Cusco, capitala arheologicà a Americilor, si pe bunà dreptate ! In plus ne va oferi minunata surprizà, desi anuntatà a unui camping...ce fericire sà dàm uitàrii timp de câteva zile bune istoria si pietrele ei învechite devenite desuete, si sà ne ocupàm cu bucurie de lucrurile atât de banale ale unei vieti cotidiene normale...Catà satisfactie în a rândui, strânge, curàta, spàla rufe, sta la taifasuri cu alti càlàtori, pàstrând doar un ochi adormit asupra descendentei care-si reia activitàtile copilàriei ei inocente...
Cusco, orasul locuit cel mai îndelung fàrà întreruperi al Americilor...Orasul fondat de incasi la sfârsitul secolului XII a fost "preluat" pentru a ràmâne în limitele curtoaziei de càtre spanioli. Din orasul incas nu ràmâne decât citadela Saqsaywaman
Quinta Lala, campingul "cadou" fàcut càlàtorilor de càtre Gonna si Heimie, un adorabil cuplu de olandezi. Loc de întâlnire, trecere obligatà a tuturor càlàtorilor...Veniti pentru câteva zile, vom reusi sà ne "dezlipim" în cele din urmà dupà mai bine de douà sàptàmâni, dar de câte ori nu am trecut prin aceastà situatie....unul din farmecele càlàtoriei noastre fiind relativitatea timpului (multumim lui Albert...). In plus, visul absolut, încà suntem în compania quatorzepatilor, uitàm de copii precum de facturile vietii anterioare...Intâlniri plàcute cu càlàtori din Germania, Austria, Elvetia, Statele Unite, Japonia chiar, ne dau un sentiment tare plàcut de "acasà", si de fapt chiar suntem "acasà", undeva pe Pàmânt.
Vecinii nostri germanici însà, nu vor mai vedea niciodatà pe ceilalti càlàtori cu aceiasi ochi de dinainte de a ne întâlni. Nu cred cà metabolismul le va fi perturbat atât din cauza a tot ceea ce etalàm în jurul camperului pentru eterna restructurare în càutarea locsorului miraculos suplimentar (cutiile cu scoici din Alaska, melcii din Mexic, buretii de mare din Florida, semintele din Ecuador, lemnele de pe plajà din California, nisipurile si pietrele din mai toate deserturile traversate, conurile gigantice din Giant Sequoia, florile de bumbac din Peru, artizanatul de mai pretutindeni, jucàriile copiilor...) cât din cauza tunsului oii...Mà rog, al Alpacei dacà vreti, dar cam tot (o)aia este...Pe drum, în altiplano am cumpàrat lânà de Alpaca netoarsà la un pret incredibil pentru una din lânurile cele mai fine care existà (ceva din consistenta pàpàdiei...). De la douà Alpace este doar lâna dar a treia...din pàcate, cu piele cu tot. Nu và puteti imagina cât s-au putut amuza copiii tunzând-o în privirile amuzate ale tuturor càlàtorilor...Cristiana, Liviu, Michaela, Radu, în plus dacà ati fi venit sigur i-am fi afumat cu un gràtarel, dar nu a fost sà fie...Pentru a termina tabloul, copiii alergând în toate sensurile (în plus cu cei ai quatorzepatilor sunt 6), strigàte, urlete, mustràri, foc de tabàrà seara, Matei sterge vasele, Vlad vino aici, Ilinca, nu-i scoate ochii...Asta este, suntem si ne revendicàm latini chiar dacà în urma acestei descrieri gurile rele ar putea sà zicà altceva...Pentru cei care nu se recunosc în aceste descrieri, stati linistiti, "RO"-urile arborate mândru pe fruntea si spatele lui Simon sunt micute...vina lui Michaela, nu a gàsit mai mari ! La plecare, probabil simtind un gol deja làsat în urmà, Heimie ne face o declaratie de simpatie - "V-ati potrivit foarte bine în camping!" Multumim !

