Promisesem cà am terminat cu ghetarii, dar iatà cà và asaltàm din nou, doar putin. Haideti, încà un mic efort...Revenim asupra unei idei pe care doream sà o evocàm încà de la ultima actualizare, dar am uitat, lucrul care ne surprinde cel mai mult referitor la ghetarii acestei zone. De când càlàtorim în emisfera sudicà, ne facem propria referintà la simetricul în emisfera nordicà, si de multe ori este mai mult decât surprinzàtor! Evocasem deja latitudinea lui Ushuaia, echivalentul lui Helsinki...Perito Moreno, respectiv parcul national "Los Glaciares" sunt situate la latitudinea lui Baia Mare, da, Michaela...iar altitudinea cu sigurantà mai jos decât Baia, Lago Argentino situându-se la 200 (douà sute) de metri deasupra nivelului màrii. Orisicât am lua în considerare curentii reci ai oceanului sau alti factori climatici, este surprinzàtor pentru aceste latitudini si altitudini sà ai nevoie de un pulover sà te uiti la bietele poze luate totusi, vara, nu?

O altà parantezà, revenim asupra unui, deja vechi, capitol al càlàtoriei noastre, Ecuadorul si în particular, Miguel Calapi, indigenul Quechua care a manifestat asupra noastrà o fascinatie de domeniul magiei. Tocmai ne-a informat, cu o vàdità mândrie cà i s-a decernat premiul de "Personalitate a anului 2008 în Ecuador" Dorim la rândul nostru sà-i facem un omagiu decernându-il pe cel de "Personalitate a secolului", de asemenea un omagiu Ecuadorului pentru capacitatea de a aprecia si "valorifica" asemenea individualitàti ! In mod hotàrât, Ecuadorul, aceastà minusculà si necunoscutà tarà, ne-a surprins si ne va surprinde în continuare...
Fitz Roy, unul dintre muntii cu o capacitate de atractie fenomenalà pentru alpinisti...considerat muntele imposibil multà vreme, câteva vieti au fost sacrificate în ascensiunea lui. In mod umil vom face câteva plimbàri cu tabàra de copii ràmânând la o distantà respectuoasà de majestatea sa...dar unde este Ilinca?
Intr-una din zile, o minunatà plimbare pânà la o belvedere, trei ore dus-intors, ideal cu copiii. Dupà picnic, Ceata lui Papuc si tàràboiul ei se întorc la camping, eu continui cu Eric pânà la lago Torro, am vrea chiar pânà la ghetar dacà vremea nu este prea durà cu noi...Minunatà plimbare dacà reusesc sà fac abstractie de bocancii încàpàtânati nepurtati de ceva vreme, bocanci care au uitat forma piciorului meu, si nu vor cu nici un chip sà si-o mai aminteascà. Odatà ajunsi la lac, vântul este fenomenal, suntem într-un culoar teribil...Apa lacului, pietrisul, totul este smuls si proiectat cu hotàrâre pentru a nu spune cu urà în noii veniti. Sunt momente în care în urma unui pas necalculat vântul te smulge si te aruncà trei metri înapoi...De multe ori stàm ghemuiti, cu capul practic între picioare pentru a ne adàposti de aceastà furie. O nevoie fizicà primarà, însà îmi perturbà concentrarea întregii mele energii în esentialul - pàstrarea echilibrului, dar cum sà fac? Caut un loc cât de cât, întorcând spatele tornadei, turbioanelor create în jurul corpului meu încovrigit, si....A propos, doar asa o întrebare în vânt, ati reusit vreodatà sà và faceti pipi în ochi?
Câtiva din norii locali care dau un caracter particular Patagoniei...
El Fitz Roy...
