Santiago de Atitlan, unul dintre satele maya cele mai spirituale de pe malul lacului. Tinutele traditionale sunt probabil dintre cele mai lucrate din Guatemala, biserica este particularà, un amestec de muuuuult maya cu putin catolicism presàrat, asa cât sà i se poatà da numele de biserica catolicà. Ceremoniile sàptàmânei sfinte se zice, sunt dintre cele mai bizare din toatà lumea catolicà. Vom ràmâne deci prin preajmà sà profitàm de aceastà ocazie unicà. Sàtuletul are si câteva sute (doar) de bisericute evanghelice dar unul dinre lucrurile care îi fac celebritatea este prezenta lui Maximon...
Maximon, sau în limba maya, Ri-La-Mon (scris în mod fonetic), un dumnezeu "mixat", un amestec între o zeitate maya si Iuda. O micà parantezà, în Europa, Iuda, tratat precum un tràdàtor este în bunà parte uitat, aici, însà este venerat (in definitiv si el era apostol!) ca un patron al comertului si deci, a tot ceea ce tine de bani, apoi, precum Dumnezeu iartà, toate pàcatele i-au fost iertate. Maximon este o încarnare a acestui zeu suprem maya, în toatà Guatemala existà, 4 statui, reprezentate în diverse forme. Dupà o veche traditie maya, se pare, pentru pentru a diviza puterea, Maximon este gàzduit în fiecare an de o familie diferità din sat. Timp de 365 de zile, fericitele gazde tràiesc onoarea supremà pe Pàmânt, ceva care în cultura noastrà nu are echivalent. Pentru a avea dreptul de a figura pe lista celor care într-o zi ar putea atinge aceastà nirvana, trebuie sà lucreze timp de 4 ani pentru diferitele cooperative ale satului. O datà alesi de marele satului, petrec anul veghind asupra lui Maximon, primind vizitele credinciosilor locali, ale turistilor, si primind si ofrandele sub formà de tigàri, trabucuri, alcool (rom) si bineînteles bani. Maximon are preferintele sale, màrcile sale favorite de rom si trabucuri sunt binecunoscute, iar banii de la fiecare ofrandà, spre încântarea lui Iuda, sunt demn afisati sub bogata colectie de cravate primite în dar. Fapt rar în ceremoniile maya, în schimbul unei mici ofrande suplementare, se pot face fotografii.
Imaginea de sus, dreapta, dacà cineva mi-ar face ofrandà un trabuc, vreau sà stiu cine este mai frumos si împodobit, eu sau Maximon? In spatele meu, gazda, ca unice detalii lucrate, jeansul si tricoul rupte bine, când tot satul este în tinuta traditionalà, greu de înteles, probabil cà onoarea este atât de extraordinarà încât tot restul trece drept un nimic...
Jos, gazdele, învàluite total în onoarea supremà sunt într-o stare de plutire...
Iatà-l deci pe descendentul lui Iuda (între altele) împàrtind o càmàrutà cu Isus, care, desi onorat, îmbràcat în Guatemaltec, pare uitat într-un colt.
Miguel, ghidul nostru local care ne-a initiat în tainele lui Santiago...
Biserica catolicà, slujba si diverse reprezentàri ale lui Isus, florile fiind omniprezente în decoratia lui...
In fata bisericii, vulcanul...pare periculos, nu? Cu mult mai periculos, însà, capacitatea de distrugere a omului. Satul ca întreaga Guatemala a tràit o perioadà de teroare de cca 20 de ani, armata a ucis sàtenii pe câmp, preotul a fost luat prin surprindere si asasinat, biserica a folosit multà vreme ca adàpost nocturn femeilor si copiilor pentru un minim de securitate, ce tristete...
In interior, toate statuile, fàcute dintr-o pastà de porumb, primesc în fiecare an o tinutà traditionalà nouà, brodatà la mânà.
Artizanatul Guatemaltec...Varietatea nu se manifestà de la o regiune la alta, ci de la un sat la altul, chiar dacà sunt distantate de câtiva kilometri...Imaginea de jos, stânga Tactic, lângà Coban , celelalte imagini, Santiago de Atitlan, jos, pupeze si alte zburàtoare brodate pe pantaloni bàrbàtesti (bine, Michaela, ti-i aràtàm la întoarcere...)...In general pentru un Güipil (bluzà traditionalà purtatà de femei) sau pentru un pantalon bàrbàtesc, între 4 si 5 luni de lucru de tesut si brodat sunt necesare ! Cât drum parcurs pânà la tricourile cu Ronaldo si Coca Cola...
Cu belgienii nostri tentàm aventura autobuzelor Guatemaltece, experientà reputatà pentru persoane cu sângele rece, gen sàritura cu parasuta, cu elasticul de pe pod...Coborârea înspre lacul Atitlan figureazà în palmaresul nostru ca o pârtie de schi neagrà, pentru veterani ai senzatiilor, 600m diferentà de nivel în 6 km, un fel de càdere liberà..."Dios nos acompañe", scrie la intrarea autobuzului, ca motto sau program al spectacolului...O nebunie totalà, o odà adusà încrederii în viatà, a celei absolute în Dumnezeu care trebuie sà ne fi adorat pe toti cei din autobuzul arhiplin pentru a ne fi permis sà scàpàm cu viatà. In orice caz, doar o relatie intimà, de încredere totalà în creatorul tàu te poate împinge sà-i încrediintezi în asemenea màsurà viata. O mânà în mod constant spânzuratà de claxon, una învârtind volanul cu viteza mixerului, una tinându-se de fereastrà, si alta gesticulînd înspre colegul de pe scarà, pilotul pare sà sfideze cu mare reusità legile fizicii mecanice. Momentul culminant al spectacolului, depàsirea a 4 masini între pràpastie si stâncà, viraj în "U" fàrà absolut nici o vizibilitate, claxonul urlând, într-o duhoare de frâne epuizate si cauciucuri supàrate. Iesirea din viraj ne face sà ne simtim aproape de toti cei din autobuz, este clar, ne leagà ceva puternic acum...Coborâm sub soc, desi copiii, eu si Benoît, suntem încântati ca dupà oràselul copiilor, pentru Marilena si Bernadette va trebui ceva vreme sà-si revinà pentru a articula cà ele nu mai fac asa ceva...
Cât despre noi, conducând ca pe ouà, trebuie sà reprezentàm o ofensà traficului si onoarei rutiere...dar am învàtat sà claxonàm în fiecare viraj fàrà vizibilitate pentru a preveni întâlnirile subite cu "artistii" locali...
Chichicastenango, un amestec de misticism si comert. un sàtulet reputat prin piata lui, dintre cele mai mari si cu sigurantà cea mai impresionantà din toatà Guatemala. Primul nostru contact a fost dificil, simtim cà nu se poate parca pe stradà, mai ales noaptea, în plus piata de a doua zi va înghiti orice formà de circulatie urbanà...Tineri de la INGUAT - oficiul de turism guatemaltec, în loc sà ne ajute, ne orienteazà înspre niste parkinguri atroce, aberant de scumpe, unde cu sigurantà primesc o contributie grasà, ne fac sà întelegem cà aici stationarea costà 2 euros pe orà....Stim cà pe fetzele noastre angelice este tatuat mare "TURISTI", (iar aparatele de fotografiat si rucsacii plini, nu par sà sustinà contrariul), desi ne luptàm pentru statutul de "Càlàtori", dar o asumàm. In schim, de multe ori este epuizant sà fi luat drept Gringo cu portofelul plin...In cele din urmà gàsim un hotel (Maya Inn) care ne gàzduieste în plin centru în parkingul pàzit, ne-au ajutat cu adevàrat, le multumim!
Piata este cu adevàrat impresionantà, indieni de diferente etnii vin de departe pentru a-si vinde produsele. Piata este foarte orientatà înspre artizanat, aici este un fel de Meca a Turismului dar partea "localà" este extrem de autenticà. Agitatia, culorile, mirosurile, toate simturile sunt trezite, ràsfàtate. Este o agitatie linistità, plàcutà, doar megafonul bisericii perturbà echilibrul lansând o muzicà ràgusità gen fanfarà de înmormântare.
Biserica este în acelasi gen cu cea de la San Juan Chamula, în Mexic, din biserica catolicà nu are decât numele si crucile, în rest, traditiile maya învàluiesc riturile, decoratiile...sentimentul degajat este foarte puternic. Treptele exterioare, sunt utilizate în acelasi fel ca si cele ale piramidelor. Viata intensà se organizeazà în jurul unui foc permanent al càrui miros de tàmîie si fum gros învàluie protector intrarea casei Domnului. Comert de flori sau simplu loc de întâlnire, ceremonii shamane, ceremoniile de intrare si iesire din bisericà ale diferitelor confreerii religioase, viata aici este intensà si puternic coloratà. La intrarea bisericii, treptele sunt acoperite de flori si ace de pini, lumânàri înnegresc cu constiinciozitate baza zidurilor devenità neagrà de zeci, sute de ani de activitate. In mod regulat, membri ai celor 3 confreerii din Chichi (San Juan, San Jose si San Pedro) ies sà purifice intrarea înainte de a se întoarce în bisericà la propriul lor sfânt, pe care-l îngrijesc, ocrotesc, împodobesc...Se roagà zgomotos jeluind dându-i ocoluri în genunchi, toti îmbràcati în tinute traditionale diferite, pe confreerie. Ca si în biserica de la San Juan Chamula aici este interzis sà fotografiem interiorul....
Confreeria San Juan, dupà slujbà îl scot pe San Juan pe stràzile satului, si tinuta lor traditionalà (doar a confreeriei...) Alàturi, restaurantul de la piatà, pui, cartofi pràjiti, fasole, salatà, ouà...si cu asta am cam fàcut turul gastronomiei guatemaltece dar este delicios!
"Traditionalele" poze cu copiii...Matei în taxiurile locale care vin din...India.
Va urma...

