Pornim înspre Laguna Colorada, cu sigurantà unul dintre lacurile cele mai surprinzàtoare si misterioase de pe Pàmânt...Desertul Lipez, pentru a face o introducere este practic singurul desert de altitudine, în orice caz singurul între tropice. Una dintre particularitàti este vântul aproape permanent, puternic si uscat care împiedicà orice depunere serioasà de zàpadà. Vârfurile de peste 6000 m nu mai au ghetari de mai bine de zece mii de ani. Orice urmà albà pe un munte nu este altceva decât sare. Atà particularitate sunt lagunele, pot fi ele oricât de apropiate, nu sunt douà la fel...Profunzimea, gradul de salinitate, continutul în diversele minerale, forme de viatà unice fac din fiecare lagunà un ecosistem unic. Cea mai particularà, laguna Colorada (4200m altitudine) este...rosie, dar culoarea ei evolueazà în cursul zilei, de la apà transparentà ca la robinet la rosu trecând prin portocaliu si chiar violet. Misterul - prezenta unor organisme microscopice, un fel de creveti a càror culoare se schimbà sub incidenta razelor solare, în plus si în premiu am spune pentru cei care ajung...hrana a milioane de flamingo roz... Ilincuta và aratà un ou de flamingo...Am gàsit multe pe plajà, ne-am gândit chiar sà încercàm sà le punem la cald, le-am înfofolit bine între nisip si pene càci mamele lor le lasà expuse la vântul glaciar - nu cuib, nu pàrinti!
Iatà-i...fàrà alte comentarii, dar dacà ati fi la fata locului sà le auziti tàràboiul...

Ajungem pe un vânt teribil, plimbarea va fi de scurtà duratà...Ca de obicei, parcàm pentru a înnopta în cele mai incredibile locuri...
Iatà deci Laguna Colorada la ora 3 dupà amiaza ...

Si iat-o la 6 dimineata, nu và mintim, este aceeasi...
Imagini matinale cu mîinile înghetate desi temperatura ràmâne (doar) în jur de minus trei grade...Am scàpat "ieftin", cu numai o lunà în urmà, iarna, termometrul cobora pânà la minus 30...Incet încet, laguna îsi recapàtà incredibila culoare.
Vladut, Ilincuta...si flamingosii.
Diverse momente, culori...si ce departe este realitatea!
Hai, ultima, doar pentru plàcere (dar între noi fie vorba, de-a lungul unei zile întregi aici am fàcut în jur de 800 de poze...)
Douà ore de epuizare suplimentare pentru Simon mai târziu, depàsim iar cei 5000m altitudine pentru a ajunge la Sol de mañana, gheizerele...Drumul de acces este absolut oribil, cel mai ràu din cel mai ràu fàcut vreodatà...rezervorul de motorinà devine o adevàratà sàniutà, încet încet ne làsàm sà alunecàm pe el în repetate rânduri, ne balansàm, ne înclinàm, ne poticnim dar trecem teferi pentru a ajunge într-un fel de infern "artistic" Totul fierbe, fumegà, boloboroseste...dar ce culori! si ca peste tot în Bolivia, libertatea este totalà, responsabilitatea fiecàruia de a nu se apropia prea tare...
Ne propuneam sà înnoptàm aici dar experienta noptilor peste 5000m nu a fost întotdeauna o reusità...
Copiii se tin cu totii de nas, mirosurile de sulf si alte ouà stricate fiind pe màsura culorilor.
Hai, si una cu tata, de neseparat de micuta printesà...
Incepem coborârea în càutarea unor ape termale. Peisajele sunt atât de aride...dar màretia nu se poate reda în fotografii. Pe drum, at salar pe marginea càruia ne vom delecta îndelung în ape la 37 grade, la 4500m altitudine.
Desertul de Solali, peisaje cu care ne-am putut îndelung familiariza în urma unei înnisipàri memorabile...
Culori superbe, peisaje cu sigurantà demne de Marte...
Laguna Verde, 4600m altitudine, numele este binemeritat...dar apa, pe cât de frumoasà pe atât de toxicà, contine borax si, printre multe alte metale, plumb. Flamingosii din laguna albà vecinà o stiu, nu se apropie...In spate, vulcanul Licancabur 5960m. De multà vreme ideea de a-l urca mà tenta, dar teribilul vânt glacial m-a descurajat instantaneu, 9 ore în aceste conditii...In vârful lui, un lac, cel mai înat ecosistem din lume, cu regrete nu-l voi vedea...Vulcanul Licancabur a fost un important loc ritual Incas, malul lacului craterului sàu fiind un loc de ceremonii si sacrificii umane. Jos, între mama si tata, este clar cà nu tràim în acelasi anotimp...o fi pana de flamingo care îmi tine de cald?
Peisaje pe drum....Jos în dreapta, într-un popas împàrtim un parking cu cincisprezece 4x4 Toyota cu turisti. Iatà practic singurele vehicole care se aventureazà pe aici, inutil de spus cà noi cu quatorzepatii suntem o curiozitate pentru toatà lumea. Soferii ne asalteazà fascinati cà am ajuns pânà aici, iar turistii, admirativi cu întrebàri, cu sigurantà dàm idei multora dintre ei...si cu atât mai bine !

