mànunchi (ciorchine întreg!) de banane, 1 dolar, 70 centime de euro...
Zumbahua, tot piata si...parkingul vehicolelor local, lamele. Dacà nu và plac lamele (pentru noi sunt o adevàratà dragoste) treceti repede peste urmàtoarele imagini...
Câteva portrete locale, dat fiind cà pentru persoane oricine te ia cu asalt sà-i plàtesti un dolar cum misti putin aparatul de fotografiat, iatà ceea ce se poate fotografia cu un buget rezonabil, si nu ne plângem...
Iar acum, din spate...Multumim tuturor lamelor care au participat BENEVOL la aceastà serie de fotografii...Imaginea de jos, întelegeti sau và dàm detaliile? Bine, hai...Pipiul de lamà se recupereazà, este foarte bun pentru febrà, te ungi pe tot corpul, dar pare mai simplu sà nu ai febrà...

Alt vulcan ? Da, împàrate..dar oricum nu este de mirare, pentru o tara de talia Romaniei, sunt cel putin 40...dar v-am crutat altele 37. Aici însà este vorba de Chimborazo, 6310m care profitând de bombeul ecuatorial al Pàmântului profità sà fie punctul cel mai îndepàrtat de centrul planetei noastre, mai mult decât toate vârfurile Himalayei...
In dreapta, ne întâlnim din purà întâmplare cu o familie francezà care càlàtoreste pentru un an cu un copil. Ne cunosteam prin internet, credeam cà ei sunt prin Bolivia dar lumea este cu adevàrat micà...
Jos, aventurile lui Motorhome în America de Sud...

Fàrà prea multe comentarii...si fàrà a plàti un singur dolar pentru aceastà pozà....
Ecuador, o tarà mai mult ca sigur traversatà de linia Ecuatorului am fi definit cu lux de amànunte acum câtiva ani si probabil situat în Africa, rusine....Intre timp am lipit pe aceastà tarà imaginile unor aventuri savuroase, de naturà minunatà, de culturà autenticà, oameni minunati....Multumim pentru tot, a fost minunat !

Ne dàm seama cà în ciuda marii atentii pe care i-o purtàm, întretinerea bravului nostru Iveco  lasà de dorit....de fiecare datà, privirea chiorâsà a garajistului la sosire tràdeazà insatisfactia noastrà la plecare. In mod constant uleiul este cu mult peste limita superioarà, aceeasi eternà problemà misterioasà a suspensiei pe stânga...iar asta despre Iveco, càci problemele « camperului » din moment ce nu le pot rezolva eu cu « cheia de 16 » le însiruim cu stoicism pe luuuunga listà a lucrurilor de care ne vom dispensa.
Un mic rezumat al întretinerii lui Simon -
In Statele Unite în Utah, un indian navajo ne-a echilibrat rotile de pe fatà (garajul precedent în urma rotirii lor m-a asigurat cà nu este nevoie sà o facà...) Multà vreme (pânà la urmàtoarea echilibrare, în Mexic) am ràmas cu o trepidatie demnà de o diligentà în volan...
In Mexico, în Chiapas, un indigen care practic nu vorbea spaniolà ne-a fàcut revizia, cu multe emotii din partea mea càci nu ne-am putut întelege în mai nimic...Am verificat cu teamà mai apoi dacà nu încurcase filtrul de motorinà cu cel de ulei, dacà prefiltrul de motorinà nu este pus în sensul invers sàgetii...este drept cà fiecare trecere la un garaj este un stres enorm pentru mine...
In Costa Rica, uleiul pus cu o admirabilà generozitate, dar pe barba noastrà, factura  fiind o hotie curatà...
In Colombia, la guambianosi, un garajist indigen cu fustità si pàlàrioarà rotundà ne-a schimbat filtrul de motorinà în plinà stradà sub ploaie. Partea cea mai complicatà a discutiei a fost sà-i explic scopul existentei acestui filtru, mai apoi, de ce nu trebuie làsat filtrul sub ploaie înainte de a fi instalat....greu, greu.
In Ecuador, miracol, garaj Iveco !!! Nici màcar Iveco Italia nu bànuieste cà au un garaj aici...Incercàm sà profitàm de aceastà situatie nesperatà, si deci, sà-l tundem, radem si frezàm. Totul frumos, impecabil de curat si modern, extrem de binevoitori, dar....vàd pentru prima datà un asemenea iveco, trebuie sà scoatem filtrele noastre din portbagaj, sà gàsim împreunà pe unde  sunt localizate, sà le spunem cât ulei trebuie pus...si pânà si ei ne-au pus cu generozitate uleiul în motor...Mare linistire în schimb, dupà 50 000km plàcutele de frâne sunt practic noi !!! singurul element mecanic de nerecunoscut, placa de protectie a carterului, o vagà amintire a ceea ce a fost instalat acum un an si jumàtate...E pur si muove..
Càutàm deci un indigen italian sau român ( ?)...cunoscàtor al situatiei, aviz amatorilor.
In orice caz, Simon al nostru stie cà facem tot ce putem pentru el si ne ràsplàteste...dupà fiecare situatie incredibilà din care ne scoate, precum drumul de 4x4 la 4200m la Cotopaxi îl bat prieteneste pe tabloul de bord, îi multumim precum unui prieten...
Pentru capitolul motorinei cu riscul de a face invidiosi, în Ecuador un litru de motorinà costà în jur de 17 centime de euro. Bine, bine nu mai zic...

 

Povestea càlàtoriei