Ne întoarcem la Panajachel (Gringotenango, numit de ghid, ca omagiu turismului american), în campingul nostru paradisiac. Vom ràmâne aici sàptàmâna viitoare asteptând vinerea sfântà, pentru a o petrece la Santiago, resedinta lui Maximon. Se spune cà aici, ceremoniile rivalizeazà cu cele din Antigua, cele mai colorate din lumea latino-americanà, având în plus, culoarea localà maya...Vom merge de vinerea sfântà, bineînteles, cu belgienii nostri dar si cu o familie din Canada întâlnità în camping. Sàrim deci cu totii în barcà, pentru a asista la un defileu de pantaloni si guipili brodati cu pàsàri...
Biserica dispare cu desàvârsire sub multimea sàtenilor îmbràcati de « duminicà ». Multimea este neobisnuit de linistità, doar o orchestrà gen fanfarà, jignità, plànge amarnic...îmi spun cà trebuie sà interpreteze în mod voit o stare de jale, numai asta ar putea explica disperarea sunetului...
La ora 12, se pregàteste sicriul lui Isus, va fi purtat prin sat toatà noaptea, pânà la a doua zi la ora 9 dimineata. Intregul sat tràieste în jurul stràdutelor care vor participa la aceastà defilare. Circulatia este complet oprità, covoare colorate de flori si rumegus colorat acoperà stràzile. Desene de flori, îngeri, semne religioase, de pace, desene de copii vor acompania sicriul lui Isus pe anualul parcurs. Totul va dispare càlcat în picioare de procesiunea religioasà. Generozitatea acestei creatii este cu atât mai impresionantà cu cât este de efemerà...

