Cusco, capitala arheologicà a Americilor, si pe bunà dreptate ! In plus ne va oferi minunata surprizà, desi anuntatà a unui camping...ce fericire sà dàm uitàrii timp de câteva zile bune istoria si pietrele ei învechite devenite desuete, si sà ne ocupàm cu bucurie de lucrurile atât de banale ale unei vieti cotidiene normale...Catà satisfactie în a rândui, strânge, curàta, spàla rufe, sta la taifasuri cu alti càlàtori, pàstrând doar un ochi adormit asupra descendentei care-si reia activitàtile copilàriei ei inocente...

Cusco, orasul locuit cel mai îndelung fàrà întreruperi al Americilor...Orasul fondat de incasi la sfârsitul secolului XII a fost "preluat" pentru a ràmâne în limitele curtoaziei de càtre spanioli. Din orasul incas nu ràmâne decât citadela Saqsaywaman

Quinta Lala, campingul "cadou" fàcut càlàtorilor de càtre Gonna si Heimie, un adorabil cuplu de olandezi. Loc de întâlnire, trecere obligatà a tuturor càlàtorilor...Veniti pentru câteva zile, vom reusi sà ne "dezlipim" în cele din urmà dupà mai bine de douà sàptàmâni, dar de câte ori nu am trecut prin aceastà situatie....unul din farmecele càlàtoriei noastre fiind relativitatea timpului (multumim lui Albert...). In plus, visul absolut, încà suntem în compania quatorzepatilor, uitàm de copii precum de facturile vietii anterioare...Intâlniri plàcute cu càlàtori din Germania, Austria, Elvetia, Statele Unite, Japonia chiar, ne dau un sentiment tare plàcut de "acasà", si de fapt chiar suntem "acasà", undeva pe Pàmânt.
Vecinii nostri germanici însà, nu vor mai vedea niciodatà pe ceilalti càlàtori cu aceiasi ochi de dinainte de a ne întâlni. Nu cred cà metabolismul le va fi perturbat atât din cauza a tot ceea ce etalàm în jurul camperului pentru eterna restructurare în càutarea locsorului miraculos suplimentar (cutiile cu scoici din Alaska, melcii din Mexic, buretii de mare din Florida, semintele din Ecuador, lemnele de pe plajà din California, nisipurile si pietrele din mai toate deserturile traversate, conurile gigantice din Giant Sequoia, florile de bumbac din Peru, artizanatul de mai pretutindeni, jucàriile copiilor...) cât din cauza tunsului oii...Mà rog, al Alpacei dacà vreti, dar cam tot (o)aia este...Pe drum, în altiplano am cumpàrat lânà de Alpaca netoarsà la un pret incredibil pentru una din lânurile cele mai fine care existà (ceva din consistenta pàpàdiei...). De la douà Alpace este doar lâna dar a treia...din pàcate, cu piele cu tot. Nu và puteti imagina cât s-au putut amuza copiii tunzând-o în privirile amuzate ale tuturor càlàtorilor...Cristiana, Liviu, Michaela, Radu, în plus dacà ati fi venit sigur i-am fi afumat cu un gràtarel, dar nu a fost sà fie...Pentru a termina tabloul, copiii alergând în toate sensurile (în plus cu cei ai quatorzepatilor sunt 6), strigàte, urlete, mustràri, foc de tabàrà seara, Matei sterge vasele, Vlad vino aici, Ilinca, nu-i scoate ochii...Asta este, suntem si ne revendicàm latini chiar dacà în urma acestei descrieri gurile rele ar putea sà zicà altceva...Pentru cei care nu se recunosc în aceste descrieri, stati linistiti, "RO"-urile arborate mândru pe fruntea si spatele lui Simon sunt micute...vina lui Michaela, nu a gàsit mai mari ! La plecare, probabil simtind un gol deja làsat în urmà, Heimie ne face o declaratie de simpatie - "V-ati potrivit foarte bine în camping!" Multumim !