Ghetarul de la capàtul plimbàrii cu Eric...Ziua despàrtirii de familia Lesergeants soseste în mod inevitabil...dimineatza, sub plapumà scuturati de vânturile acestor tàrâmuri extreme, Marilena strecoarà un "nu vreau sà plece..." soptit. Nici eu...nu îmi mai imaginez càlàtoria fàrà ei...douà luni de minunatà aprofundare a relatiei noastre, de descoperire în urma a doi ani de urmàrire. Nu vrem sà plece, iar sentimentul este reciproc. Nici ei nu vor sà plece deci nu vor lua ràspunderea separàrii noastre, vor mai ràmâne deci, încà o zi în plus. In acest fel, noi vom fi cei care vor pleca, care vom privi în urmà, dar nu o putem face...Ii làsàm deci pe Merigueti si Lebourgi sà ia avans, vom ràmâne încà o searà împreunà, vom pleca în acelasi timp...Lesergentii vor continua deci cu Africa timp de un an, dupà o scurtà trecere în Europa, ca si noi, iar apoi începând cu Turcia în septembrie. Dupà anul Africa pentru ei urmeazà Asia, în timp ce noi vom pleca în Asia prin Turcia în septembrie...si dacà? Si dacà am face Africa de est împreunà? Dacà am continua aceastà frumoasà istorie...Ne surprindem visând, imaginând activitàti prin sàtuletele pe care le vom traversa, evocàm împreunà numele unor tàri despre care pânà si sà ne uitàm la televizor acum câtiva ani ne-ar fi fost fricà...Dacà v-am da lista tàrilor a càror actualizàri ar fi programatà în anul 2010, ne-ati lua drept nebuni ( dar între noi fie vorba, mai ràmâne oare vreo îndoialà? ) Urmarea într-unul din episoadele urmàtoare, dar asta nu ne va schimba în nici un caz periplul european si în special românesc de la varà...Patricia, Eric, Chloé, Léa, sunteti minunati!
Mergem înspre nord pe teribila "caretera 40", un amestec sàlbatic de nisip, pietris, bolovani, o zdruncinàturà monumentalà interminabilà în care totul participà la un zgomotos concert, se desface, desurubeazà, sparge...O calamitate, iar la meniu avem 1300 de kilometri...retin cu greutate un cuvânt urâtel...Un drum de pur 4x4 ca în Bolivia nu ne deranjeazà, în parte este chiar amuzant dar àsta...Dezumflu cauciucurile pânà la a-mi spune cà este o nebunie, rulàm ca pe o pernà de aer, dar cu riscul unei explozii, este evident...Rafalele vântului cu pietrisul ne pun ca pe bile de rulment, alunecàm lateral dupà buna voie a Crivàtului...dacà suntem pe partea dreaptà a soselei este doar pentru cà rulàm pe stânga, partea vântului care îsi bate joc de noi în mod evident, altfel am fi demult în santul care ne face în mod constant cu ochiul...De multe ori directia dreaptà este doar rezultanta între vâtul de pe stânga si rulatul cu rotile înclinate la cel putin 30 grade în acelasi sens, spatele valsând pe atât de senzual pe cât de îngrijoràtor.
Patagonia ne-a încântat dar si disperat...Vântul omniprezent care-ti întoarce pânà si gândurile înapoi, umezeala care face cà pânà si pneurile încep sà prindà "floare"...este timpul sà ne gândim la alte meleaguri...Haide, mergem la "Cueva de las manos" si o luàm a talpà.
Repede!
Cueva de las manos, mici cavitàti într-un grandios canion în care timp de mii de ani oamenii si-au làsat amprentele mâinilor pe pereti, un land-art de exceptie.
Tehnica utilizatà este stràmosul aerografului pulverizând cu gura lichiduri pe bazà de coloranti naturali (ar fi fost culmea sà fie altfel acum o mie de ani...)
Totalitatea volumelor sunt acoperite...Scene zoomorfe acompaniazà delicatele mîini, iar în imaginea din dreapta jos, sesizati ceva anormal? Din fericire toate aceste "picturi" au fost fàcute între acum 10 000 si 5 000 de ani, le gàsim, "deci", frumoase, dacà cineva ar face asa ceva în ziua de azi într-un cadru atât de idilic, s-ar spune -"Ia uite dom'le cum murdàresc àstia peretii..."