In bisericà, membrii diferitelor confreerii regrupate pe margini, asezati pe jos cu lumânàri gigantice, participà activ descàrcând aerosoluri dupà aerosuluri în sicriu înainte de a fi închis într-o busculare generalà. Voi primi informatia într-un târziu, aerosulurile sunt numai parfum, pentru a mirosi frumos...La ora 12, începe ceremonia coborârii de pe cruce. Fanfara, puternicul miros de tàmâie, fumul general, plânsul persoanlor care participà la acest eveniment...simt pielea de gàinà...Statuia lui Isus este prevàzutà în acest scop. Odatà coborât de pe cruce, bratele-i articulate sunt lipite de-a lungul corpului care este purtat pe sus din brate în brate si parfumat pânà la sicriu. Totul este atât de pasional încât am impresia cà asist la ceremonia originalà...60 de tineri în càmàsi culoarea sângelui si pantaloni cu pàsàrele voioase îl vor purta ore în sir, ca într-un fel de dans, înainte, înapoi, la dreapta, la stânga, precum ar face semnul crucii la infinit. La ritmul de doi metri avansati pe orà, la iesirea din bisericà, rictusurile pe fata lor aratà o suferintà supremà, sà fie oare interpretarea suferintei drumului crucii ? Multimea în imbràcàmintea traditionalà valseazà la fiecare tentativà de a iesi din bisericà a sicriului. Degeaba, se va intoarce în fundul bisericii pentru a reîncepe tatonajul avansàrii la infinit...