Mda, Rebeca, ne vorbeai de mrejele gusturilor si mirosurilor diverse, este drept cà nu am mai evocat acest subiect, credem, din Mexic încoace...Vom làsa în bunà parte aceastà fascinatie culinarà Asiei, càci pe aici, mai toti càlàtorii încep sà scoatà la ivealà ticuri nervoase si pene pe brate la evocarea puiului cu cartofi pràjiti. In rest....tabula rasa. Un lucru trebuie stiut, a càlàtori în America Latinà pentru arta culinarà, cel putin pânà acum, este precum a càlàtori în Europa pentru comunitàtile indigene...In plus, a mânca în restaurante locale, reprezintà întotdeauna un fel de loterie, dar în mod paradoxal, niciodatà nu am fost atât de putin bolnavi ca de când càlàtorim. Este drept cà avem ocazia de a càlàtori într-o manierà « de lux » în tàri a càror igienà alimentarà nu trece drept un exemplu al civilizatiei moderne. Tata, (fericitul posesor al unui stomac « todo terreno »), la orice iz de pràjeli urbane îsi întoarce capul, pe când mama, (cu un stomac mai sensibil), stomacul. Consumàm în consecintà, pe cât putem legume si fructe, si mai ales în camper. Avem deci ocazia sà curàtàm, spàlàm, dezinfectàm, rezultatul nu este deci, o întâmplare. Este drept cà trecem pe lângà delicii precum larvele (imaginea de sus stânga) pràjite în ulei (în realitate erau chiar dràgàlase cu miscàrile lor unduitoare...) sau a "Cuy"-lor, un fel de cobai (pe care se fac doar experiente culinare). In unele restaurante au chiar si càsuta lor în miniaturà cu scàrità, portità si cismea, poti chiar sà-i mângâi înainte de a fi gàtiti la rotisor, poftà bunà! Steakuri de Alpaca sau vàcutà subtirele si tàricele pot fi o rarà alternativà puiului cu cartofi pràjiti, iar o pizza îndulcità cu zahàr poate eventual varia meniul...Ati înteles cà pentru noi, interesul Americii Latine este în altà parte si nu ne plângem, suntem cu adevàrat ràsfàtati de ceea ce tràim! Jos în stânga, mirodeniile, dreapta câteva din infinitele specii de porumb...
Sus în dreapta, însà, fetusi de lama uscati, nu, doamne multumim, àstia nu se mànâncà, sunt îngropati la temeliile noii case pentru a putea fi terminatà cu noroc...un fel de legenda Mesterului Manole în versiune localà lamalà fetalà...
Saqsaywaman, poetic denumità de turisti Sexywoman, la o aruncàturà de bàt de camping, practic dincolo de gard, citadela inca, unul din locurile marilor si definitivelor victorii spaniole asupra incasilor. Numele înseamnà în Quechua "vulturii fericiti", evocând în mod foarte vizual înfruptarea zburàtoarelor cu miile de cadavre ale incasilor làsate în urmà de vecinii nostri europeni, bineînteles, în numele lui Dumnezeu si al Coroanei. Locul însà este magic, este primul nostru contact cu minunatele ziduri incase, adevàrati ingineri, da, dar ce artisti...In plus, în apusul soarelui cu norii dramatici, locul este atât de puternic încât avem chiar impresia cà vedem umbre ale civilizatiilor dispàrute...
Sexywoman, da, în devenire...
Prima vizità va fi cu toti copiii, inclusiv quatorzepatii, a doua, în (vesnic) tineri îndràgostiti, adicà doar noi si Ilincuta...pàrinti nedemni!
Valea Sacrà a Incasilor, situatà de-a lungul râului Urubamba, între Ollantaytambo si Pisaq. Rar, poate niciodatà nu am vàzut peisaje atât de puternice si senzuale în acelasi timp...Imposibil de descris, acest sentiment ne va lipsi oriunde vom trài !
Valea Sacrà...
Tot Valea Sacrà...
Ollantaytambo, cel mai bun exemplu al unui sat incas, sat care tràieste practic ca pe vremurile incasilor, abstractie fàcute de asimilarea hoardelor de turisti din timpul zilei...Aici a avut loc una dintre singurele mari victorii incase asupra spaniolilor, dar nu pentru multà vreme. Trebuie sà recunoastem cà în vaga noastrà culturà precolombianà, situam cultura Inca precum mayasii, pe o perioadà mult anterioarà care a durat secole si secole...Cultura Inca a durat cu totul ceva mai mult de 200 de ani, din cursul secolului XII pâna la jumàtatea secolului XV, din care perioada de "glorie" a fost de cca 100 de ani. Pentru o perioadà atât de scurtà, patrimoniul làsat este incredibil...In perioada de glorie practic nici o altà culturà precolombianà nu a putut stàvili avansarea lor - de la Chile pânà la Colombia. Spaniolii însà, desi într-o ridicolà inferioritate numericà, dar prin cavaleria lor în armuri au reprezentat pentru toatà viitoarea America Latinà un capitol dur si total dezechilibrat...Si totusi aici au pierdut o bàtàlie majorà.