Bolivia, mai toti càlàtorii ne-au prevenit, este mai degrabà o actiune de comando decât vacantà, în plus bloqueosurile, penuria de motorinà care te poate bloca câte o sàptàmânà, penuria de gaz, indispensabil temperaturilor nocturne, bolile de tot felul...dar cât de frumos este! In plus, perioada politicà nu se anunta dintre cele mai "estivale", multe motive pentru a ezita sau màcar a ne smulge câteva picàturi de pesimism.
Nu am cunoscut absolut nimic din toate astea, probabil cà este un record, nu stiu, dar stim cà am luat apàrarea Boliviei si a Bolivianilor si simtim cà într-un fel am fost ràsplàtiti si ocrotiti. Ne-am simtit tare bine, într-o securitate totalà, am adorat Bolivia, o tarà binecuvântatà de Dumnezeu dar a càrei locuitori din nefericire mai au ceva de suferit din cine stie ce motive - mà rog, multe le stim dar nu o sà mai revenim asupra cinismului lumii în care tràim. A fost pentru noi o càlàtorie în spatiu si timp...Incepem acum o nouà parte a càlàtoriei noastre, parte din care indigenii ne vor lipsi dar despre asta vom mai vorbi în actualizarea urmàtoare mai odihniti si despràfuiti decât în urma acestei minunate experiente...
Multumim Bolivia !
Stickerul cu Motorhome ia cu adevàrat aluri de "racing"...Michel, un quebechez cu un monstruos 4x4 Dodge ne sfàtuisem sà nu o facem, întâlnise un Sprinter cu diferentialul distrus...este drept cà am avut ocazia de a-l distruge si noi pe al nostru de nenumàrate ori...dar nu am profitat de aceastà ocazie.
600 de km de calculat, màsurat din priviri, deplasat pietre, înnisipat, traversat de râuri, de praf intrat prin toti porii camperului...Sute de kilomeri la limita înnisipàrii, în aproape continuu derapaj...Puntea pe fatà si diferentialul pe spate fiind atât de joase, noi nu putem urma drumul adâncit de 4x4, trebuie deseori sà mergem alàturi, sà ne urcàm pe pietre...Deseori spatele derapând pe nisip sau alunecând pe pietre "cade" în urmele adânci, încà mà trec fiori despre soarta diferentialului...Bolovani presàrati prin nisip adânc...calculezi în mod savant trecerea...dar volanul nu mai ascultà, camperul o ia razna, se urcà pe pietre...o luptà continuà! Sus în dreapta, pneurile sunt desfigurate de pietre, un miracol cà nu am explodat niciunul în pietrele vulcanice ascutite...In orice caz, 60 000 km în conditii deseori penibile, au fost cu adevàrat brave...Dedesubt, praful de pe taboul de bord...si nu numai acolo.
Sus stânga - reuniune de "crizà"...Trecem, nu trecem...studiez posibilitatea de a instala un tub prizei de aer din calandru pentru a o "ridica", uf, în cele din urmà nu este nevoie. Centru, ràmânem bocati în plinà pantà, o roatà înfundatà în nisip, cealaltà alunecà pe pietre...4500 de ture pentru a iesi într-un miros teribil de cauciuc ars si ambreiaj epuizat...In cel putin zece situatii similare în càlàtorie un sfert de ambreiaj a plecat în fum...Sunt prea multe sferturi? Inseamnà cà este cu