Intorsi la Cusco, Quatorzepatii aflà existenta altui sit Inca, Choquequirao, proaspàt descoperit, trebuie însà mers patru zile dus întors...Pentru noi pare greu dar Matei îsi manifestà interesul de a se dezlipi de pàrintii lui pentru o asemenea aventurà...Fàrà multe ezitàri din partea noastrà, ne despàrtim de el pentru o sàptàmânà, într-o încredere totalà fatà de familia temporar adoptivà...Ne vom reîntâlni la lacul Titicaca! Drum bun iubitul nostru!
Pisaq, în drum spre Lacul Titicaca, ne oprim pentru ruine si cunoscuta piatà de artizanat. Ruinele incase sunt celebre si atrag "hoarde" de turisti. Mai ca de obicei, ajungem la plecarea tuturor, dormim singuri singurei la intrarea sitului (imaginea de sus dreapta, bine, un pic cam pe marginea pràpastiei, dar ce liniste...doar noi, vântul si pràpastia) si avem întregul sit arheologic numai pentru noi, pânà la sosirea autobuzelor.....Minunat !
Dacà nu và plac pietrele, treceti mai departe, aici, arhitectul a tinut neapàrat sà facà o micà paginà cu apareiajele incase, realizate cu o precizie de mai putin de un milimetru, fàrà nici un tip de mortar, exceptional! Piesele sunt demne de un puzzle dar în majoritatea lor cântàresc câteva tone bune ! Unele dintre ele au pânà la 24 de unghiuri sau colturi cum doriti sà le spuneti...In plus de minunatul aspect, este evident cà rezistenta seismicà a zidurilor este exceptionalà, zidurile lucrând ca un singur element. Din pàcate rezistenta la îndârjirea spaniolà a fost mai putin evidentà...multe dintre ele terminând în noile constructii coloniale, dar pentru a vedea asta nu trebuie mers atât de departe, câte dintre constructiile romane antice au terminat în temeliile renascentiste...
Tot la Pisaq, avem norocul sà fim într-o duminicà, în plinà ceremonie Corpus Cristi. Nu mai putin de 12 comunitàti învecinate participà într-o feerie de culori, texturi si caruri religioase, un adevàrat festival cultural!
Unul dintre primarii satelor vecine, domnul primar, tot respectul!
Interiorul bisericii, dacà nu distingeti florile de plastic de cele artificiale, pàpusele, oglinjoare, sfintisori, paie, statui în tot felul acoperite de dantelute, este normal, nici în realitate nu era posibil...Imaginile de jos, toate aceste creatii sunt plimbate pe stràzi, printre tarabele de suveniruri, sub valuri de petale de flori si mugete de melci marini gigantici, impresionant...In spatele nostru, douà frantuzoaice tinerele scot o remarcà - "Dumnezeule mare, ce kitsch!" Dacà unii turisti ar ràmâne acasà, clar, planeta nu s-ar simti orfelinà....
Continuàm drumul înspre Lac, petrecem o noapte la o sursà de ape termale, suntem la 4400m, noaptea, termometrul coboarà la minus 6 grade, securitatea boilerului se declanseazà golind în bunà parte rezervorul de apà afarà, dimineata motorina pare înghetatà, motorul nu vrea sà porneascà (aici nu existà motorinà de iarnà sau antigeluri...), în cele din urmà un fum gros alb ne dà sperantà înainte de a ne înspàimânta si sufoca....Dar ce frumos este ! (nu fumul)
Texturi Andine, de la îngràdirile pentru oi, vaci, alpaca, lame, la simple tufisuri sau culturi terasate de cartofi, totul este fascinant. Cu Marilena am gàsit o apreciere evitând superlativele, este "obositor" de frumos, si cam asa este între faptul cà ne repetàm spunând-o neîncetat si intensitatea a ceea ce tràim, este....obositor, dar ce frumos !
Dedicatie familiei Piciu, comunitatea Piciu !!! Picchu însemnând "munte" în Quechua - limba incasilor, cele mai frumoase sentimente familiei "Munte" !
