Làsàm în urmà Potosi si energia sa negativà plecând spre Sucre, adevàrata capitalà a Boliviei, elegantul oras "alb". Ajungem în urma unui potop, mai bine de 15 centimetri de grindinà acoperà literalmente stràzile, acoperisurile, impresionant...Intr-o debandadà totalà a circulatiei si derapând la aproape fiecare colt de stradà gàsim cu greu un loc de înnoptat. Ne propunem sà stàm aici câteva zile dar evenimentele vor face cà, desi trecând de douà ori pe aici nu vom profita de mare lucru, nici màcar de generoasele tale informatii, Rebeca, informatii care ar face sà pàleascà de invidie nu numai ghidul Lonely Planet dar si Oficiul de Turism Local. Ne vom bucura doar de muzeul de artizanat si de piata localà, una dintre cele mai bogate, frumoase si proaspete pe care le-am vàzut vreodatà. Plecàm înspre Tarabuco, unu dintre satele cu portul popular cel mai "caracterial" din toatà Bolivia, în plus, quatorzepatii sunt pe acolo pe undeva, ne bucuràm sà-i putem regàsi.
Ii vom gàsi în piata principalà, bucurie mare, sàtenii se uità curiosi la cei zece gringosi care se pupà zelos si zgomotos. Judecând dupà lumea care se adunà în jur, trebuie sà fim un adevàrat spectacol...Tarabuco este un sàtulet calm în ciuda reputatei pietei de duminicà, dintre cele mai mari si colorate din Bolivia. Istoria lui, însà, nu a fost întotdeauna atât de linistità, spaniolii fàcând aici adevàrate orori. O rebeliune localà marcheazà sfârsitul tardiv al acestei opresiuni iar o statuie de o cruzime incredibilà evocà în mod victorios evenimentul...Un tarabuqueno în tinutà traditionalà cu o privire de o urà exceptionalà ridicà în trofeu inima comandantului spaniol din care tocmai a muscat. Sângele i se prelinge pe gurà, mânà...sub opinca-i victorioasà spaniolul are pieptul deschis de i se numàrà coastele, totul în culori si cu detalii anatomice demne de o facultate de medicinà...Socant exemplu de artà contemporanà în fata càruia lumea se fotografiazà cu gura pânà la urechi...pentru noi, limita incitarii la violentà, la urà este depàsità...Din fericire azi, Tarabuquenosii par cu mult mai linistiti, vom sta 4 zile în compania lor...între un nou curs de tesut pentru Marilena si...o nouà càsàtorie în care ne regàsim fotografi oficiali - viitorul pare asigurat, fotografi de nuntà, pe ici, pe colo...Tinutele din poze, fapt amuzant nu au nimic de a face cu nunta, sunt tinutele lor de zi cu zi...pàlària sau mai bine zis casca din prim plan este purtatà în egalà màsurà de bàrbati si de femei (cele càsàtorite), cea din al doilea plan, doar de fetele nemàritate.
Tinutele traditionale boliviene si...Peruanà, tata împodobit pentru nuntà. Din Ecuador încoace, de la încântàtorul nostru Miguel càlàtorim cu etnia Quetchua, descendentii incasilor. In nordul Boliviei, printru multe alte etnii îi uitasem, locul lor majoritar fiin preluat de Aymara, dar aici în sud au reapàrut. Am avut deci ocazia sà verificàm, nu mai stim cine ne scrisese, deci incasii nu aveau în comun cu româna doar "mama" si "tata" ci si "mamaie" si "tataie", amuzant.
Bàietii sunt mult prea timizi pentru evenimentele cu lume multà...refugiati în camper se uità la un film în timp ce Ilincuta este centrul tuturor atentiilor...