Intr-o micutà capelà albastrà demnà de càrtile postale din Grecia îl regàsim pe prietenul nostru, Maximon. Si-a pàràsit gazda lui anualà pentru a participa la sfânta ceremonie a vinerei de pasti...oare cum ???
Trei sute saizeci si patru de zile pe an, Maximon are o viatà de invidiat pentru multi muritori...Sà primesti zilnic musafiri care îti aduc tigàri si alcool, îti strecoarà câteva bancnote printre cravate si sà meditezi cu un trabuc în gurà, însànàtosind în mod ocazional bolnavi în prezenta shamanilor (se zice cà are aceastà putere), de ce nu ? ar fi de gustul multora. Cea de-a trei sute saisezi si cincea...mai putin de invidiat...memoria colectivà aduce aminte faptul cà Maximon este Iuda, iertarea tuturor pàcatelor se pune cu mare politete într-o parantezà si scundul nostru personaj este lovit cu bàtul în piata publicà pentru a fi pedepsit pentru cà l-a tràdat pe Isus ...înainte de a fi iertat din nou. Fecioara Maria, interpretatà de o persoanà plânge, scena este retràità în totalitate. Norii, însà, nu vor fi de partea noastrà, ploaia màruntà va deveni suficient de prezentà pentru a nu mai ràmâne, mai ales cu copiii...în plus trebuie sà traversàm lacul înapoi înainte de càderea noptii, cu cei 6 copii în total, ne hotàrâm (încântati de ziua petrecutà) sà ne întoarcem la Pana.
Maximon pare bine pàzit...hai sà spunem cà am întâlnit deja priviri mult mai dràgàstoase..
Seara va continua cu o altà mare plàcere, întâlnirea cu Andreas, din Elvetia. De mai bine de 20 de ani càlàtoreste în jurul lumii cântând din nai, muzicà clasicà, si, mai ales muzicà rsomâneascà. Un adevàrat ambasador al Romaniei (vorbeste Româna curent, a învàtat naiul în Romania), zilele petrecute în prezenta lui ne-au încântat, vom asocia cu sigurantà lacul Atitlan, Doinelor, iar la asta, în nici un caz nu ne-am fi asteptat...
Petrecem cu totii pastele în maniera noastrà. "Galus" nu pare sà fi invadat piata Guatemaltecà deci facem cum putem, creioane colorate si multà ambitie...iar în calitate de pàrinti ingrati uitàm de copii timp de câteva ore, si iatà rezultatul...

Despàrtirea dupà o lunà si jumàtate de càlàtorie împreunà...începutà la San Cristobal de las Casas în Mexico...Am petrecut 6 sàptàmâni minunate în compania belgienilor nostri...Dupà ce atâta timp am ratat aceiasi topesi, am fost piscati de aceeasi tântari, suntem putin ca frati si surori de sânge...Stim cà nu vor citi aceastà paginà în românà (nu am stat destul timp împreunà...), cele mai frumoase sentimente au construit relatia noastrà zi de zi...
Drumurile noatre se separà, Benoît urmeazà aici un curs de paragliding, Bernadette un curs de chitarà, iar ei vor petrece mai mult timp decât noi în America Centralà, pe noi ne gâdilà deja nàrile parfumul Americii de Sud....
Ca anecdotà, acum mai bine de 10 ani, pentru nuntà cumpàraserà o masinà de teren, pentru a petrece luna de miere (si eventual a càuta de lucru) în Africa...Din aproximare în aventurà în improvizatie, s-au întors dupà...4 ani, dupà ce au fàcut turul lumii...superb!
In imagine, de la stânga la dreapta, Andreas, Benoît, Bernadette cu Ilinca, Seful, Sefa, Nancy si Andrew din Toronto, jos, copiii...