Câteva ore de drum între diversele imagini, sus, 4500m - glaciari, 4300m -colonia de flamingo, 4000m - Prima imagine a Lacului Titicaca, extaz general, vorba românului càlàtor, obositor de frumos! Ne vom opri douà zile în parkingul unui hotel, în asteptarea Quatorzepatilor cu bravul nostru Mateias, dupà un trek de...60 de km prin munti! Ii primim si privim ca pe eroii unui maraton, toti sosind cu o amestecàturà între un zâmbet încântat de "a fi fàcut-o" si un rictus de epuizare totalà...Matei a fost mai mult decât brav, cel mai mic erou al aventurii, desi practic de aceeasi vârstà cu Lena, fetita lor cea micà, 60 km totusi, dintre care o dublà urcare si coborâre a unui canion de douà ori mai adânc decât "Grand Canyon" din Statele Unite ( In Peru sunt cele mai profunde canioane din lume, pânà la 3000m adâncime !!! ) Imaginile pe care ni le aratà sunt coplesitoare. Choquequirao, sit descoperit de putini ani, încà în pline sàpàturi arheologice pare sà depàseascà cu mult prin talie si importantà Machu Picchul. Toti cei care-l cunosc spun acelasi lucru - mergeti sà-l vedeti înainte de a se construi o sosea si se va schimba pentru întotdeauna....Mà cuprinde gelozia de a nu fi fost si noi, este drept ar fi fost tare greu cu Ilincuta dar, ah, dacà nu as fi avut accidentul, cu sigurantà am fi mers...Consolarea vine însà imediat, dacà nu as fi avut accidentul, nu as fi fost aici, ci la birou, cu sigurantà pregàtind o predare, un santier ceva...In orice caz, multumim Quatorzepatilor pentru aceastà minunatà aventurà, atât pentru Matei cât si pentru noi, experienta pàrintilor làsându-si un copil de nici màcar nouà ani într-o asemenea nebunie, ne-a copt, clar!
Am fàcut turul lamelor în Ecuador, trecem la Alpaca, animale tot din familia camelidelor de si mai mare altitudine, ce mai putem adàuga...Ah, da, personajul principal al pozelor de jos este "Rozita", una din alpacele care pasc linistite pe pajistea hotelului de pe malul lacului, la Puno unde am înnoptat...Rozita este deci pupatà, giugiulità, morfolità de personalul hotelului si turisti (pardon, càlàtori), iar în curând.....mâncatà...
Cea de sus, tot Rozita, jos, dreapta, Pepito, un bebelus Alpaca de 6 luni si 40 kilograme. Sàculetul de la gât nu este nicidecum decorativ, el contine - câteva bomboane ca sà fie bàiat bun, usturoi pentru a nu fi bolnav, si foi de coca pentru contactul cu pàmântul, dacà întelegeti ceva...
Vaporul Yavari, cel mai vechi vas de pe Lacul Titicaca, un vapor a càrui istorie merità atentia. Construit în Marea Britanie în 1860 (începe bizareria, construit la nivelul màrii si navigând pe un lac la 4000m...nu?) a fost trimis detasat în câteva mii de piese pe ocean pe alte vapoare, mai apoi cu trenul pentru a termina pe spinarea oamenilor si a màgarilor...Sase ani au fost necesari transportului. De ce atâta ostenealà? Pentru a se dota în vederea unui ràzboi probabil cu Bolivia, ràzboi care nu a avut niciodatà loc. In schimb, Peru, aliat Boliviei a trebuit sà facà fatà lui Chile, ràzboi în urma càruia Bolivia a pierdut întregul sàu litoral, 350km! Dar despre asta vom reveni în curând...Vaporul a avut totusi momente grele, în jurul lacului copaci nu existà, cel putin nu existau atunci, eucaliptii fiind introdusi ulterior de oameni, iar criza totalà a càrbunelui a vàzut sàracul motor cu aburi arzând....caca de lama uscat (ah, dacà ar fi stiut asta regina Angliei, oare ar fi permis trimiterea vaporului?) pentru a tàia valurile celui mai înalt lac major navigabil de pe Pàmânt...