Sus, paradisiacul canion, jos stânga, las manos de la cueva, alàturi....Iata cum ati vedea aceste minunàtii fàrà a ne ridica pe vârfurile picioarelor, a ne cocota pe pietre, a ne sui în mod ilicit pe bariere...Sunt persoane càrora ar trebui sà li se explice diferenta între a "proteja" si a "distruge". Pe caietul de sugestii am încercat sà le explicàm cà ce au fàcut aici este mai degrabà demn de protectiile contra huliganilor ligii întâi de fotbal în Anglia, poate vor întelege ceva...
Sus, o familie de "Nandu" trece gràbità strada...Din familia strutilor, preferà însà sà alerge în caz de pericol decât sà ascundà capul în nisip, pàcat...tare ne-ar fi plàcut sà-i gâdilàm a subsuori...
Jos, Iatà o propunere pentru a ràspunde celor care ne zic cu viu grai sau ne scriu sà-i luàm cu noi în urmarea càlàtoriei, trebuie doar ca Liviu (Motorhome) sà ne confirme cà putem tracta asa ceva...In orice caz, ideea de a adopta copii de 36 de ani, deja educati, scoliti...ne surâde!
Vom continua "Caretera Austral" cu trei camperuri, Lebourg, Meriguet si noi. Isabelle este practic în luna a opta, iar scuturàturile drumului trebuie sà fie particulare pentru ea...De câte ori îi gàsim opriti pe marginea drumului suntem pregàtiti sà "suflecàm mânecile" sau curiosi sà aflàm numele celei de-a patra fetite...Totul este atât de zguduit încât ne întrebàm cum de poate rezista la sfârsitul sarcinii...Precum totalitatea suruburilor camperului îmi imaginez cà în asemenea conditii nasterea trebuie sà se petreacà prin desurubare...
Intâlnirile cu alte vehicole aduc pietrisul sub formà de rafale de mitralierà, rafale càrora parbrizele Meriguetilor si ale Lebourgilor vor làsa ofrande serioase...Autobuzele locale au grilaje peste tot de parcà ar transporta prizonieri periculosi...
Caretera Austral este si locul unor surprinzàtoare întâlniri...multi biciclisti, dar si un cuplu de francezi care parcurg pe jos Ushuaia - Lima în Peru pe jos, sau cuplul de elvetieni care càlàtoresc de mai bine de doi ani, de la nasterea bàietelului cu bicicletele si o micà remorcà...
Intràm pentru ultima datà în aceastà càlàtorie în Chile...remarcàm pentru prima datà sloganul national - Prin ratiune sau prin fortà!...fàrà comentarii...Nori gingasi ne acompaniazà pentru restul zilei.
Trei anisori...si mai bine de douà treimi din viata ei într-un camper...
Alegem un cadru idilic, Cochrane, un fost oras minier pentru a sàrbàtori aniversarea ei. Un sàtulet cu un farmec evident de Capàtul Pàmântului, în al càrui unic magazin general poti cumpàra dintr-o datà pistoale adevàrate, si scutece pentru bebelusi. Capàtul Pàmântului, da , iaràsi îl scoatem pe tarabà, dar ce sà facem dacà sentimentul ne acompaniazà de atâta vreme...Capàtul Careterei Austral, acest drum sublim si monstruos, coloana vertebralà a unei tàri care atârnà ca o pendulà. Dreapta - stânga, nimic altceva Anzii cât cuprinzi cu ochii, în sus si în jos, fiorduri care fac obligatorii traversàrile cu ferryul. Sublim prin peisaje dar monstruoasà caretera austral...Natura este cu adevàrat spectacularà, atât de diferità de restul Anzilor, de Peru, de incredibila Bolivie. Dacà am putea vorbi de "coduri" utilizate de naturà, suntem într-un domeniu pe care îl cunoastem, pàduri de conifere, râuri, lacuri, cascade, dar, ce generozitate...Uneori pare o adevàratà glumà! Superb!, superb...