La plecare ne dàm o nouà sansà de a profita de bogatele informatii culturale despre Sucre (încà o datà multumim) dar odatà ajunsi, aflàm imediat cà la Potosi este o familie francezà càlàtorind cu trei fetite cu care suntem în contact prin internet de multà vreme deci...plecàm imediat spre Potosi...Petrecem putin timp cu ei, dar ce taclale binefàcàtoare, ah, dacà am putea descrie aceastà satisfactie magicà a întâlnirilor cu alti càlàtori cu copiii la capàtul Pàmântului, ne-am face scriitori...Copiii ocupà instantaneu camperul "vecinilor", un camper gringo cu doi metri mai generos decât al nostru, un fel de loft pe lângà garsoniera noastrà...Sar în patul din camera din spate toti sase ca nebunii în timp ce noi, oblojind o sticlà de vin devenità douà refacem lumea (ca de obicei) gàsind chiar si solutii...Incredibil cum toti càlàtorii, desi càlàtorim fiecare în maniera noastrà, ajungem (sau oare plecàm cu ele?) la aceleasi concluzii...despre viatà, politicà, injustitia în lume, ecologie, educatia copiilor, ce mai ràmâne....Ce plàcere sà fii înteles, sà stai la taifasuri cu persoane care nu stau cu capul în bursà si cu picioarele în noroiul politicii, bine, gata, mà opresc, mai pàstrez pentru mai târziu...Am uitat sà facem traditionala fotografie cu ei dar în sufletul nostru este ca si cum ar fi....
Continuàm drumul înspre Uyuni, 200 km de pàmânt, praf, pietre si nisip ne vor roda pentru ultima parte a Boliviei, cea mai durà si, cu sigurantà, surprinzàtoare...
Uyuni, un sat cu aparente de far west îngropat sub praf si sub hoardele de turisti veniti sà viziteze Salarul si sudul desertului Lipez. Autobuze supraînàltate, Toyota Landcruiser cu imense bidoane de benzinà pe acoperis defileazà fàrà odihnà pe stràzile desfundate de o tristete jalnicà. Agentii de turism se întrec oferind tururi în 4x4 pentru a vedea într-o fugà de nedescris una dintre regiunile cele mai suprarealiste dar si izolate si greu de acces din America de Sud. Pentru noi este un moment crucial, Salarul este usor de acces, dar mai apoi...600km de drum de 4x4 pe care toatà lumea ni-l descrie ca pe un purgatoriu pentru un vehicol, cât despre evocarea ideii de a-l face cu camperul nostru, stârnim zâmbete ironice..."Impossible, pas Français" - ar spune francezul, dar asta pentru cà nu-l cunoaste pe Român...In acest fel de momente, secretul este sà nu eziti, sà nu pui în balantà prea mult riscurile, ratiunea este prea puternicà si distrugàtoare de planuri bune si sànàtoase. Si mai apoi...dacà tot am ajuns pânà aici, nu ar fi rezonabil sà fim rezonabili, nu? Mà rog, logica pare putin perturbantà...Iatà-ne deci în pline pregàtiri, si în momentul în care trebuie sà fim cât mai "lejeri" vom depàsi 5 tone...Avem nevoie de autonomie pentru ZECE zile...mâncare, apà, apà potabilà, motorinà - plecàm cu 80 litri de rezervà, umplem tot ce se poate umple, cumpàràm canistre noi (stim cà în astfel de situatii extreme, desi nu cred cà cineva ar crede la Iveco, putem consuma 28 litri la suta de kilometri), planse de lemn de toate dimensiunile pentru a face punti pentru a trece obstacole, aventura, ce mai! Inainte de a pleca, trecem pe la agentia de càlàtorii care îsi binecuvântase atât de folcloric Toyota-ul la Copacabana (vecinii nostri) pentru a le làsa fotografiile...sunt singurii care ne vor da speranta..."Cu muuuuuuuultà ràbdare, cred cà puteti trece"...Cu zâmbetul pe buze, pornim la drum, dar în putin timp zâmbetul va fi copios acoperit de praf...Intràm în altà lume, pàràsim lumea realà pentru a pàtrunde în cea suprarealà, o lume pe care nici o fotografie nu ar putea-o descrie. Peisaje aride dar incredibile, de pe altà planetà ne vor fi ca o pomadà binefàcàtoare "durerilor" lui Simon si oboselii drumului...Simtim pe undeva cà intràm în intimitatea Boliviei, iar faptul cà putem intra pe puterile noastre, cu libertatea de a ne opri si a savura, ne va da o satisfactie imposibil de descris. Ii cerem scuze sàrmanului Simon pentru toate suferintele la care l-am supus, pentru sàrmanul ambreiaj, toate trosnelile puntii de pe fatà, diferentialului, pentru tot uleiul pe care l-a împroscat pe la filtrul de ulei (strâns la maxim), pentru tot praful pe care l-a înghitit pe la filtrul de aer curàtat constiincios ca un pres de la intrare în fiecare zi, pentru toate împotmolirile în nisip, mâl, dar a fost atât de fidel...Liviu, nu trebuie sà te nelinistesti citind astea, dupà propria revizie tehnicà personalà, totul este în regulà - motorul se aude, rotile se învârt, teava de esapament scoate fum, cam asta este, nu?