Câteva poze, doar asa pentru plàcerea fotografului....
Stàm de vorbà îndelung cu càpitanul vasului, fascinant personaj, cu o incredibilà culturà...care cunoaste chiar si capitala Romaniei, Bucuresti !!!! Nu và mirati de ce ne minunàm asa...dar în Franta, 75 la sutà và vor ràspunde cu aroganta atotcunoscàtorului "Budapesta", se poate...
Deci, Chapeau, Dom'le!, Mà rog, Sombrero, Señor Capitan!

Artizanatul Peruan, ce surprizà ! Din Guatemala încoace sensibilitatea artizanalà nu ne-a fost gâdilatà sau satisfàcutà in asa màsurà....Cu specificatia majorà cà, în Guatemala, artizanatul contemporan încà are un nivel ridicat, nebunesc chiar, aici, turismul si-a fàcut munca de fond, de sàpàturà la temelie ducând la o fusherealà si o scàdere vertiginoasà a calitàtii, a creativitàtii, a veseliei naturale a culorilor. Artizanatul mai vechi însà, ce stiintà, ce artà, depàseste tot ce am putut vedea înainte...Pentru amatorii detaliului, un fir de lânà tors pe dreapta, altul pe stânga, cele douà fire retoarse împreunà pe stânga, totul pentru a alunga spiritele rele dar...si pentru a obtine efecte de exceptie, estetic vorbind deja minunate, dar si a obtine tesàturi elastice, unele chiar impermeabile, calitàti care în cultura noastrà modernà o datoràm exclusiv fibrelor artificiale, ce artà....sublim! si toate venind din negura timpurilor...Fàrà a và vorbi de colorantii sutà la sutà naturali, coloranti vegetali, animali sau minerali, o extraordinarà cunoastere a naturii.

Puno, singurul mare oras Peruan pe marginea lacului Titicaca are alurà de tomberon de gunoi prelungindu-se în adâncimea lacului. Multimea turistilor (deh, este încà sezonul înalt) nu aranjeazà bizara senzatie a descoperirii lacului Titicaca...Trei ore de drum zguduit si pràfuit însà, ne vor salva visul, oferindu-ne magia absolutà a locului....Multe reportaje de-a lungul anilor ne fàcuserà sà imaginàm acest loc, singurul lac major navigabil la aceastà altitudine - si ce lac, 220km pe 90km în cele douà dimensiuni extreme, pânà la 230m profunzime, la o altitudine de 3850m - insulele plutitoare ale culturii "Uros", colorata civilizatie Quechua, si mai ales locul sacru al incasilor. Aici, în viziunea lor s-a nàscut Soarele, pe Isla del Sol, din acest loc au plecat primul incas cu sora lui sotie, interesantà viziune . Nenumàrate ruine, pe care, fascinati de coloratele civilizatii tràinde , le-am dat uitàrii, sunt presàrate pe toate malurile si diversele insule ale lacului...
Ajungem la Llachon, un mic sàtulet indigen si ne fixàm cu Quatorzepatii tabàra pe terenul de basket (da, si noi ne-am mirat de existenta lui...) - imaginea de sus stânga, între privirile intrigate si amuzate ale întregului sat, pentru câteva zile de vacantà absolutà. Camperurile sunt înconjurate de localnicii curiosi, o curiozitate pasnicà si agreabilà. Ne dàm seama pentru a nu stiu câta oarà în càlàtorie de magicul sentiment de securitate absolutà pe care ni-l degajeazà satuletele care si-au pàstrat credintele si traditiile, de ceva sfânt care face cà am putea dormi cu usile deschise fàrà nici o grijà...O bàtrânicà ne aduce în mod prietenos chiar o farfurioarà cu ceva de mâncare....Multam fain! Câteva fructe si legume vor întoarce aceastà neasteptatà si inocentà primire...Infràtirea popoarelor român si peruan este în bunà cale!