Moray, Un laborator de agriculturà Inca, scara ansamblului si dispozitia diverselor terase creazà un microclimat puternic teraselor. Diversele seminte gàsite pe diversele terase denotà agricultura adaptatà acestui microclimat unic, si o cunoastere extrem de avansatà a agriculturii...Scara senzualului ansamblu este monumentalà, în centru stânga se pot vedea câteva personaje...
Accesul de la o terasà la alta, spre marea distractie a copiilor, pietre mai "grase" cum spun ei, depàsesc grosimea zidului...Jos în stânga, alte terase circulare asa cum au fost gàsite, fàrà nici o interventie de curàtare sau restaurare.
Salinas de Maras. Un izvor de apà caldà incredibil de sàratà traverseazà în mod savant mai bine de 7000 de terase. Ansamblu este tot opera incasilor, sarea se recupereazà aici în mod continuu de mai bine de 700 de ani...Populatia indigenà încà tràieste din aceastà inepuizabilà resursà, si, spre deosebire de toate celelalte situri incase, tocmai acest fapt dà acestui loc o viatà si un farmec de exceptie. Suntem fascinati!
Fapt unic, ne putem plimba de la o terasà la alta liber, càutând drumuri înguste sau cocotându-ne ca într-un labirint...Ca mai în toate locurile de interes turistic, maniera noastrà de a càlàtori ne permite sà conturnàm afluenta...Dormim aici profitând de linistea absolutà a serii si a diminetii...Doar noi si lucràtorii, un vis! Dreapta sus, profitàm de unul din rarele locuri de depàsire ale îngustului drum, pentru o ultimà privire...
Jos stânga, canalele care alimenteazà terasele...In dreapta, lucràtorii, terasele apartin diverselor familii, fiecare terasà, în medie de 3x3metri, "dà" în jur de 3 saci de 50 kg de sare pe lunà, 150kg lunar, và imaginati cât de sàratà este apa! Distribuità în trei categorii, între cea mai finà sare existentà si cea brutà, utilizatà în cuptoare.
Bucurosi de a avea dreptul de a càlca peste tot, copiii isi iau masinutele...Dupà douà ore de jucat în sare sunt albi din cap pânà în picioare! Realizàm cà am pus multe poze, chiar am fost fascinati!
Michaela, nu vrem sà-ti punem ràbdarea prea mult la încercare, ajungem si la Machu Picchu....Dar cum? Biletele de tren plus cele de intrare, 140 dolari de persoanà sunà a hotie curatà, si màcar de ar ajunge banii la sàrmanii peruani...Nici vorbà, concesiuni pe 30 ani fac în asa fel ca banii sà ajungà în mâinile companiilor stràine, practic totalitatea profitului turismului peruan ia calea îndepàrtatelor frontiere...(Pânà si exploatarea Vicuñilor, càprioarele de mare altitudine, lâna cea mai finà din lume - în jur de 4000 dolari un pulover - este exclusivitatea a douà companii, italiene si...americane!) O micà idee a faptului cà, buna colonizare a Americii latine încà nu a fost terminatà...pàcat, rusine chiar! Inainte cu spaniolii màcar lucrurile erau clare, azi, trec prin manipulare, prin acte deghizate, dar rezultatul nu este departe de a fi acelasi...Vom càuta îndelung maniera de a conturna îngrosarea buzunarelor susnumite. Prima, trekul inca, drumul original al incasilor de la Cusco la Machu Picchu, patru zile dus si alte patru întors cu câteva pasuri la mai bine de 3500m cade repede, înscrierile sunt terminate pentru tot anul în curs, în plus desi drumul este clar balizat, obligatia de a lua un ghid ni se pare severà...iar pentru noi, pentru a dezacri castravetii, clar, este prea complicat! Trenul direct deci, nici nu se pune problema. Ne ràmâne o variantà complicatà dar usor de urmat. Quatorzepatii scot masina de teren de sub camper, ne înghesuim cu totii 10 pentru 6 ore pentru a ajunge la Santa Teresa. Dupà o noapte petrecutà la hotel, un minibus ne duce la un alt tren - drumurile sunt cu adevàrat impresionante, minibusul Toyota are o structurà interioarà de consolidare tubularà precum masinile de la Paris Dakkar, înspàimântàtor sà ne imaginàm eventuala ei utilitate! Terminàm cu un alt tren o orà plus un autobuz pânà la intrare, pentru a evita o denivelare ascendentà cu copiii de 700m....Michaela, iatà-ne în sfârsit!