Antigua...Ca mai toate orasele mari ale Americii Centrale, ghidul turistic îi  dà localizarea între diversele vulcane...Istoria lui este deci o poveste de dragoste si urà cu vulcanele înconjuràtoare, seismele distrugàtoare repetate....de altfel, Antigua, unul dintre orasele coloniale cele mai elegante ale Americii Latine a fost total pàràsità dupà un cutremur pe la jumàtatea secolului 18. Au fost necesare mai bine de un secol si jumàtate pentru a realiza exceptionalul potential al orasului si, deci, a-l reocupa. Astàzi, orasul, renovat, desi construit în cardo si decumanus, este o minunàtie....unul dintre cele mai frumoase orase coloniale pe care le-am vizitat. Din fericire de câtva timp securitatea lui s-a ameliorat, am putut parca noptile pe stradà chiar lângà piata centralà într-o securitate totalà.

Si pentru a termina sejurul în Antigua, vizitàm muzeul tesutului...dupà o lunà petrecutà aici încà nu ne vine sà credem cà o asemenea varietate si generozitate pot exista...stim cà nu vom mai întâlni asa ceva în altà parte în lume si suntem deja nostalgici...
Ilinca într-un magazin (cu aceastà ocazie, vi-l prezentàm pe Fofo). Piata centralà, "campingul" nostru, pe o "banalà" luminà de culcat de soare...asta este clar, vine din paradis...

Guatemala...greu de spus cât de mult ne-a marcat....ceea ce ne ajutà sà o facem este faptul cà scriem cu o lunà bunà în întârziere (daaa, stiiiim, ca de obicei, nu este nevoie sà ne-o spuneti). Realizàm ce experientà de exceptie a fost...în ciuda imaginii de agresivitate pe care tara o dà, si pentru asta ne pare cu adevàrat ràu, Guatemala nu are nevoie de asa ceva...
Eram acolo în plinà luarea de ostateci a celor 3 belgieni, când websiturile tuturor tàrilor comunitàtii europeene au clasat Guatemala printre tàrile cele mai periculoase din lume. Pericolul existà, dar nu trebuie exagerat, desi, la tot pasul esti prevenit pentru a evita drumuri izolate unde poti fi atacat usor prin baraje rutiere, poteci de munte (multe nu le poti face decât acompaniat de politie) – belgienii nostri au renuntat la o drumetie pe vulcan descurajati de un grup atacati cu macetele, càrora li se furase tot ( dar sà fim realisti, asta se poate întâmpla si în Italia, ca sà nu dàm alte exemple europeene...)...si încà o datà, Guatemala nu merità asa ceva.
Toate astea nu ne-au împiedicat sà descoperim si sà savuràm o culturà autenticà si exceptionalà, un popor deschis, o tarà minunatà !!!
Cum bine ne spusese un cuplu din Quebec întîlnit în Mexico înainte de a trece în America centralà..."Ah, Le Guat', c'est Le Guat'..." Aveau dreptate...Frumoasà, Autenticà, Savuroasà Guatemala...Multumim !

Si Simon? - Camperul nostru a suferit mult, calitatea drumurilor fiind pe màsura autenticitàtii tàrii, si, desi l-am menajat, am tinut neapàrat sà ajungem în locurile care ne interesau, uneori foarte  greu accesibile. Dacà spunem cà zecea parte din Guatemala am parcurs-o în viteza întîi, nu este o exagerare, iar în rest nu am putut în nici un moment atinge 70 km pe orà, asta trebuie sà spunà mult despre ce a avut de asumat. Jos pàlària...O micà umbrà la tabloul Iveco legatà de serviciul clientelei...de luni de zile contactati, nu ne-au ràspuns niciodatà pentru a ne recomanda un garaj fiabil...dar asta stiam dinainte, cà în caz de necesitate nu ne bazàm decât pe Motorhome...

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Povestea càlàtoriei


Pagina precedentà