Radu, rusine nouà, promisesem în mod public o partidà de pescuit fainà la 4000m, si....Nada! Am încercat si din barcà, si de pe mal, am pus chiar si ponchoul peruan si càciulita tuguiatà Quecha sà mà ia pàstràvii drept de-ai lor, NI-MIC! Problema este cà în mod paradoxal, nu sunt multi pesti. Pestii indigeni, un fel de mici "somni" de maximum 8cm si mai nimic altceva, în plus plini de oase. Alte specii indigene mai mari au fost distruse de bolile introduse odatà cu aducerea pàstràvilor, care nu au nimic de a face cu lacul. Ceva pàstràvi ar fi deci în libertate, dar nu se conteazà decât pe cei de crescàtorie...Imaginea de sus stânga, ne-am dus chiar sà pescuim lângà o crescàtorie plutitoare gândindu-mà cà dacà hrànesc pestii înàuntru trebuie sà fie ceva si pe dinafarà veniti sà mànânce resturile...Rezultatul...hai trecem la altceva cà în calitate de pescar simt cà iar mà voi enerva...Cât despre deceptia lui Matei si Vlad, ce sà mai spunem...
Imaginea din dreapta sus, ràmânem blocati între celebrele "totore", stufuri mitice ale lacului Titicaca, din care se fac insulele plutitoare, casele, paturile, covoarele, bàrcile, jucàriile...pe scurt, totul.
Vom trài câteva zile la ritmul lent al indigenilor, al turmelor de oi lenese, a purcelusilor plimbati în lesà si al prafului domol care se depune pe orice în urma lor, un vis! De fapt, orice alt ritm induce o gâfâialà de buldog gras epuizat...Cei 4000m îsi iau tributul fàrà milà...Cruntà realitate!
Sus, alàturi de municipalitate, biserica, ca peste tot în America Latinà, Patria si Biserica sunt inepuizabilul duo. In dreapta, pe un câmp, o bàtrânicà a instalat un telar (ràzboi) pentru a tese o cuverturà. Admiràm îndelung munca ei (foarte fizicà, desi nu pare...o adevàratà luptà!) încercând sà închegàm o discutie cu cele 10 cuvinte pe care le cunostea în spaniolà, în plus toate aproximative...limba noastrà Quechua limitându-se, bineînteles înafara lui "Pichu", la "tata" si "mama", frumoase coincidente...
Jos, minunatà ocazie, o càsàtorie Quechua, intràm la primàrie, în sala primarului pentru a-i vedea pe miri. Imediat suntem invitati cu totii la nuntà. Ocazia este exceptionalà de a plonja în cultura localà, în plus, indigenii, de obicei mai mult decât reticenti fotografiilor, sunt mândri sà se afiseze ferchezuiti...Ni se spune chiar sà facem câte poze vrem, satul are nevoie de publicitate deci, de turisti...
Cultura Quechua ne acompaniazà din Ecuador încoace dar ce varietate! Descendenti ai Incasilor, limba Quechua este însàsi limba Incasilor! Portul Quechua de la Titicaca este tipic doar acestei pàrti a lacului, pàlàriile brodate ondulate cu pompoane dau o alurà unicà.