Mda, Rebeca, ne vorbeai de mrejele gusturilor si mirosurilor diverse, este drept cà nu am mai evocat acest subiect, credem, din Mexic încoace...Vom làsa în bunà parte aceastà fascinatie culinarà Asiei, càci pe aici, mai toti càlàtorii încep sà scoatà la ivealà ticuri nervoase si pene pe brate la evocarea puiului cu cartofi pràjiti. In rest....tabula rasa. Un lucru trebuie stiut, a càlàtori în America Latinà pentru arta culinarà, cel putin pânà acum, este precum a càlàtori în Europa pentru comunitàtile indigene...In plus, a mânca în restaurante locale, reprezintà întotdeauna un fel de loterie, dar în mod paradoxal, niciodatà nu am fost atât de putin bolnavi ca de când càlàtorim. Este drept cà avem ocazia de a càlàtori într-o manierà « de lux » în tàri a càror igienà alimentarà nu trece drept un exemplu al civilizatiei moderne. Tata, (fericitul posesor al unui stomac « todo terreno »), la orice iz de pràjeli urbane îsi întoarce capul, pe când mama, (cu un stomac mai sensibil), stomacul. Consumàm în consecintà, pe cât putem legume si fructe, si mai ales în camper. Avem deci ocazia sà curàtàm, spàlàm, dezinfectàm, rezultatul nu este deci, o întâmplare. Este drept cà trecem pe lângà delicii precum larvele (imaginea de sus stânga) pràjite în ulei (în realitate erau chiar dràgàlase cu miscàrile lor unduitoare...) sau a "Cuy"-lor, un fel de cobai (pe care se fac doar experiente culinare). In unele restaurante au chiar si càsuta lor în miniaturà cu scàrità, portità si cismea, poti chiar sà-i mângâi înainte de a fi gàtiti la rotisor, poftà bunà! Steakuri de Alpaca sau vàcutà subtirele si tàricele pot fi o rarà alternativà puiului cu cartofi pràjiti, iar o pizza îndulcità cu zahàr poate eventual varia meniul...Ati înteles cà pentru noi, interesul Americii Latine este în altà parte si nu ne plângem, suntem cu adevàrat ràsfàtati de ceea ce tràim! Jos în stânga, mirodeniile, dreapta câteva din infinitele specii de porumb...
Sus în dreapta, însà, fetusi de lama uscati, nu, doamne multumim, àstia nu se mànâncà, sunt îngropati la temeliile noii case pentru a putea fi terminatà cu noroc...un fel de legenda Mesterului Manole în versiune localà lamalà fetalà...

Saqsaywaman, poetic denumità de turisti Sexywoman, la o aruncàturà de bàt de camping, practic dincolo de gard, citadela inca, unul din locurile marilor si definitivelor victorii spaniole asupra incasilor. Numele înseamnà în Quechua "vulturii fericiti", evocând în mod foarte vizual înfruptarea zburàtoarelor cu miile de cadavre ale incasilor làsate în urmà de vecinii nostri europeni, bineînteles, în numele lui Dumnezeu si al Coroanei. Locul însà este magic, este primul nostru contact cu minunatele ziduri incase, adevàrati ingineri, da, dar ce artisti...In plus, în apusul soarelui cu norii dramatici, locul este atât de puternic încât avem chiar impresia cà vedem umbre ale civilizatiilor dispàrute...

Prima vizità va fi cu toti copiii, inclusiv quatorzepatii, a doua, în (vesnic) tineri îndràgostiti, adicà doar noi si Ilincuta...pàrinti nedemni!

Valea Sacrà...

Moray, Un laborator de agriculturà Inca, scara ansamblului si dispozitia diverselor terase creazà un microclimat puternic teraselor. Diversele seminte gàsite pe diversele terase denotà agricultura adaptatà acestui microclimat unic, si o cunoastere extrem de avansatà a agriculturii...Scara senzualului ansamblu este monumentalà, în centru stânga se pot vedea câteva personaje...

La întoarcere, un impresionant drum îngust este strâns între munte si pràpastie. La opusul acesteia, stâncile acoperà literalmente drumul accidentat fàcându-ne sà ne felicitàm de a nu fi adus pe aici înaltele noastre locuinte ambulante. Intr-unul din viraje, fàrà nici o vizibilitate, întâlnirea cu un camion încàrcat cu làzi de bere ne va...surprinde. Este drept cà noi nu suntem obisnuiti precum soferii localnici sà « gâdilàm » moartea la fiecare viraj, sà parcàm la câtiva centimetri de pràpastie...Ne regàsim pe marginea pràpastiei cu 6 copii în masinà, blocati de un specimen càruia orice notiune de cooperare i-a fost refuzatà în mod genetic...Ii scoatem repede din masinà, Matei sare sà o ia pe Ilincuta în brate protejând-o...In fata acestui zid al bunului simt, numele câtorva animale domestice de talie respectabilà sunt rapid evocate. In cele din urmà, patrupedul reuseste sà-si strecoare camionul între fordul quatorzepatilor si zidul stâncos cu uràrile noastre de sànàtate si noroc în viatà...
Muntii sunt acoperiti de semne neinteligibile pentru noi, linii de tot felul de o orizontalitate perfectà...si cu sigurantà, cele mai surprinzàtoare lucruri încà nici nu au fost descoperite....Dreapta, jos, regàsim Valea Sacrà.