Salarul de Uyuni, una dintre minunàtiile naturii. Altiplanoul Bolivian este extrem de uscat si mai ales sàrat. Albiile majoritàtii râurilor sunt albe de sare, iar salaruri de diverse talii la tot pasul dau o idee despre impresionanta mare care acoperea în cuaternar o imensà parte a Boliviei. Salarul de Uyuni este cea mai mare reminiscentà a acestei màri, si cea mai mare mare de sare din lume. 12000 km pàtrati de sare...Imaginati-và un cerc de 130 km de sare presàrat de insulite...Cea mai mare rezervà de sare din lume în afara oceanelor, dar mai ales cea mai mare rezervà de litium din lume, cuprinsà între cele mai mari mine de argint din lume ale secolelor 16-18 la Potosi, cele mai mari mine de argint ale secolului 19 la Pulacayo, dintre cele mai mari mine actuale de argint, aur, aluminium de la San Cristobal...Ar fi mai usor de imaginat Bolivia în pozitia unui Principat de Monaco al Americii de Sud decât cea a tàrii cele mai sàrace...Salarul se poate vizita numai în sezonul sec, sezonul ploilor acoperindu-l cu câtiva centimetri de apà atât de sàratà încât distruge orice. Rareori câte un 4x4 total ambalat în plastic se aventureazà sfidând aceastà agresiune, dar spectacolul trebuie sà fie feeric, poti practic sà mergi pe apà devenità o oglindà absolut perfectà...
Conducem cu totii savurând aceastà plàcere a perfectiunii naturii, atingem suta de kilometri la orà, chiar si copii ajung la 70 km pe orà, o nebunie...
Si iatà cum îl sustinem noi pe Simon, o merità înainte de teribilele drumuri anuntate...Deci, tata,
Si mama.
Copii se joacà de crapà, vor construi chiar si un adàpost din plàci de sare. Ochelarii de soare sunt obligatorii...Sarea fiind suprafata cea mai reflectorizantà existentà, atacà în mod iremediabil retina. Se pare cà stràlucirea salarului de uyuni este vizibilà de pe Lunà...
Petrecem prima noapte la baza unui vulcan, cea de-a doua lângà o insulà cu cactusi gigantici. Spectacolul apusului soarelui de sus, ce feerie...
Mama coboarà înainte cu Ilinca, iar zoomul lui tata se bucurà de-a dreptul de toate scàlàmbàielile lor cu umbrele, momentul este magic...
Stânga, punctul de vedere al lui mama, dreapta Marilena si Christine (Titine dupà Ilinca) ...
In diverse momente totul se schimbà, culorile evolueazà, incredibil decor...La dreapta, umbrele mov albàstrui ale muntilor se întind pânà la infinit, senzatia de a fi în avion deasupra stratului de nori este magicà.
Nici o adiere de vânt, nici un zgomot...mà aud gândindu-mà...
Si în tot acest univers ostil surprinzàtoarea prezentà a cactusilor gigantici, pânà la 10-15 metri înàltime si, pentru cel mai bàtrân, 1500 de ani...
Fata Morgana, pe salar, sus si jos, conurile de sare fàcute de muncitori, o muncà teribilà într-un mediu extrem, 3 euros tona de sare brutà... Muncitorii, acoperiti în întregime, nici un milimetru din pielea lor nu este làsatà ofrandà luminii sàrii...
13 Octombrie, aniversarea lui Matei, 9 ani ! Ne oprim într-un cadru feeric, Valle de Rocas. Copiii dispar printre pietre pentru a reapàrea în locurile cele mai...periculoase...In dreapta, un Viscocha, rozàtorul local, între iepure si veverità.
Bàietii dispàruti cu quatorzepatii, mama pregàtind cina de aniversare, tata plimbà printesa. Iat-o si dimineata fàcând scoala constiincios...
Iar bàietii? Iatà-i, desi uneori mai bine nu stii pe unde umblà, nu?
Noaptea, lunà plinà...umbre bizare se umblà încet peste camper...mà înfofolesc totusi sà fac câteva poze, ah, aceastà liniste absolutà a Anzilor....

 

Nu ati terminat, mai este încà o paginà...dati clic aici !

Povestea càlàtoriei