Machu Picchu o adevàratà minunàtie incasà. Misterul însà planeazà total asupra acestui loc. De fapt nu se stie mai nimic despre el, nici la ce servea cu exactitudine - varianta cea mai sigurà pare sà fi fost un loc de cult - nici când si de ce a fost pàràsit. Un lucru este clar, spaniolii nu l-au descoperit niciodatà. De ce aceastà certitudine? Mai întâi, Machu Picchu nu a apàrut în nici una dintre descrierile lor, iar mai apoi, incà si mai clarà dovadà, nu au construit nici o bisericà catolicà în vârful sitului...Dezarmantà logicà personalà, nu? Un fel de concluzie un pic cinicà a càlàtoriei noastre în America Latinà...Constructia sitului a durat mai putin de o sutà de ani, iar la fata locului este clar, era departe de a fi fost terminat. Plecarea incasilor s-ar putea datora a douà cauze plauzibile. Prima, luaserà cunostintà de hotàrârea cu care evanghelizarea spaniolà avansa làsând în urmà doar cadavre, incasii s-ar fi refugiat deci la Vilcabamba, orasul mitic incas în plinà junglà. A doua, câtiva ani de secetà ar fi pus în mare dificultate supravietuirea, iar ràspândirea bolilor decurgând ar fi fàcut-o imposibilà...

Machu Picchu sub unghiuri mai putin cunoscute, temple, cadrane solare, incredibilele privelisti asupra vàii...Imaginea de sus stânga, Antoine, unul din copiii quatorzepatilor vine cu noi, pàrintii lui ducându-se pe stânca din stânga imaginii, sute de metri urcate pe scàri din lemn...cu adevàrat bravi! Coborârea o facem pe jos, o impresionantà denivelare de 700m trecând prin pàdurea tropicalà, printre terase incase, superb ! La începutul coborârii soferul unui autobuz vàzându-ne cu patru copii, aleargà dupà noi oferindu-ne (gratis) biletele de coborâre. Suntem profund înduiosati de gest si-i multumim din suflet, dar nu o facem din spirit de economie, chiar vrem sà coborâm pe jos...El insistà, este cu adevàrat greu, si avea dreptate, ajungem jos cu genunchii tremurând, gleznele aplatizate, dar ce satisfactie !

Shana, ciobànescul quatorzepatilor neavând voie în tren, împreunà cu Matei îi acompaniem pe Guy si Alexi, 14km mergând pe calea feratà, în plinà pàdure tropicalà...Din norii josi se desprind zboruri de papagali zgomotosi, iar bananieri, avocatieri, flori tropicale, mirosuri dulci, ne acompaniazà la tot pasul, sublim! In prima imagine, pe muntele din dreapta sus làsàm în urmà Machu Picchu, invizibil de jos, integrarea în naturà fiind exceptionalà. Superbà plimbare...
La întoarcere, un impresionant drum îngust este strâns între munte si pràpastie. La opusul acesteia, stâncile acoperà literalmente drumul accidentat fàcându-ne sà ne felicitàm de a nu fi adus pe aici înaltele noastre locuinte ambulante. Intr-unul din viraje, fàrà nici o vizibilitate, întâlnirea cu un camion încàrcat cu làzi de bere ne va...surprinde. Este drept cà noi nu suntem obisnuiti precum soferii localnici sà « gâdilàm » moartea la fiecare viraj, sà parcàm la câtiva centimetri de pràpastie...Ne regàsim pe marginea pràpastiei cu 6 copii în masinà, blocati de un specimen càruia orice notiune de cooperare i-a fost refuzatà în mod genetic...Ii scoatem repede din masinà, Matei sare sà o ia pe Ilincuta în brate protejând-o...In fata acestui zid al bunului simt, numele câtorva animale domestice de talie respectabilà sunt rapid evocate. In cele din urmà, patrupedul reuseste sà-si strecoare camionul între fordul quatorzepatilor si zidul stâncos cu uràrile noastre de sànàtate si noroc în viatà...
Muntii sunt acoperiti de semne neinteligibile pentru noi, linii de tot felul de o orizontalitate perfectà...si cu sigurantà, cele mai surprinzàtoare lucruri încà nici nu au fost descoperite....Dreapta, jos, regàsim Valea Sacrà.


Ce n"est pas fini, encore une page....cliquez ici !

Retour a l'histoire du voyage