adevàrat de calitate...Jos stânga, trecem, dar încet fàrà sà facem valuri, ah, filtrul de aer...Jos în centru, prafurile de pe ici pe colo...Dreapta centru, ceremonia la fiecare plecare, lipim cu scotch tot ceea ce se poate lipi...Dreapta jos, una dintre împotmoliri, în mijlocul apei...Quatorzepatii ne vor remorca cu spatele...Este evident cà în mintea mea avem un 4x4...Copiii în schimb sunt în al saptelea cer, la fiecare împotmolire se aud din spate tipete de bucurie (sunt si quatorzepatii juniori..) Ne-am împotmolit? Yupiiiiii....
Si uite asa ne dàm seama cà am îmbàtrânit, pe noi ne amuzà ceva mai putin...uneori chiar deloc!
Stânga sus, trecem repede fàrà sà ne oprim...în dreapta, ne-am oprit pentru un viraj strâns si...acolo am ràmas. Quatorze patii ne vor remorca cu fata. Jos, capitolul cel mai antologic, ne lansàm împreunà pentru a vedea "las piedras de Dali". Drumul pare bun, rulàm cu mai bine de 60 pe orà si dintr-o datà pietrisul devine nisip profund, prea târziu pentru a reactiona, nu ne mai putem opri de teamà de a nu putea pleca, nici schimba directia, continuàm sperând cà vom reusi pânà la capàt...Capàtul va fi fortat la câtiva kilometri (deja incredibil cà am putut parcurge o asemenea distantà)...Nici màcar quatorzepatii nu se pot opri, la cele aproape 8 tone, 4x4 nu mai este de nici un folos...Ne-am împotmolit? Yupiiiiii....Ràmânem singuri cu desertul...Sap cu Marilena tot ce se poate sàpa, încercàm sà gàsim elanul, în van! Intr-o orà, pânà apare Guy pe jos, avansàm 5 metri, apoi încercàm tot ce este posibil...Punem cap la cap toate scândurile si plàcile de deznisipat, 7 metri pe o singurà parte....pe màsurà ce avansàm cele de la spate sunt puse în fatà si pare sà meargà, 10 metri în douà ore, mai sunt "doar" câtiva kilometri si "ceva" ambreiaj. Una din plàci ridicându-se brusc izbeste rezervorul de motorinà, fàcând o gaurà, dar fàrà sà-l traverseze total, realizàm cà am trecut pe lângà un cosmar - îngropati în mijlocul desertului si cu rezervorul spart...Plecàm sà càutàm ajutor, dar nici un camion nu se aventureazà pe aici, iar Toyotele sunt gràbite si pe urmà, cum ar putea un vehicol de 3 tone sà remorcheze unul de 5 într-un asemenea nisip? Singura solutie, Guy scoate celua de pe spate si încercàm cu Fordul lui. Cosmarul absolut, ràmâne si el în nisip, mai apoi, toate încercàrile par zadarnice. Ne uitàm unii la altii cu disperarea concluziei - va trebui sà sàpàm tot desertul sà putem iesi...Probabil însà cà îngerul nostru pàzitor era în pauzà de lucru timp de câteva ore, si s-a trezit într-una din ultimele încercàri propuse...In mod miraculos începem sà ne miscàm si fàrà sà ne vinà sà credem, nu ne mai oprim...Sase kilometri de nisip patinând, epuizând motorul, dar la capàt ce bucurie !!!! Un miracol!

Marilena ràmâne pe jos cu Alexis fotografiind acest moment nesperat...Si tot asa pânà la orizont!

 

Pagina precedentà

Povestea càlàtoriei