Lacul Titicaca pe fondul dansului, superb...Copiii însà nu au vrut sà vinà, iar Ilincuta putin bolnàvioarà a scurtat petrecerea màmicii din pàcate...Mama plecatà, cu Christine si Guy intràm într-un dans pe un ritm focos, o horà bàtutà a càrei structurà realizez rapid cà este precum zidurile incase, un "tot" care functioneazà împreunà. Cum dai drumul mâinii vecinului totul pare sà se pràvàleascà, amestecul de bere si rom fàcând ravagii...Ochi sticlosi si zâmbete largi manifestà constant fascinatia fatà de surprinzàtorii "gringosi" intrând în jocul dansurilor locale...ni se oferà în mod regulat sticla de rom sau cea de bere, uneori chiar împreunà, singura conditie, în mod vizibil mai întâi se varsà putin pe jos pentru Pacha Mama (Madre Tierra)
Jos, momentul cadourilor, o vâslà (în prim plan), o unealtà tocità din lemn pentru a lucra pàmântul, seturi de vase din plastic puternic decorate...Pentru noi este mai greu de improvizat ceva. De multà vreme ne tot gândim, si discutàm cu ceilalti càlàtori, pàrerea este unanimà - a evita banii - garantia unui câstig usor din turism duce în mod inevitabil la cersit (cotidianul cu care avem de a face în càlàtorie, totusi...), chiar la agresiune - Scoatem deci imprimanta si imprimàm câteva poze de o calitate sumarà pe hârtia de bazà pe care o avem cu promisiunea de a face un adevàrat reportaj fotografic. Asta însà o vom putea face abia odatà ajunsi la La Paz când vom putea cumpàra cartuse si hârtie fotograficà. Vom trimite totul prin postà. Nuntasii sunt cu totii încantati, o minunatà amintire a càsàtoriei!!! Participàm de asemenea cu un kilogram de frunze de coca (dar asta và rugàm nu o mai spuneti), un cadou enorm apreciat aici, coca mestecându-se dinaintea incasilor în tot altiplanoul Bolivian si Peruan pentru a suporta mai usor altitudinea...Pe drum, râdem amândoi cu Christine si Guy, mestecând bineînteles foi de coca (si asta ràmâne între noi), în orice tarà europeanà ne-ar fi pândit ani buni de închisoare...am scàpat usor!
Civilizatia Uros, de mai bine de 500 de ani tràiesc refugiati pe insule plutitoare. Nevoia de apàrare i-a învàtat sà construiascà aceste insule din "totora", stuful local. Un strat gros de pàmânt cu ràdàcini incorporate pluteste ca suport pentru miile de totore care alcàtuiesc solul insulei. Putrezind, cu timpul în contact cu apa, la fiecare trei luni alte totore vor acoperi insula. De fiecare datà, casele vor fi ridicate...Ansamblul, situat în apà adâncà pentru a evita contactul cu fundul lacului în sezonul sec (ceea ce ar putea distruge insula) este puternic ancorat precum un vapor. Casele, mobilierul sumar, totul este construit exclusiv din totore, ansamblul este înduiosàtor...Prima noastrà vizità este într-un grup de trei insulite izolate, suntem primiti cu mare atentie, practic, unica lor sursà de revenit fiind turismul. Pe turnuletul într-o rânà se arboreazà chiar în mod demn drapelul Peruan. In imaginea de jos, ni se explicà sistemul constructiv, viata comunitàtii în general, într-o miscare unduitoare lenesà si plàcutà a insulei...Deplasarea este si ea balansatà si plutitoare, picioarele se afundà domol ca într-un fel de nisip miscàtor...
Plàcuta plimbare cu barca din totora, "Las Balsas", cea mai suavà plimbare cu barca fàcutà vreodatà...
Cea de-a doua plimbare la insulele Uros, în partea mai turisticà, aproape o sutà de insule formeazà o incredibilà comunitate plutitoare, un cadru de viatà exceptional, o incredibilà ambiantà de vacantà eternà, desi realizàm cà viata nu trebuie sà fie chiar asa de usoarà...In dreapta, la sosirea pe prima insulà ne întâmpinà o pasàre caraghioasà care ne dà ocoluri umflându-se pretentios în pene...Tot ce vedeti este construit din totore si pluteste...
Las Balsas, capete de jaguar, rate....
O nouà plimbare pe un catamaran din totore, ce plàcere....Sus în stânga, camerele unicului hotel...

O ultimà privire asupra Perului, desi în zare apare Cordillera Blanca a Boliviei. Douà luni atât de pline, intense, dar înduiosàtoare. In ciuda multor situri "asteptate", Peru a fost pentru noi o enormà surprizà. O naturà variind de la disperarea si senzualitatea desertului, la junglà si vârfurile etern înzàpezite, un exceptional amestec de culturi cu care probabil doar Mexicul ar putea rivaliza pânà acum în càlàtoria noastrà.
O minunatà amintire....
Multumim, Peru !!!

Page precedente

Retour a l'histoire du voyage