Amuzantà personalitate Vlàdut àsta al nostru...adevàratul artist, dar artistul care stie întotdeauna ce cautà...Spre deosebire de multi" càutàtori", el este mai degrabà un "gàsitor"...
 
Când Vlad se duce sà caute scorpioni, trebuie sà stàm prin preajmà, nu atât cà ne-ar fi fricà ci mai degrabà pentru a face poze....Pare inconstient asa, dar copiii au învàtat multe despre animalele periculoase càlàtorind, stiu cà serpii nu sunt "rài", dar nu trebuie surprinsi (la fel cu ursii), stiu cà ei nu aud ci simt vibratiile deci evità sà cotrobàie în tufisuri iar în locurile periculoase târâsc un bàt pentru a produce aceste vibratii...pentru scorpioni pot ridica pietre fàrà a bàga degetele dedesubt, und so weiter...In consecintà, ei se responsabilizeazà si câstigà enorm în libertate, sau, mai bine zis le mai dàm drumul ceva la lesà...iar noi reusim sà mai ràzuim putin stratul de paranoie urbanà care ne acoperà. Un lucru bun, clar, dar mai avem mult drum pânà la copiii lui Miguel din Ecuador (aaah, Miguelito....) care cunoscând toate plantele se trateazà singuri pe câmp la cea mai micà ranà...Deci, "Tata, cred cà am gàsit un scorpion", se întoarce Vlad la camper, tremurând de excitare...Iatà-l deci pe Vlàdut cu trofeul lui, alàturi, o tarantulà pàroasà traverseazà linistità strada...Ce sà facem, dacà nu-i làsàm sàe se bucure în direct de toate astea, mai bine stàm cu totii tolàniti în fata lui Discovery Chanel...
Peisajele Patagone...timp de sute de kilometri reprezentàm cea mai mare denivelare de la orizont la orizont, orice formà de relief fiind absolut inexistentà. Noi, câteva camioane si vântul necrutàtor care, profitând de suprafata lateralà a camperului ne pàlmuieste cu rafalele lui. La un moment, o rafalà bunà ne "aruncà" cu un metru bun într-o parte...Rulàm îndelung înclinati ca la cursele de iole, uneori cu rotile de pe dreapta în sant pentru a redresa putin camperul, este o adevàratà luptà cu volanul! Când relieful se face simtit, însà, este demn de vestul sàlbatic american...
 
El bosque petrificado, asemànàtor celui din Statele Unite, creat în aceleasi conditii, acum 150 de milioane de ani. Milioane sau sute de milioane, greu de fàcut diferenta pentru noi, dar pentru a da o idee, este vorba de perioada dinainte ca oceanul Atlantic sà existe, deci, pe vremea când America de Sud era unità cu Africa...Si suntem în fata lor, putem sà atingem acesti copaci, uau! Pàduri tropicale, copaci care atingeau 100 metri si pânà la o mie de ani!
 

San Julian, un mic oràsel pe malul oceanului, în mod bizar nici màcar nu este port, a scris în parte primele pagini ale istoriei argentinei. Magelan s-a oprit aici cu cele cinci coràbii beneficiind de protectia golfului timp de patru luni pentru a astepta vremea bunà si a continua înspre sud. Contactul cu indigenii - oameni relativ mari dar mai ales, cu picioarele învàluite în piei groase care pàreau gigantice a dat numele de "Patagones" de la "Pata", picior în spaniolà. Aici a avut loc si prima slujbà pe teritoriul argentin, exact în locul în care s-a reconstruit una dintre coràbiile sale, precum si prima ràzvràtire pe aceste meleaguri. Unul dintre ofiteri abandonat aici, altul terminând tàiat în bucàti literalmente...Si totusi, ne surprinde contactul mai putin decât simbolic pe care argentinienii îl au cu oceanul...Nu sunt porturi, nici vapoare, în nici un fel de comert nu se poate cumpàra peste proaspàt, nici, scoici, nimic! Elvetianul este mai atasat màrii decât argentinianul, este clar!
Intr-una din zile, în camping suntem depistati cà vorbim româneste...Surprizà, o familie de tigani romani tràieste în argentina de patru generatii - pare enorm desi sunt aici "doar" din 1910. Totusi, a patra generatie si desi nici unul dintre ei nu a pus vreodatà piciorul în Romania, sunt extrem de atasati Romaniei si vorbesc cu totii româneste. Uneori limba românà ia forme relative, amestecatà cu spaniola, dar ce atasament! "Quien es la familia din Rumania?" lanseazà Jina, simtind de fapt în mod genetic càruia dintre cele 3 camperuri trebuie sà se adreseze...Emotionatà de faptul cà în loc sà-i strâng mâna o pup cu foc ne lansàm în discutii despre "tara noastrà". Intrebàrile curg ca apa muntelui "Da' Stàpâna cum se numeste?", "Da' din ce târg veniti din Romania?", "Da, acolo sunt tigani?", "Da acolo tiganii ce muncesc?", "Da' de aici când fugiti?" - Pài nu fugim, n-am fàcut nimic ràu...Ah, cât mai stàm pe aici...Pài fugim mâine...Ne roagà sà le copiem muzicà româneascà, dar mp3-urile noastre nu pot fi citite de autoradioul lor..."Nu îl apucà", suspinà dezamàgit Milan, si în mod sincer ne pare atât de ràu...Ne adunàm cu totii la fugire, o serie de fotografii va lua în curând drumul postei de la Ushuaia - Rebeca, nu ai fi crezut cà hârtiile fotografice vor làsa atâtea amintiri în urmà...La stânga - bàrbatii, la dreapta - stàpânele noastre. Haide, o ultimà mozolire generalà în urma càreia Milan îmi restructureazà coloana vertebralà într-un focos "ràmas bun" osteopatic, în timp ce Jina, apucând-o cu îndârjire pe Marilena de bàrbie, îi adreseazà scuturândui-o, un "Mundrà mai iesti!" Fluturàm îndelung mîinile pe fereastrà, într-un ràmas bun interminabil...amuzantà întâlnire! Le uràm sà aibà ocazia sà vadà tara lor ! Ce atasament...