Ne amintim cu plàcere de poza de la începutul càlàtoriei cu Ilincuta în cada ei de lux personalà, lavaboul bucàtàriei. Ah, aceastà pozà despre care alti càlàtori cu copiii ne-au scris înduiosati - "Este genialà, ne amintiti despre càlàtoriile noastre cu copiii...", dar despre care am citit si pe un forum românesc despre noi - "Imaginati-và în ce conditii tràiesc oameni àstia..." Amuzante puncte de vedere...Câteva scene ale vietii noastre în camper...Scoala de exemplu...Scoala, iaràsi scoala...de ce oare doar zilele "pare" se petrec bine? De ce oare de multe ori, sàptàmânile sunt fàcute doar din zile "impare"? In urma epuizàrii colective a zilelor în care homeschoolingul pare mai dur dât munca din minele de la Potosi (pentru bietii pàrinti...) ràmâne enorma satisfactie de a nu ne trài viata de familie la "fàrà frecventà". Zilele "bune" sunt minunate dar celelalte...dar nu "tragem chiulul, suntem aici pe baricade!
Matei a învàtat la istorie si geografie despre descoperirea Americilor "live", eram lângà strâmtoarea lui Magelan când cursurile evocau ilustrul personaj...Copiii ràmân însà cu dubiul (si nu numai ei, între noi fie vorba) acestui Pàmânt rotund, de care stàm suspendati de bine de ràu de luni de zile în emisfera sudicà, fàrà sà càdem, fàrà màcar sà ne ia ameteala, ce tari suntem totusi! Cât de usor era de imaginat Pàmântul în forma unui platou sprijinit pe câtiva elefanti dezinteresati, platou în ale càrui limite cazi în neant, dar care avea meritul de a ne mentine verticalitatea cu demnitate, nu? Copiii cautà ràspunsuri întrebàrilor existentiale...Bine, de acord, verticala ne-o dà directia atractiei Pàmântului, dar totusi, cum stàm agàtati?...Iar în spatiul cosmic nu cântàrim nici màcar un gram? (Matei) Nici màcar camperul nu cântàreste un gram acolo? Pot sà-l tin eu într-o mânà? Un amestec de amuzament, si de "îti bati joc de mine" se citeste în privirea lui...Iar când mori, nu mai tràiesti "niciodatà în viata ta"? (Vlad) Ah, iubitule , dacà vreodatà ai ràspunsul sà ne spui...Pânà una alta, Vlad ne-a surprins tare cu scoala lui...atât de docil si atât de refractar...
Sânga sus, campingul...jos, fetele organizeazà un spectacol pentru aniversarea Ilincutei, un spectacol despre un pantof pierdut, iar la dreapta, publicul fascinat!
Iaràsi norii Patagoni, o minunàtie!
Caretera Austral, nimic de adàugat...ba da, doar cà drumul este ab-so-lut mon-stru-os, dar parcà am spus-o deja...
Catedral de marmol (de marmurà), o minunatà surprizà care nici nu figureazà în ghiduri, dar o surprizà care se merità. O coborâre cu camperul în genul celor care înainte de a o face ar trebui sà ne întrebàm dacà ne putem scoate de acolo...Iesire cu succes dar nu fàrà temeri, mai mult succes decât cea precedentà càreia i-am làsat o bunà ofrandà...
Surprinzàtoare volume sculptate în marmurà...
Aici ar trebui sà fie altarul catedralei...
Cu adevàrat surprinzàtor...
Iatà si ziua de nastere a lui Greg, fericitul tàtic al, în curând, celei de-a patra fetite....Copii organizeazà din nou o piesà de teatru, iatà trupa "Tropa" !
Frumusel...dar unde sunt ursii, lupii, elanii, renii...??????
Bizar, bizar...
Tot caretera austral...
Ajungem la asfalt...Mic moment dràgàstos cu asfaltul, dar asta numai un sofer o poate întelege...iar pentru Ilincuta, conditiile càlàtoriei, deh, unul dintre locurile ei de joacà...vàd deja pe diverse forumuri remarca "sààà-racul copil, unde trebuie sà se joace..."
Scoala lui Matei, stânga, ultima evaluare la arte plastice, crearea unei zeitàti, deci, Ilincuta, zeita Màrii...

Banda de prieteni se desface putin câte putin, fiecare continuà în directia lui...minunate momente, làsàm în urmà desene mai pentru fiecare, amintiri ale petrecerilor despre care toti ceilalti càlàtori încà discutà pe la colturi...iar pentru copii...este clar, îsi vor aminti toatà viata!

Povestea càlàtoriei...