 
Haide, doar nu credeati cà scàpati doar cu o pozà....  

Pentru amatorii de senzatii tari - "Despre ce plàcute de frânà vorbiti?" aud ecoul de sub camper al mecanicului Iveco "Nu mai aveti deloc...!" Aha, deci àsta era avionul care ne acompania la fiecare frânare...si totusi, fidelul nostru Iveco frâna chiar si asa...Iar la Mendoza când le-am cerut sà verifice frânele nici màcar nu s-au uitat pe spate! Imaginea din centru, pentru novici ca mine - la stânga, suportul plàcutelor, tot ceea ce ràmàsese, la dreapta plàcuta cea nouà !
Dreapta - campingul improvizat la Cabo Dos Bahias...Jos, Parcul National Monte Leon. Mareele depàsesc 12 metri, în sase ore între maximum si minimum, apa coboarà cu 2 metri (la verticalà!) pe orà...

 
Sus, pe stânca izolatà, douà colonii de cormorani. Jos, la mareea joasà o lume impresionantà se descoperà. Surprinzàtoare grote si o viatà acvaticà care-i ocupà pe copii cât sà uitàm total de ei...  
Marea ràmâne o "valoare sigurà" pentru divertismentul întregii familii de fapt. Cu aparatele de gât petrecem ore pânà când întoarcerea vântului ne anuntà schimbarea mareii. Si ce vânt! Si ce maree!  
Ilincuta este atât de usor de fotografiat, stà numai printre picioarele noastre, si atâta asteaptà - "Ilinca, facem o pozà?" Bàietii în schimb, din ce în ce mai greu, gata, nu mai punem mâna pe ei. In poza din centru, Matei se opreste gâfâind si dupà un rictus în calitate de zâmbet, pleacà instantaneu alergând. Pa iubitule, pe curând (deja de aici nu ne mai aude decât vântul...) dar nu mergeti departe cà suie mareea...In câteva minute 5 punctisoare colorate topàie fericite la orizont! Ii numàràm din când în când pànà ne plictisim si ne întoarcem la camper..."Dar aveti grijà când và întoarceti la pume..."
Alàturi, iat-o pe "stàpânà" cu o stelutà de mare...Stàpânà si serif, chapeau madame!
 

O lunà în Patagonia...Balene, pinguini, foci, lei, elefanti de mare, cormorani, vânturi de uscat cearceafurile în patru minute, gràtare monstruoase, vinuri delicioase, surprinzàtoare întâlniri si argentinieni a-do-ra-bili!...Patagonia ne-a oferit tot ce am fi putut visa! Incântàtor...Multumim!

Intre timp, am trecut cu vaporul impresionanta si sàlbatica strâmtoare a lui Magelan, suntem în Tara de Foc, în drum spre Ushuaia, unde vom petrece sàrbàtorile de sfârsit de an. Cràciunul la plajà cunoastem deja, dar cràciunul cu luminà la miezul noptii, este o premierà pentru noi, deh, emisfera sudicà...Vom fi cel putin sase camperuri cu copii, Mos Cràciun va avea de lucru! Càlàtorind, inocenta copiilor a fost încà prezervatà, amândoi sunt convinsi (precum noi de atfel !) de existenta mosului..."Mama, stii ce ar trebui sà facem?" ne-a zis Vlad acum câtva timp, "Cadourile scumpe, ar trebui sà i le cerem lui Mos Cràciun, si de ziua noastrà sà le cumpàrati doar pe cele mai ieftine, ca sà nu cheltuiti multi bani..." Fraieri suntem, nu ne-am gândit niciodatà...Induiosàtor!
Iatà deci actualitatea, sau mai bine zis, grijile noastre, migratia balenelor, clocitul ouàlelor de pinguini, coeficientul mareelor...si tare ne-ar place ca viata sà continue asa.
Va dorim ca în noul an sà fiti ca pinguinii în apà !
Cele mai frumoase gânduri tuturor...


 

 

 

 

Pagina precedentà

Povestea càlàtoriei